Decapitarea bustului lui Eminescu, o copie după frumoasa sculptură realizată de marele nostru artist Ion Irimescu, este un act barbar ce aminteşte de preistoria regimului comunist-bolşevic, când trupele Armatei Roşii au invadat teritorii care nu le aparţineau, instalând cu forţa armelor sistemul criminal de tip sovietic.
Ziua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „ Timpul ”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.
N. Georgescu, a cărui operă este dedicată aproape integral eminescologiei, este singurul cercetător care cunoaşte toate ediţiile poeziei lui Eminescu, dovadă fiind masiva lui teză de doctorat, în două volume, Eminescu şi editorii săi.[1] Numai cu o asemenea pregătire, derulată în zeci de ani, în Biblioteca Academiei şi în spaţiul propriei biblioteci, devenea posibilă competiţia cu iluştrii săi înaintaşi.
Azi noapte în orăşelul Hliboca din regiunea Cernăuţi, Ucraina, a fost vandalizat bustul Poetului Mihai Eminescu, care urma să dezvelit din iniţiativa şi cu sprijinul Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, Consiliului Raional Hliboca, în ziua de sâmbătă, 15 iunie 2013, la ora 12:00
Ziaristi Online prezinta articolul de la care a inceput batalia impotriva simbolului romanismului de la Cluj, revista Tribuna condusa de Mircea Arman: Constantin Barbu: Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României.
Minabilii noştri contemporani, « fripturiştii lui Băsescu », internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul unguentelor şi al altor consumisme – untul lui Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau mai pe ocolite, în categoriile infamante « antisemit » sau « incorect politic ». Ambele categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un secol XIX românesc destul de complicat.
Prof. Nae Georgescu: Cartea s-a aflat pe o listă de sponsorizare de două ori şi a fost respinsă la AFCN. Mi-au sponsorizat-o prietenii, statul nu are nici o contribuţie.
Noica: “Daca, prin imposibil, Eminescu ne-ar aparea inaintea ochilor (fie si la televizor), discutand patimas in cate o redactie de ziar ultima carte citita sau ideile politice ale zilei, l-am urmari cu emotie. Daca am avea trupul lui imbalsamat (…) milioane de oameni ar fi trecut si ar trece pe langa sicriul de sticla. Daca, macar, vocea lui ar fi putut fi inregistrata, din nou milioane de oameni ar sta s-o asculte si sa resimta ceva din prezenta lui fizica”
Un amanunt biografic din viata lui Eminescu mai putin mediatizata, aceea de gazetar si militant pentru unirea provinciilor romanesti, este legat de apartenenta sa la Societatea “Carpatii”, infiintata la 24 ianuarie 1882, la Bucuresti, cu scopul de a cladi “Dacia Mare”, viitorul stat national unitar Romania Mare.
Profesorul Constantin Barbu prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, noi contributii ale demersului sau pentru infatisarea adevarului total privind moartea lui Eminescu, demers sustinut in totalitate de Asociatia Civic Media, conform nazuintelor enuntate la 160 de ani de la nastere si 120 de ani de la uciderea ganditorului national Mihai Eminescu (vedeti Mihai-Eminescu.Ro).