Varianta electronică a studiului care contine si mai multe harti etnografice, in format PDF, o puteţi găsi aici: “Comunitatea românească din estul Serbiei. Studiu geografic”
Portalul Ziaristi Online, dedicat jurnalistilor romani de pretutindeni, ureaza succes noilor colegi cu deziderate nationale similare, pentru “românii din ţară şi pentru românime”, care au lansat ieri Agenţia de Media si Radioul Online “Ecou Românesc”, in cadrul unui eveniment desfasurat la Palatul Parlamentului
Anul acesta se împlinesc două sute de ani de la anexarea Basarabiei de către imperiul ţarist. Este important, în acest context, să ne aplecăm mai mult asupra acestei provincii româneşti înstrăinate, recăpătate şi din nou pierdute, care nici astăzi încă nu şi-a găsit calea şi drumul, care încă bâjbâie şi ezită între cele două direcţii diametral opuse ce i se deschid, spre est şi spre vest. Dar pentru asta este necesar să vedem cum s-a făcut această anexare a Basarabiei de către Rusia la 1812.
Asa cum era de asteptat si asa cum a anticipat si a declarat OSB Bucuresti la lansarea studiului, societatea a perceput acest studiu ca pe o dovada ca basarabenii sunt nepregatiti, incapabili sa asimileze programul romanesc de invatamant si prin urmare ca acestia consuma in zadar bursele oferite de catre statul roman. Probabil crearea acestei perceptii a fost si intentia autorilor acestui studiu incomplet care au folosit eronat sintagma “rata de abandon’’ anume cu acest scop, desi raportul lansat de ei este irelevant dintr-o serie de motive importante.
Clubul Studenţilor Basarabeni și Bucovineni din Galaţi își exprimă totalul dezacord cu privire la rezultatele așa zisului studiu ” Bune intenţii și coșmar birocratic” lansat recent de Centrul Român de Politici Europene.
După 1812 anul când Basarabia a fost răpită din trupul ţării, credinţa a fost pusă la grea încercare, izgonită, deportată, umilită, omorâtă… şi până la urmă dodonizată. Cert este un lucru, biserica ortodoxă din Basarabia era una cu biserica ortodoxă din România până ne-au călcat pământurile “fraţii” creştini de la răsărit.
Pentru bolşevici, una dintre sursele cele mai puternice şi persistente de animozitate faţă de români venea din şovinismul justificat prin ideologie, izvorât din revoluţiile de la 1848. Potrivit lui Karl Marx şi Friedrich Engels, dintre europenii din est doar polonezii şi ungurii erau „purtătorii standard de progres“ şi, lucru şi mai important, popoare „revoluţionare, care jucau un rol activ în istorie“. Românii erau consideraţi un popor „neviabil“ şi „degenerat“, un „popor fără istorie“, lipsit de „capacitatea de a supravieţui“ şi fără speranţă să atingă „vreun fel de independenţă“, destinat doar asimilării.
Nu încape îndoială însă că şi denumirea „Republica Moldova” e o capcană în care se prind până şi cei mai bine intenţionaţi dintre noi. La tot pasul, şi La Chişinău, şi la Bucureşti, se impune dihotomia România versus Moldova, de parcă acestea nu ar fi sinonime. Îi aud adesea pe unii colegi de la ziare sau canale de televiziuni comparând „moldovenii” de dincoace de Prut cu „românii” de dincolo.
“Pot să fac următoarea precizare: acest document conține o serie de erori regretabile. 23 de intervievați pentru studiu nicidecum nu pot reprezenta opinia a peste 9000 de studenți basarabeni care-și fac studiile în România”
“Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că Ruşii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea braţului, ci şi prin urmările demoralizatoare ale înrâuririi lor.”