Pentru persoana jurnalistului, harsait in lupta si indaratnic in profesarea principiilor…, armele contra lui, coruptia, frauda si amenintarea, sunt custure fara tais – Mihai Eminescu in ultimul articol publicat in “Timpul”, in ziua arestarii si internarii sale fortate, 28 iunie 1883
Punctul de pornire al pasiunii pentru România a lui Salvador Dali, care a mers până la epoca recentă, e Împăratul Traian, subiect al faimosului său poem Da! României, din 1973, al unor splendide desene şi al unei sculpturi în bronz de o excepţională anvergură, Traian călare, din 1974.
„Polemica însemnează numai intransigenţă, hotărâre ireductibilă pentru că arta însăşi nu e reductibilă. Nu există decât un soi de artă bună şi câteva soiuri de artă proastă“. Actul polemic devine astfel o necesitate de creaţie.
“Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!”
Cum ii terfeleste Cartarescu pe Eminescu si Nichita Stanescu: Prin Nichita Stănescu, „gândirea poetică românească“ manifestă „o a doua rămânere în urmă după cea a lui Eminescu“
“Deşi cam târziu (faţă de semnalul de alarmă pe care l-am tras în 1986), atitudinea aceasta manolesciană, de extracţie mafiotică, iese la iveală, în sfârşit, dezvăluind flagrant pe ce fel de mijloace coercitive s-a întemeiat hegemonia criticului.”
“În mediul online am senzaţia că totul zboară în necunoscut, poate chiar dispare. Prefer revista pe hârtie, care mi se pare că are mai multă durabilitate, dar la care îmi place şi culoarea, îmi place şi mirosul, îmi place să o simt, ca pe-o femeie. Femeia mea, revista!”