GÂNDIREA Archives - Page 217 of 247 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 217

Category Archives: GÂNDIREA

Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives

Presedintele Romaniei avertizat de 1000 de romani – istorici, scriitori, jurnalisti – asupra pericolului Patapievici la adresa Istoriei nationale

În perioada 17 iunie-3 iulie 2011 (16 zile) Petitia a fost semnată de 1000 persoane. S-a aflat în topul celor mai populare petiţii şi zile în şir a fost, conform statisticilor, cea mai semnată petiţie… Un cuvânt special trebuie să adresez istoricilor care, deşi nu ştiau de proiectul “România Medievală” s-au informat rapid şi au reacţionat. Dacă aşa ceva s-ar fi petrecut pe vremea lui Iorga, lumea istoricilor ar fi luat foc.

62 de ani de la deportările si asasinatele staliniste din iulie 1949 si 70 de ani de la cele din iunie 1941. Dezbatere si lansare de carte la Universitatea Bucuresti

Conform datelor Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Republica Moldova, în Basarabia mai sunt în viaţă aproximativ 8.600 de victime ale represiunilor staliniste, care constituie doar 9 % din numărul tuturor deportaţilor. Aflati mai multe din cartile lansate in cadrul dezbaterii publice de la Universitatea Bucuresti.

Administratia Prezidentiala: Ceremonia de Decorare a eroilor basarabeni Lesco, Popa, Ivantoc. Video-Remember Iulie 2007

Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Popa cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, la o luna de la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Europa. La evenimentul desfasurat la Palatul Cotroceni au participat familiile celor trei, consilieri prezidentiali si de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale, primarul Adriean Videanu, actorul Radu Beligan, soprana Mariana Nicolesco, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media de la Bucuresti si ai tinerei generatii de la Chisinau.

Negocierile Maresalului cu Aliatii si marea tradare de la 23 august 1944 relatate de un agent secret al Intelligence Service. Ivor Porter: Operation Autonomous

“Antonescu a refuzat să accepte că Romania fusese invinsă; mai dorise incă să se targuiască cu Aliaţii. Susţinuse că romanii nu puteau avea incredere in Uniunea Sovietică, dar regele Mihai i-a replicat că sunt nevoiţi să se increadă in Soviete şi că el işi asumă răspunderea procedand astfel.”

Prof Ilie Badescu: Tratat de patologie politică. Maladia politică şi efectele ei în istoria omenirii

În circa 70 de ani au fost ucişi circa 180 de milioane de oameni nevinovaţi, ceea ce înseamnă aproape 3 milioane de persoane nevinovate ucise anual. Modernitatea se prezintă, iată, în faţa scaunului judecăţii civilizaţiilor cu o asemenea tragică performanţă. Să ne mai amintim că la Katin au fost ucişi 20 000 de ofiţeri polonezi, iar la Fântâna Albă, în Bucovina românească, au fost ucişi în două ore, 3000 de români neînarmaţi doar pentru că voiau să fie români, să părăsească teritoriile ocupate de sovietici, după ce tot sovieticii difuzaseră ştirea că o atare plecare este îngăduită de noua guvernare bolşevică.

Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii. Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE

Pe un raport al SSI din 26 iunie 1943, prin care Eugen Cristescu informa pe conducătorul statului de negocierile paralele duse de reprezentanţii opoziţiei, mareşalul Antonescu a pus următoarea rezoluţie: ” … să fie lăsaţi în pace! Soarta ţării nu trebuie să fie pusă pe o singură mână. Dacă aceasta dă greş, alţii să meargă mai departe”.

2 iulie 1941 – Operatiunea Munchen. Luptele pentru recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord si distrugerea Armatei Rosii. FOTO/VIDEO/DOC

Ofensiva generala pe frontul Prutului, denumita Operatiunea München, era planuita pentru 2 iulie. Lovitura principala urma sa fie data de experimentata Armata 11 germana, cu Corpul de Cavalerie roman (Brigazile 5 si 6 Cavalerie) si Corpul 11 german (Diviziile 76 si 239 Infanterie germane, Diviziile 1 Blindata si 6 Infanterie romane) spre Moghilev Podolsky. Trupele romane au suferit pierderi grele in timpul acestor lupte: 22.765 de oameni (4.271 morti, 12.326 raniti si 6.168 disparuti) si 58 de avioane. Pierderile sovietice se ridica la 17.893 (8.519 morti si disparuti si 9.374 raniti).