Recursul s-a judecat după toate regulile. Am simţit acolo, însă, o anumită rigiditate, o încadrare aparte, iar unele zvonuri pomeneau de posibile presiuni din partea partidelor de guvernământ pentru a fi pronunţată o sentinţă favorabilă oficialităţilor. Au fost, apoi, nişte măsuri de supraveghere poliţienească nefireşti, exagerate.
Michel Chossudovsky is an award-winning author, Professor of Economics (Emeritus) at the University of Ottawa, Director of the Centre for Research on Globalization (CRG) and Editor of globalresearch.ca. He is the author of The Globalization of Poverty and The New World Order (2003) and America’s “War on Terrorism” (2005). He is also a contributor to the Encyclopaedia Britannica. His writings have been published in more than twenty languages. He spent a month in Syria in early 2011.
Cartianu şi Popescu au fost cei doi clovni care au sărit în ajutorul plagiatorului Liiceanu, când avu loc accidentul nuclear cu plagiatul din Heidegger. Bine bă, hermeneilor! citeaţi Sein und Zeit şi nu spuneaţi la nimeni nimic?
L-am citit cu interes pe profesorul Vladimir Tismăneanu, în cărţile publicate. Ceea ce face de la o vreme este intolerabil, deşi cuvântul nu este cel mai potrivit şi, într-o împrejurare, ne înştiinţase că „nu are nici o inhibare” în a-şi condamna propriul părinte. Contra-cost sau doar etic? Deplin educativ.
Lumea are nevoie de o Americă morală şi curată, a adevărului şi sincerităţii. Nu e drept ca påcla sulfuroasă care învăluie zone ale istoriei americane să acopere strălucirea stelelor de pe drapelul acestei naţiuni.
“O poveste despre viaţa în armată a unor tineri care abia au terminat liceul. O poveste despre iubire, despre camaraderie în vremuri în care tinerii erau smulşi din mijlocul familiei, îndepărtaţi de prieteni, de casă şi de tot ce le era familiar şi puşi să devină bărbaţi. După normele statului comunist.”
De Ziua Libertatii Presei, 3 mai, ziaristul Florin Budea din Oradea a constatat ca sentinta pronuntata luna trecuta in procesul pe care i l-a intentat vicepresedintele Parlamentului European, agentul Laszlo Tokes, a ramas definitiva si irevocabila.
În octombrie 2010 a intrat în vigoare Legea cu privire la libertatea de exprimare care transpune în legislaţia naţională jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Astfel, nicio instituţie media sau jurnalist nu va mai putea fi tras la răspundere pentru articole pretins defăimătoare publicate cu mai mult de un an în urmă, pentru judecăţi de valoare, pentru criticarea persoanelor publice, autorităţilor şi a statului etc. Conform aceleaşi legi, instanţa de judecată nu poate aplica sechestru pe bunurile redacţiei, pe conturile bancare ale acesteia pentru asigurarea pretenţiilor privind compensarea prejudiciului moral.
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind constată că şi în acest an situaţia presei din România s-a înrăutăţit. Toate studiile şi rapoartele organizaţiilor interne şi internaţionale din domeniu confirmă faptul că România se află în cădere liberă în ceea ce priveşte libertatea de exprimare.
Ce să înţeleg eu, ca jurnalist, de aici? Că singura mea “libertate” este aceea de a lucra pentru un mogul sau altul, pentru o culoare politică sau alta, pentru un grup de interese sau altul, pentru un escroc sau altul, pentru o familie sau alta plătită din banii publici? Că pot să aleg, “liber” dacă transmit ca un papagal o informaţie, sau dacă “sufoc” gîndind liber şi personal cu comentariile mele?