Întrebarea de bază rămâne. Va abandona SUA NATO? Și dacă da, atunci când? Indiferent când, nu știu câți vor fi bucuroși, dar știu cine va fi fericit: Rusia. Astfel s-ar împlini visul ei de şaptezeci de ani: scoaterea americanilor din Europa.
“[Romanii sunt] un popor fara istorie… destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei si [vor ] ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice… Disparitia lor de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.”
Aflati cum planuiau rusii sa-si ucida agentele aflate in misiune de sotii de demnitari in Romania socialista pentru a putea justifica invadarea tarii noastre in 1968…
Ce face această carte atât de incitantă? Întâi, informaţiile pe care, dacă le puteam bănui, într-o măsură, acum le atestă documentele. În al doilea rând, descoprirea amplorii jocului ambiguu, pervers făcut de toţi mai marii lumii, indiferent de care parte se aflau, în ceea ce priveşte România. În al treilea rând, înţelegerea şi explicarea locului real pe care îl deţinea România ca stat în contextul european. În al patrulea rând, ridicarea vălului de peste răstălmăcirea performanţelor României, la CSCE, de pildă, de către toţi vecinii “fraţi” într-ale comunismului, în frunte de Moscova.
Fotografii de la lansarea cartii istoricului american Larry Watts “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România”
Traian Basescu: “O menţiune specială în ceea ce priveşte Serbia, susţinerea demersului Serbiei la CIJ. România nu recunoaşte Kosovo. Moldova trebuie să devină parte a procesului de extindere care vizează Balcanii de Vest.”
Chiar dacă multora nu le va face mare plăcere această apariţie editorială, fiindcă răstoarnă multe clişee, „Fereşte-mă Doamne de prieteni” reprezintă o fidelă frescă a istoriei recente, nerăstălmăcită, a românilor.
Istoria noastră a fost furată, ciuntită, deturnată de zeci de ani de minciuni sau atitudini care subestimează rolul românilor în evenimentele istorice, punând sub semnul întrebării inclusiv ideea continuităţii pentru a induce în subliminalul colectiv psihologia unor toleraţi, a unui popor de sclavi, cu atât mai uşor de condus şi de manipulat.
Cultura rusă datorează atât de mult românilor, încât deşi în 1992 nu s-a găsit nici un rus care să spună lumii că “războiul din Transnistria este o acţiune genocidală a Rusiei imperiale contra poporului român”, rămâne un adevăr care merită readus în conştiinţa publicului. Asta deşi, -după cum spune românul: “Recunoştinţa este floare rară, nu creşte pe toate gardurile!”-, populaţiile slavone, ar fii fost cu mult mai primitivie decât acum, dacă mulţi iluminaţi români n-ar fi adus învăţături şi n-ar fii construit lăcaşuri academice pentru ele de-a lungul secolelor.
“De ce Romania nu trebuie sa “traga” Republica Moldova in orbita sa politica? Ce anume a facut Bucurestiul, cand a jucat “un rol neconstructiv” in politica sa fata de Transnistria? E rau, in cazul unei tari din estul Europei, sa fie “prea occidentala”?”