Vrei să te faci sănătos? Gând de duminică de Elena Solunca Moise
Între „Vrei să fii sănătos” şi „iată te-ai făcut sănătos” aflăm un drum pe care-l parcurgem avându-L alături pe Hristos, Cel înviat ca şi noi să înviem întru Lumina Învierii Sale.
Între „Vrei să fii sănătos” şi „iată te-ai făcut sănătos” aflăm un drum pe care-l parcurgem avându-L alături pe Hristos, Cel înviat ca şi noi să înviem întru Lumina Învierii Sale.
“Crucii Tale ne închinăm Hristoase Dumnezeule şi Sfântă Învierea o lăudăm şi o mărim. Hristos a înviat!” – Elena Solunca Moise
Emil Cioran către Radu Varia despre “Brâncuşi”: “Mulțumesc pentru această carte, admirabilă din toate punctele de vedere, care m-a convertit la… Brâncuși.”
Pagini sau rânduri extraordinare sunt închinate autorilor români, de la Eminescu la Emil Cioran, ori sculptorului Constantin Brâncuşi. Mariana Nicolesco l-a prezentat pe maestrul italian
Primul muzeu de artă populară din România – “Vila cu clopoţei” a doctorului Nicolae Minovici – şi-a redeschis ieri porţile la 110 ani de la prima inaugurare
Mariana Nicolesco la Reuniunea Anuală a Ambasadorilor Onorifici UNESCO de la Paris
Bucata cu bucata Biserica Enei era dezmembrata cu violenta si pierdea din inaltime si volum. Turla ramasa in picioare a provocat ceva bataie de cap pentru ca nu vroia in ruptul capului sa cada.
“Întoarcerea la românism a bisericii satelor a început şi, prin ea, însăşi Basarabia românească-şi liberează sufletul.”
Acum 80 de ani, în ziua de 17 mai, era inaugurat la Șosea, Muzeul Satului Românesc, în prezența conducătorilor ţării si a celor mai importante personalităţi ale vremii.
Hristos a înviat! sunt cuvintele cu care ne întâmpinăm în aceste zile, când Lumina Învierii îndeamnă a ne privi mai bine sufletele spre renaştere.