GEONET Archives - Page 62 of 104 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 62

Category Archives: GEONET

Foreign Press News & Photography from around the World as well as Geopolitics

Cui i-e frică de Larry Watts? Un raspuns impecabil pe adresa Iuliei Tismaleanu de la fostul ziar Curentul

De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern.

Turbata Ungarie. Budapesta, un laborator de experimente febrile

De câteva decenii, 15 martie e una dintre cele mai agitate zile din calendarul Ungariei. E sărbătoarea naţională cea mai predispusă la proteste şi violenţe. Iar pentru că unii o celebrează şi ca zi a maghiarimii de pretutindeni, au simţit pe pielea şi pe oasele lor această celebrare românul Mihai Cofariu şi alţii în martie 1990, la Târgu Mureş.

Lansare de carte azi la Drept: Comunitatea Românească din estul Serbiei

Evenimentul va avea loc la Sala Stoicescu din Palatul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti (Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46), miercuri, 7 martie 2012, începând cu ora 14:30, si va fi moderat de domnul Dorin Matei, preşedintele Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, informeaza Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni.

Ion Conea şi Transilvania, inimă a pământului şi statului românesc

Majoritatea dintre noi este de acord că astăzi România este lipsită de repere morale, iar mass-media este printre principalii vinovaţi de asta, dar nu numai ea, suntem şi noi cei vinovaţi, fiindcă girăm prin interesul nostru emisiunile şi apariţiile de această natură. De aceea avem clasa politică pe care o merităm, de aceea trăim aşa cum trăim, fiindcă în loc să muncim şi să ne facem treaba, fiecare în treaba lui şi pentru bunăstarea lui, căscăm gura şi stăm ca la meci în faţa dezbaterilor sterile din politica internă, în timp ce plan extern se petrec mari mutaţii şi evenimente care ne vor afecta direct, fără milă, iar noi habar nu avem de ele. Şi nimeni nu ne atenţionează.

George Roncea il acuza pe Baconschi de tradarea Basarabiei pe baza documentelor Stratfor dezvaluite de Anonymus si Wikileaks

Intr-o postare cu numeroase reactii si comentarii pe reteaua Facebook, ziaristul George Roncea il acuza pe fostul sef al M.A.E. Baconschy Anatol Teodor de tradare pe baza unor documente secrete ale agentiei private de informatii americane, Stratfor, dezvaluite de Wikileaks prin intermediul gruparii Anonymus. Prezentam mai jos argumentele jurnalistului si informatiile strategice ale Stratfor

Alegerile din Rusia. Putin nu se poate hotari daca sa stea 20 sau 24 de ani la putere

Vladimir Putin a declarat că nu s-a hotărât dacă va rămâne mai mult de 20 de ani la putere, ceea ce ar putea fi normal dacă ruşii vor, potrivit unui interviu difuzat vineri. Putin a precizat, într-un interviu pentru presa străină al cărui text a fost difuzat de Guvernul rus, că nu a decis dacă va candida şi la alegerile prezidenţiale din 2018, pentru a rămâne astfel 24 de ani la putere, dar a adăugat că această perspectivă nu i se pare şocantă.

Alegerile din Rusia. O viziune de la Moscova: Putin contestat de naţionalişti ortodocşi şi activişti homo, anarhişti de extrema stângă şi liberali înfocaţi.

Cetăţenii Federaţiei Ruse care se vor afla în România pe data alegerilor Preşedintelui Federaţiei Ruse din 4 martie a.c. îşi vor putea exercita dreptul la vot pe teritoriul României la următoarele adrese:
Bucureşti, str.G.Brătianu nr. 54 (sediul şcolii de pe lângă Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti), orele 8-20
Constanţa, str. Mihai Viteazu nr. 5 (sediul Consulatului General al Federaţiei Ruse), orele 8-20.