Foreign Press News & Photography from around the World as well as Geopolitics
In mai 1812, la Gurile Dunarii, Imperiul otoman ceda Imperiului tarist un tinut asupra caruia nici unul dintre cei doi vremelnici puternici ai zilei nu avea vreun drept, caci era stapanit si locuit de totdeauna de romani… Pentru titlul de articol « R. Moldova : stat – poate, patrie – niciodata », in urma cu cativa ani a trebuit sa plec din conducerea si redactia unui ziar din – atentie ! – Bucuresti.
Impostura structurii locale a Patriarhiei Moscovei ţine de evidenţe şi nu se sprijină pe dreptul canonic ortodox, invocând în favoarea sa doar “dreptul forţei”, adică dreptul ocupantului de la 1812 şi 1940, aşa cum este el menţionat şi în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.
Cea mai importantă mutare a Rusiei, după negocierile cu Germania asupra Transnistriei, s-a petrecut de curând: numirea ca reprezentant special al Rusiei pe lângă Transnistria a lui Dmitri Rogozin în 21 martie, fostul ambasador rus la NATO între 2008 şi 2011, acolo unde s-a remarcat ca şi un interlocutor foarte vocal.
Agenda, programul, invitatii si lucrarile sustinute in cadrul Conferintei Internationale Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale.
“Raman alaturi de Basarabia, basarabeni si romanii de pretutindeni!”, a fost mesajul secretarului de stat al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Eugen Tomac, care si-a prezentat bilantul, vineri, la Chisinau, si si-a anuntat indirect demisia, amintind ca fluturasul sau de campanie din urma cu patru ani a avut ca deziderat anuntat sloganul “Basarabia, cetatenia este dreptul tau!”.
După ce România îşi pierduse orientarea strategică, agenţii dubli sovietici din ţară au fost capabili să strângă capital din nepopularitatea lui Ceauşescu, să discrediteze toate iniţiativele independente de politică externă şi de securitate ale României şi să exercite controlul temporar asupra instituţiilor şi politicilor de securitate, în timpul şi imediat după Revoluţia din 1989.
Elementele scutului antirachetă din România sunt destinate în principal apărării membrilor europeni ai NATO şi nu au potenţial antirusesc, a declarat joi adjunctul şefului forţelor armate ruse, general-colonelul Valeri Gherasimov.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să nu-mi mai permită să merg acasă, în Maramureşul de peste Tisa, pentru a-mi vedea familia, neamurile şi prietenii, până la 24 ianuarie 2017.
Ambasadorul Iranului: ” Spun doar că este o altă versiune a poveştii, care ar trebui auzită. Cerem doar să ascultaţi şi alte surse, şi apoi să decideţi.”
Merită reţinut un citat al lui Mannerheim, valabil şi astăzi, când vedem că politicienii noştri nu prea se ocupă de acest lucru ci doar de campania electorală: Premisa indispensabilă a oricărei politici externe independente este existenţa unei apărări naţionale solide.