Opinions Editorials Independent Civic News
Redacţia Ziaristi Online îl felicită pe tânărul deputat PNL Daniel Gheorghe, succesorul lui Eduard Hellvig în Parlamentul României, pentru apărarea lui Ion Şiugariu
Joi, 20 august 2015, la ora 18, în Ploieşti, va avea loc conferinţa “Sfinţii închisorilor interzişi de o lege antiromânească?”.
Un personaj cel puţin repetent la istorie, dar şi la diplomaţie, a început să împartă eroii-martiri ai României în buni şi răi. Cazul Ion Şiugariu este cunoscut deja.
Petre Ţuţea: Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor.
O stradă cu numele lui Petru Ţuţea există de aproape cinci ani şi în comuna Dumbrăviţa, de lângă Timişoara, scrie Ştefan Both de la Adevărul. Chiar pe strada Petru Ţuţea…
PS Ambrozie: “Petre Ţuţea spunea că nu poate descrie atrocităţile petrecute în temniţele şi închisorile româneşti pentru reeducare. Nu putem să repetăm istoria pentru nişte epigoni”
Securitatea bolşevică despre Măriuca Vulcănescu: Reținând manifestările ostile regimului de după arestarea părintelui, „menținerea sa în stare de libertate ar aduce prejudicii intereselor Statului“
Prezenţa unui personaj ca Alexandru Florian în conducerea unei instituţii publice arată mai mult ca oricând necesitatea unui control psihiatric asupra funcţionarilor
Alexandru Florian și Radu Ioanid au devenit foarte vocali și vizibili în chestiunea antisemitismului românilor.
Omagiu domnului (fost tovarăş) Alexandru Florian – Feinstein care duce o luptă atât de nobilă în încercarea sa de a curăţa România de duhoarea fascistă!