De fapt, ce înţeleg „corecţii” prin multiculturalism? Să nu vă faceţi iluzia că e vorba de toleranţa culturilor minoritare care, prin hazardul istoriei, fiinţează în sânul culturilor naţionale. O asemenea toleranţă a fost demult codificată în democraţiile europene.
Mentalitatea aceasta răbufneşte din străfunduri ţinute ascunse în subconştientul unor subculturi ale omuciderii în expresia etnocidului, real ori ritualic, care se cred îndreptăţite să ucidă, să suprime chiar pe cel în care dăinuieşte sufletul peren al unui neam, un martir, un erou, un sfânt, precum este Avram Iancu el însuşi.
Mireasma oamenilor care trăiesc în lume, în Poemul Creaţiei, ca Florile pământului, cu siguranţă pătrunde şi-n ceruri.
În 6 decembrie 1987, s-a întîmplat ca sicriul lui Constantin Noica să fie scos din schit de patru inşi, pare-mi-se: Mihai Şora, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Constantin Barbu. Domnule Andrei Pleşu, s-a întîmplat să-l purtăm pe umeri pe Domnul Constantin Noica.
Gabriel Liiceanu a parcurs drumul invers, de la peratologie la postura de lăutar prezidenţial. Mai mult de atât, a introdus, la Grupul pentru Dialog Social, după opinia lui Nicolae Breban, spiritul sectar în cultura românească, generator de discordie între scriitori, între tabere de intelectuali, consumând inutil energiile: „spiritul de la 22, de la GDS a fost un spirit partizant, sectar, de răzbunare şi de luptă contra comuniştilor, deşi comuniştii nu mai existau niciunde în estul Europei. Noi eram deja în sfera americană. A fost o luptă pentru carieră. Noi vedem că grupul de la GDS s.a afirmat. Ei se reprezintă ca elită şi eu contest acest lucru”
Este mai mult decât sigur că paragraful final al primului volum din Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!…, sintetizând experienţa unei epoci care a marcat profund evoluţia raporturilor româno-americane după 1960, rezervă americanului Larry L. Watts o prioritate ştiinţifică incontestabilă şi un rol major în descifrarea unui capitol deosebit de semnificativ al istoriei recente
Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „curectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă.
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
O emisiune emotionanta realizata de Radu Moraru si echipa Nasul de la 10TV in memoria marelui roman, filosoful si martirul anticomunist Mircea Vulcanescu, autosacrificat la Aiud, pentru generatiile Romaniei viitoare. Dumnezeu sa-l aiba la dreapta sa si pentru Romania de azi!
„Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihail Eminescu, redactore la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat c’un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sea nu va fi de cât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire.”- ceea ce, numeric, ne dă 48 de cuvinte.