Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
A treia zi după praznicul Nașterii Domnului aducem prinos de cinstire primului arhidiacon și mucenic Ștefan, ale cărui fapte mărturisitoare și sfârșit mărturisitor îl fac demn de numele primit la botez care înseamnă cunună.
Ca și în anii trecuți și cei care veni-vor, colindătorii ne asigură, că de acum până-n vecie/Domnul cu noi o să fie. Hristos S-a născut!
În lume, necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.
Ferice de neamul care se întemeiază şi se înnoieşte prin jertfă în numele lui Hristos, Cel care, prin jertfă, ne-a dăruit Ȋnvierea. – Părintele Constantin Galeriu
Lupta cu stereotipurile se duce pe frontul intern, cum zice autorul. De la Larry Watts încoace, zona noastră se vede cu totul altfel, spune profesorul Ilie Bădescu
Mai este timp puțin până la praznicul luminos, mândru și frumos al Nașterii Domnului, dar mai avem, și încă mai putem face din toate cele care ne sunt îngăduite, pe cele care ne sunt de folos ca să cinstim Nașterea Domnului.
Larry Watts de Centenar: România și românii au supraviețuit prin sacrificiul şi performanţa naţiunii în 1918 și prin capacitatea briliantă de a se impune la nivel internațional. INTERVIU de Victor Roncea în Ediția Specială BURSA 100
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele.
În Ziua Națională ne amintim de întreagă acea „oră astrală” de la finele Primului Război Mondial, prin care românii și-au luat soarta în mâini și au decis să trăiască în România. – Ioan-Aurel Pop
Cu prăznuirea Sf. Mare Ierarh Nicolae încep sărbătorile de iarnă, roind în jurul Nașterii Domnului Iisus Hristos, Domnul mântuirii noastre pentru a cărui slavă se cuvin toate cuvintele faptelor noastre de ascultare lucrătoare a singurei porunci: Să vă iubiți unul pe altul cum Eu v-am iubit pe voi.