Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
Ocrotitor al Bucureştiului şi locuitorilor săi, Sf. Dimitrie Basarabov ne arată un drum al „jertfei fără sânge”, jertfă câteodată anevoie de suportat.
Mulţi ani cu sănătate şi împliniri tuturor o celor care poartă numele Dumitru sau derivatele sale amintindu-ne că, dacă e adevărat că din pământ suntem făcuţi şi în el ne întoarcem, avem misiunea de a-l sfinţi
Cum a potolit apele învolburate de furtună Mântuitorul, aşa a dat linişte şi celor chinuiţi de demoni – Elena Solunca Moise
Anul aceasta am mers şi noi pe “Calea Babelor” cât şi pe Calea Sfinţilor, la procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi a Sfinte Muceniţe întocmai cu Apostolii, Tecla. Surpriza a fost mare.
„Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui” chema „glasul celui ce striga în pustie” vestind venirea Mântuitorului, „Biruitorul” acestei lumi şi dătătorul de pace pentru care e nevoie de „milă şi nu jertfă”.
Acum, la Sfânta Parascheva, Doamne, e vremea să spunem cu Vasile Voiculescu: „Bat lung peste ţară/ Reci ramuri de vânt/ Şi codrul de ceară/ Miroase a sfânt”.
Pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla, aduse de la Mănăstirea Neamț.
„Duceţi-vă şi spuneţi ce aţi văzut şi auzit: că orbii văd, slăbănogii umblă, leproşii se curăţă, surzii aud, morţii învie, săracilor li se binevesteşte.”
De aproape două milenii, cam de când se prindeau temeinic la Dunărea de Jos rădăcinile acestui popor, Biserica ne veghează, ne ține treji, ne protejează și ne pătrunde cu lumina ei.
Ne simţim copleşiţi şi la un pas de cădere? Să nu disperăm ci să îndrăznim a ne duce la Hristos care spune chiar aşa: „Îndrăzneşte…Credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!”