Maica Domnului la Sfanta Sofia Bunul început al bucuriei fără de sfârşit Elena Solunca Moise Prăznuim adormirea Maicii Domnului, acum la sfârşitul verii când roadele pământului risipesc cu generozitate…
“Ni-s inimile Doamne, uscate sterpe țarne: Sădește-n piepturi oricât de dureros, Misterioase inimi ce nu mai sunt din carne În care să-nflorească, ca rod de har, Hristos”
Spre mântuirea neamului omenesc, din voia Tatălui Ceresc, Hristos, Fiul Său a fost trimis pe pământ ca tot omul care crede să nu moară și să aibă viață veșnică.
Să păzim Euharistia care a fost la fel de denigrată și pângărită precum Aghia Sophia. E un început al demnității, de reconstrucție morală.
Puterile cuvântului le știu/și nu de-acum și nici de prin aproape,/ci de pe când mi se purtau pe ape/în oglindirea cerului sălciu,/precum în deltă duhul dimineții/închipuie icoane din nimic,/în pelican se`ncuibă și`n chitic/și`ngreunează cimbrii și scaieții.
Să facem din viață o rugăciune cum ne-a învățat și Părintele Dumitru Stăniloae care, la despărțire ne spunea de fiecare dată: ”Să ne rugăm”.
”Dragostea de Dumnezeu nu-i lirică, nu-i poezie/Dragostea lui Dumnezeu este eroică, nu știe/Vorbe nici de lume, nici de moarte, nici de viață – /Ca s-o afli nu-i nevoie de vreo faptă măreață/Ci ca o sabie din teacă ieși din tine, intră-n veșnicie”.
Acei care au avut privilegiul să-l cunoască pe Părintele Dumitru Stăniloae au putut învăţa de la smerenia Sfinţiei sale, unită cu o blândeţe a vocii în care palpita rugăciunea neîncetată.
Chipul Maicii Domnului si al Pruncului pictate de ingeri În vremea zidirii Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, primul stareţ, Nifon, se gândea în ce chip ar putea dobândi…
“În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a…