Un mesaj al Directorului CIA pe care nu l-a dat nici un Director SIE sau SRI pana acum
“I only regret that I have but one life to give for my country.”
“I only regret that I have but one life to give for my country.”
Când locotenentul, cu salariul diminuat de soluţia la criza economică tocmai a revenit din Afganistan şi defilează pe sub Arcul de Triumf în fruntea plutonului din care, poate, câţiva membri nu s-au mai întors, onorul său nu-i este adresat celor care-i sunt la sărbători în dreapta. Onorul său e dat poporului român!
DOUĂ ADEVĂRURI NU EXISTĂ: O replică la replică – de Ion Varta via Jurnal de Chisinau
Fără pretenţii nejustificate, dar de aproximativ un secol mai multe probleme capitale (de ordin teritorial, ideologic ori economico-financiar) se află la originile disputelor dintre Moscova şi Bucureşti[1], contradicţiile manifestate conducând într-un rând la un război deschis între 1941 şi 1944.
Şi ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes confirmă faptul că ne aflăm într-o zonă a sferelor de influenţă, cum ar spune Marin Sorescu. Că este un festival politic, poate fi dovedit prin prezenţa unor filme fără valoare, dar care trebuiau să fie, fiindcă reprezintă Cuba, Palestina, Iran, România sau Rusia.
«În rigoarea desăvârşită pe care o implică, liedul permite, dincolo de constrângerile formale ale stilului, profunzimi şi altitudini ale expresiei de o răscolitoare frumuseţe, de o nobleţe absolută», declară Mariana Nicolesco, creatoarea în 2003 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc.
În actuala conjunctură, istoria naţională a încetat să mai fie o disciplină formativă. Treptat-treptat, multe generaţii vor pierde sentimentul apartenenţei la acest neam. Ca urmare nu vor mai avea o ţară de iubit și apărat.
În perioada 24–27 octombrie 2012, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei României.
Asocierea politică de sfârşit de an, prin refacerea emanaţiei criminale a anilor ’90, i-a făcut pe ‘intelectualii publici’ să se trezească în postura de budă publică în care lichelele urinează patologic.
Claudiu Lucaci (foto stanga), director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport a TVR, publica pe contul sau de Facebook un interviu solicitat si, in acelasi timp, refuzat de Evenimentul Zilei. Redam mai jos integral intrebarile si raspunsurile insotite de comentariul sau: