Maria Petrascu: Craescu zvarle cu “ laturi” dar cine-i umple galeata?
Intrebarea care se pune, in aceste circumstanta, este simpla: Craescu zvarle cu “laturi”dar cine-i umple galeata?
Intrebarea care se pune, in aceste circumstanta, este simpla: Craescu zvarle cu “laturi”dar cine-i umple galeata?
Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil.
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Cam asa se vede deci Romania de la Paris, care este; bagam pe Ceausescu la inaintare, ceva frica, doua demersuri cu conceptuale si idei hicicochiene, si un chil de orfelinate, ceva despre “apartamentele stereotipe ale iepocii ceaushiste” si gata bouillabaissa. Tare.
Luni, 28 martie 2011, Curtea de Apel Craiova a dat castig de cauza romanilor care se lupta de sase ani impotriva unei hotarari ilegale si imorale a administratiei PDL-UDMR din Targu Mures de a schimba numele strazii eroilor Calarasi cu cel al criminalului de romani Lajos Kossuth, inamicul direct al lui Avram Iancu
In urechi imi suna deja ecoul Revolutiei. Nu al celei din Decembrie 89 ci al uneia mai vechi, de prin Octombrie, din cate imi aduc aminte… Si cat pe-aci sa ma induiosez si eu de mila lui Severin care iata, tocmai zicea iar, la fel de patetic, ca va lupta singur, impotriva tuturor, cand, deodata, m-a izbit un sentiment de déjà vu.
O emisiune emotionanta realizata de Radu Moraru si echipa Nasul de la 10TV in memoria marelui roman, filosoful si martirul anticomunist Mircea Vulcanescu, autosacrificat la Aiud, pentru generatiile Romaniei viitoare. Dumnezeu sa-l aiba la dreapta sa si pentru Romania de azi!
Jurnalistii de la CRJI au fost, poate, negrii care au scos castanele din foc pentru alţii. Pentru că hai să ne întrebăm, precum Seneca: oare cui foloseşte toată povestea?
Întrebarea ar fi: e romance (cu dna Udrea) sau thriller? În fine, e bine c-a apărut pe ecrane destul de repede după ce s-a turnat: aşa apare şi canalistul Chirieac turnând la ambasadă: „problema lui Băsescu cu băutura s-a agravat“. WhiskyLeaks, adică.
EU: “Observăm foarte clar cât de aproape a trecut România de dezastru politic, de aservirea cvasitotală în faţa unor grupări economice mafiote în 2007, la referendum, şi în 2009, la prezidenţiale.”