Ortodoxie Romanism Orthodoxy Religion Nation State Culture Tradition Civilization History Archives
Recunoașterea prin Constituție a tradiției creștine este foarte importantă. În sensul acesta, organizațiile semnatare au propus introducerea la art. 4 a mențiunii că „baza valorilor poporului român se regăsește în tradiția creştină, pe care statul are datoria de a o proteja.” Rolul acestui amendament este acela de a recunoaşte, prin legea fundamentală a ţării, o realitate evidentă, fără a afecta în niciun fel laicitatea statului.
AUDIO/FOTO/VIDEO: Mii de credincioşi au participat joi, 30 mai 2013, la conferința suținută de Părintele Rafail Noica, la sala Auditorium Maximum a Universității din Cluj-Napoca. Din cauza numărului foarte mare de oameni veniţi din alte judeţe ale ţării, dar şi din străinătate sala a devenit neîncăpătoare.
Apoi “hauswaterii”, in cadrul aceluiasi proiect “managerial”, au aruncat la gunoi portretul lui Mihai Eminescu din biroul directiunii, au desfiintat stampila si antetul institutiei, cu chipul lui Mihai Eminescu, inlocuindu-l cu o imagine “gay”, in cromatica drapelului “gay”, a actorului Ion Rizea, director artistic.
Portalul Ziaristi Online, al carui consultant stiintific si colaborator neintrecut a fost Profesorul Gheorghe Buzatu ii aduce un Omagiu Etern. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe blandul si bunul profesor Gheorghe Buzatu, alaturi de toti martirii neamului romanesc pe care i-a aparat si slujit, prin cuvantul Adevarului!
Istoricul american Larry L. Watts a fost vineri, 24 mai oaspetele Universităţii “Petru Maior” prilej cu care şi-a lansat volumul ,,Cei dintâi vor fi cei din urmă” apărut la Editura RAO, volum care continuă destăinurile autorului despre România perioadei Războiului Rece din volumul ,,Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!”
Pe 23.05.2013, la ora 13, brasovenii au participat la LIBRĂRIA ȘT.O.IOSIF BRAȘOV la lansarea volumului CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ: ROMÂNIA ȘI SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI RECE (Editura Rao, 2013), alături de Larry Watts si Alex Mihai Stonescu, printre alti invitati de seama.
Asadar, Senatul Romaniei, nu Parlamentul de la Budapesta, a votat varianta UDMR, trecuta prin… aprobare tacita, presedintele de sedinta, domnul Melescanu, invocand ca “nu era indeplinit cvorumul de vot”, “fara sa fi avut loc niciun fel de dezbatere, fara niciun fel de discutie in public”, fiind, totusi, vorba “despre o chestiune de interes national, despre reimpartirea, pe regiuni, a Romaniei”! Or, in 1968, propunerea de revenire la judete a fost publicata in presa, spre dezbatere publica, nu pe tacute, nu pe furis, nu departe de parerile romanilor.
”Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de către președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România – pagina 621, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, Editura Rao)
Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.
Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.