Secret Services Spy CIA KGB SRI SIE
Ştiri vitale pentru români, tratate cu tăcere perpetuă- de Pr. Mihai Valică
„Forţele SUA vor notifica cu cel puţin 60 de zile înainte, în cazul transportului de materiale radioactive în sau pe teritoriul României. Autorităţile SUA vor obţine aprobările necesare, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării, pentru orice fel şi orice cantitate de încărcătură radioactivă”
Aș îndrăzni să-i întreb pe acești intelectuali, pe cei de la Grupul de Dialog Social sau pe Moise Guran spre exemplu, cărora le pute naționalismul românesc, dacă au cumva impresia că România se zbate în acest marasm care durează de aproape un sfert de secol din prea mult naționalism. Oare din prea mult naționalism am ajuns datori vânduți la FMI și la alte instituții financiare?
“Te consideri martir! Ţi-a cerut cineva asta? Ţi-a cerut societatea? Nu. (…) Dumneata eşti ca un microb care a venit pe corpul socialismului, care te-a anihilat şi te termină!” – Col. Vasile Deleanu, din cadrul SMB, către deţinutul Iuga Dumitru, în ziua eliberării acestuia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava – ACNSAS.
Televiziunea romana a publicat transcrierea fidela a primelor 13 ore de emisie (22 decembrie ora 11.24.) Interesant este ca, desi s-a pretins ca totul este in direct, o interventie importanta a dlui Mazilu apare de doua ori in aceeasi zi.
La Moscova se stie, mai bine azi, decat ieri, ca interesele Washingtonului nu-si au limita geopolitica la frontierele Federatiei Ruse. Puterea actuala de la Kremlin are reprezentarea corecta a dimensiunilor si fortei opozitiei interne, a carei incurajare si sustinere externa deranjeaza mai mult ca oricand.
Fostul sef al departamentului central de analiză al SRI, Ionel Niţu, a acordat recent un interviu conducerii cotidianului BURSA, in care face diferite previziuni privind viitorul Romaniei. Vom vedea, in…
Dar cu aceştia chemaţi, cari sînt mulţi, nesfîrşit de mulţi, nu sporeşte comunitatea creştinã: puţini sînt cei aleşi şi puţini au fost de-apururi.
Profesorul Radu Ciuceanu a implinit azi 86 de ani dintre care 15 si i-a petrecut in inchisorile comuniste. Ca intotdeauna, ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii.
“Scriitorul acesta mare al ungurilor, cu numele de SUTO ANDRAS, din Cămăraș, născut în 1927, înainte cu 2 zile de a năvăli hortiștii tot venea la primăria și spiona ce este pe la primărie, lua informații și le ducea peste graniță prin numitul BOLOG FRANCISC.”