Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
Documentele cercetate ofera un raspuns clar in privinta identitatilor cominternistilor aflati in anii razboiului in “cercul Anei Pauker”. Listele pe care le publicam in continuare – dupa sursa cea mai autentica – cuprind pe unii dintre fostii “actori” ai dramei paukeriste, cu totii cominternisti si agenti secreti zelosi, “eroi” si deopotriva unelte ale Kremlinului in infaptuirea actiunii de comunizare a Romaniei.
În aşteptarea publicării volumului preconizat de Institutul Diplomatic Român, dorim să semnalăm două documente sovietice care cuprind informaţii revelatoare despre atitudinea autorităţilor române faţă de situaţia prizonierilor noştri din URSS, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi prietenii sau subordonaţii lor nu-mi lipsesc nici ei. Fără ei, zilele mele sînt mai puţin irosite.
21 de ani de detenţie politică. Cam aşa s-ar rezuma în cinci cuvinte viaţa zbuciumată a fostului deţinut politic George Popescu Glogoveanu a cărui poveste am început-o în reportajul anterior.
Cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker, erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintele lui spre Partid si Securitate
Pleşu are de răspuns la câteva întrebări care nu sunt obligatorii, fiind grele: – prima: A plagiat din Corbin fără să ştie bine limba franceză? – a doua: A fost „conversat” de vreun ofiţer de informaţii vest-german care avea nume şi W şi B (dacă uită să-l întrebe şi pe Liiceanu)? (Eu nu acuz, eu întreb)…
Proiectul Naţional „Mihai Eminescu“ este cel mai incredibil monument al culturii române şi se va realiza prin tipărirea a 541 de cărţi.
5 martie 1990. Ziua cand un anticomunist convins, Gigi Gavrilescu, supranumit Gigi Macaragiu’, l-a spanzurat si demolat pe Lenin din Piata Scanteii. Fotografii de Dinu Lazar pentru Ziaristi Online
Neam sărac în ţară bogată am fost totdeauna şi nicicând la bunul altuia n-am râvnit; iar când a fost să ne apărăm, nu ne-am apărat, cu pământul, decât nevoile şi sărăcia.
Cunoscut pentru lucrările sale privind efectele televiziunii asupra minţii şi vieţii omului contemporan, Virgiliu Gheorghe se ocupă în acest volum de pornografia care inundă societatea contemporană.