Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
Raportul este redactat de Asociația culturală istroromână “Andrei Glavina”, pentru conformitate Dr. Petru Rațiu, și este destinat uzului Ministerului de externe, Departamentului pentru românii de pretutindeni, a Ambasadorului României la C.E., Dl. Stelian Stoian, a Academiei Române și a instituțiilor de cultură.
O arcuire între ideologia „corectitudinii politice”, ultim avatar al marxismului cultural, şi filosofia creştină transmodernă.
Intrebare: În Rusia anului 1917 svastica a simbolizat puterea „burgheziei” care mai târziu a finanţat regimul nazist al lui A. Hitler?
Această carte ar putea “ridica (voievodal!) puricii la nivel de movile-munţi”, dar numai dacă cititorii îşi vor pune întrebarea, în modul cel mai serios: “Ce vor să zică vorbele imnului paşoptist, devenit, acum, Imnul nostru de Neam?!”
Demersul de constituire a acestui organism a avut la bază preocupările şi îngrijorările exprimate de asociaţiile profesionale, de Academia Română, de asociaţiile neguvernamentale şi de reprezentanţi ai societăţii civile în legătură cu situaţia actuală şi viitorul patrimoniului cultural de la Roşia Montană.
Marele scriitor rus Ivan Bunin îl caracterizează pe Lenin în felul următor: „Un degenerat, un idiot moral de la naştere, Lenin a oferit lumii, în apogeul activităţii sale, ceva monstruos, şocant; el a ruinat cea mai măreaţă ţară a lumii şi a omorât câteva milioane de oameni – şi totuşi lumea într-atât şi-a ieşit din minţi, încât în plină zi discută dacă acesta este sau nu un binefăcător al umanităţii”
Românul nostru este obişnuit cu viaţa aspră, este obişnuit să urce iarna culmile munţilor. Românul va reuşi, poate alţii nu vor reuşi.
Bucureştiul chiar a cooperat cu Beijingul “pentru a înfiinţa o grupare de state anti-sovietice în Balcani” şi a îndrăznit să considere “dezvoltarea relaţiilor dintre China şi statele imperialiste” ca fiind “un succes al socialismului”.
Nu cunosc nici un francmason si din toate cartile pe care le-am citit n-am inteles nimic asupra francmasoneriei. Nu stiu ce vor acesti oameni, cine le-a bagat in cap ca isi trag doctrinele de la Solomon si de la Piramide, si de ce sint atit de misteriosi cu “secretele” lor pe care le publica totusi in sute de carti de propaganda. Dar un lucru am invatat din comertul meu cu literatura aceasta aiurita: am invatat sa cunosc mentalitatea francmasonica.
De ce semne să-mi „agăţ” gândurile? De cele cereşti sau pământeşti? Să scriu despre suferinţa brazdei ori despre chinurile ţăranilor care îţi zic fără ocoliş: „Nici dracu’, cât e el de negru, n-a ştiut că o să ajungem pe marginea gropii, dar n-are cine să ne facă vânt în ea. Nici ce a fost, dar nici ce este”.