Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
După aproape două decenii prin Universitățile și industria IT din SUA, Pompiliu Diplan se întoarce în România din dorința de a reveni la rădacini și tradiție. Să îl urmărim ce părerea are despre “Plandemia” COVID-19 într-un interviu realizat de Constantin Ghiță
O femeie ce-și petrecuse viața în păcate, cunoscutp astfel, a reușit, dupa întâlnirea cu Hristos să aducă la religia creștina întreaga cetate.
De ani buni, asistăm la un asalt de proporții internaționale: ideologia tinde să înlocuiască anatomia (a se vedea teoria genului, căsătoriile între persoanele de același sex). Acum văd că virusologia tinde să suprime teologia
Din cauza pandemiei, autorităţile de stat au impus măsuri dure de distanțare socială, de izolare şi de carantină, ceea ce schimbă mult viaţa şi activitatea oamenilor.
Unele măsuri neconstituționale și uneori aberante (de exemplu, închiderea bisericilor, cimitirelor și parcurilor) sunt un semnal despre pericolul real a celei mai periculoase dictaturi: dictatura politico-medicală. – Vasile Astărăstoae
De atunci, Sofica a stat și stã ascunsã prin bisericã la toate slujbele. Cu toate cã i-am fãcut între timp o hârtie acoperitoare (clopotãrița Mãnãșturului), tot ascunsã stã la slujbe. Acolo a fost de Florii, în Sãptãmâna Mare, de Paști și-n fiecare dimineațã și searã. Ea a fost cea care ne-a rãspuns: Adevărat a înviat!
Eleganța discursului îndrăgostit de semeni al acad. Ioan –Aurel Pop impune, nu și contestările domnului A.C. La vremuri de pandemie, polemicile cu fălci încleștate și scrâșnirea dinților (stil care pe care), conținând dispreț și ură, nu dau bine și nu fac bine.
Să fim, la rându-ne milostivi cum Iisus ne cheamă pilduind Însuși, împărtășind credința martirului poet și medic Vasile Voiculescu: ”Nu, nemurirea nu este o stare,/ Ci-n Domnul o lucrare fără de sfârșit”
Părintele Simion Săsăujan s-a născut în urmă cu 81 de ani, la data de 27 aprilie 1939, în județul Sibiu, comuna Chirpăr, satul Săsăuș. Îi transmitem împreună cu Doamna Magda Ursache La Mulți Ani Binecuvântați!
“Populaţia României se împarte, în mare măsură, între opresori psihopaţi şi oprimaţi depresivi” – Prof. dr. psihiatru Aurel Romilă