Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
„Prima operaţie a frontului român a fost un bombardament foarte puternic al aviaţiei germano-române executat în ziua de 22 iunie 1941 la orele 4 dimineaţa, distrugând la teren circa 400 de avioane sovietice. În zilele următoare armata a 11-a a facut trei capete de pod peste Prut la Ştefăneşti, Sculeni şi Ungheni.”
“Antonescu n-a fost şi nu putea să fie…”criminal de război”. O asemenea etichetare nu are substanţa juridică şi istorică. Este cazul să mă întreb dacă nu cumva calificarea drept “criminal de război” a lui Antonescu nu este în măsură să ascundă pe cei care – evident, criminali – s-au opus (ori au sabotat) Războiul reunirii naţionale din 1941-1944, condus de Mareşal?”
Gabriela Matlay, la 88 de ani: “Mereu am zis că pe noi ungurii ne-au deportat, nu românii!”
Am făcut apel şi la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române cu gândul la cele ce spunea Nae Ionescu care, după mulţi autori, a fost gânditorul care a influenţat cel mai profund realitatea românească din perioada interbelică. El comenta că „ Sfântul Sinod sublinia necesitatea Bisericii de a se identifica cu naţia – fie chiar cu riscul de a intra în conflict cu statul”, într-o anumită situaţie de interes naţional.
Sperăm ca apelul nostru să fie bine înţeles de toţi cei cărora ne adresăm!
“Astăzi, Kosovo este purificat etnic, dar exact invers: sârbii, peste 200.000, au fost eliminaţi de pe pământul lor natal prin crimă şi teroare. Aproape la fel cu ce li s-a întâmplat azi românilor în bătătura strămoşească din Harghita şi Covasna.”
Profesorul Dinu Giurescu: Regionalizarea poate duce la sfarsitul Romaniei ca stat si natiune. Se doreste robotizarea fiecarui roman printr-un numar pe o harta. VIDEO-AVERTISMENT
„Polemica însemnează numai intransigenţă, hotărâre ireductibilă pentru că arta însăşi nu e reductibilă. Nu există decât un soi de artă bună şi câteva soiuri de artă proastă“. Actul polemic devine astfel o necesitate de creaţie.
„Fiecare biserică recunoscută de stat are dreptul de a-şi exercita cultul după credinţa ei, a-şi conduce şcolile sale, a stăpâni şi întrebuinţa fondurile şi averile sale bisericeşti şi şcolare după trebuinţa şi dorinţa ei”. Şi într-adevăr, acest articol se şi aplică – pentru lipoveni şi evrei, pentru români nu.
Practic, prin Statutul Minoritatilor se va incalca, de facto, insusi Articolul 1 din Constitutia Romaniei.
Si acum intrebarile pentru Traian Basescu, presedintele Romaniei:
Ma framant si eu! Tot asa cum se framanta multi alti romani care mai au atata minte in cap incat sa intelega ca, nu e de gluma si ca, daca deciziile care se vor lua acum de catre guvernanti nu vor fi subsumate interesului national al Romaniei, ci doar celui strict politic, ar putea avea costuri dramatice, ireparabile pentru Romania.