Foreign Press News & Photography from around the World as well as Geopolitics
Primele 25 de volume din “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, un proiect coordonat de profesorul Constantin Barbu şi realizat cu aprobarea lui Vladimir Putin, au fost donate joi Bibliotecii Academiei Române, de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, în prezenţa ambasadorului rus.
Duelul ucigaş intre rachetele palestinienilor si salvele de artilerie/bombardamentele armatei israeliene numără, de aceasta data, cinci morţi în Israel şi peste 150 în Fâşia Gaza. Pe acest tribut de vieţi, analiştii se grăbesc să extragă “învăţămintele” tragediei, între care:
În decursul istoriei noastre complicate am trecut prin fel de fel de faze şi relaţii cu vecinii noştri, despre care am avut ocazia să vorbesc pe acest site. Dar, totuşi, parcă cu niciunul dintre vecinii noştri nu am avut atât de multe de împărţit şi pătimit ca şi cu ruşii.
În timp ce conversaţiile lui Hitler cu oameni de stat, diplomaţi, responsabili militari şi chiar discuţiile din timpul mesei (aşa-numitele Tischgespräche) au făcut obiectul unor ediţii adnotate şi comentate încă din anii ’60 ai secolului al XX-lea, cele ale lui Stalin au rămas încă mult timp necunoscute, după moartea dictatorului sovietic.
Profesorul Constantin Barbu, care a coordonat proiectul “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că povestea acestora este o odisee, pentru care este nevoie de îndurare, de muncă, dar Cantemir, “principele cel mai cultivat din ultima mie de ani”, merită.
Liderul nr. 1 Xi Jinping şi ceilalţi şase membri ai instanţei superioare a partidului comunist dispun nu numai de cel mai numeros popor al lumii, dar şi de cel mai mare depozit de dolari US din lume, de arma nucleară şi de o economie care a avut creşteri neîntrerupte de peste zece la sută din 1978 şi până acum, în momente de criză.
Fuga Nadiei Comăneci din România la sfârşitul lui noiembrie 1989 a fost în atenţia spionajului militar al Statelor Unite ale Americii. Un document al Pentagonului, declasificat în premieră pentru Q Magazine, arată că agenţii americani au văzut în gestul gimnastei române şi în ecoul său la vârful României comuniste semnale că la Bucureşti urmau să se producă curând schimbări politice majore, ca în celelalte state comuniste est-europene.
Portalul Ziaristi Online are onoare sa va prezinte, in exclusivitate, ce contin manuscrisele Principelului Dimitrie Cantemir recuperate din Arhivele Federatiei Ruse si redate culturii romane si universale prin stradania a trei romani, care au reusit sa faca de unii singuri mai mult decat toate armatele de securisti ale lui Iliescu, Constantinescu si Basescu la un loc.
Nu e convingător gestul Barbarei de a renunţa la libertate, dar între libertate şi o dragoste care abia se anunţă, ea alege dragostea. Intuiţia feminină? Dar ce ştie ea despre libertate? Nimic. Ştie că dincolo de apă, de mare, e altă lume, e Danemarca, unde o aşteaptă o viaţă de vis, fiindcă amantul ei îi promite că are bani suficienţi şi că ea acolo nu va mai munci!
Ne-am putea imagina ca un om politic de la Bucureşti să se adreseze astăzi românilor cu sintagma “noi, familia română”? Şi că ar putea continua cu “vom triumfa sau ne vom prăbuşi împreună, ca o singură Naţiune, ca un singur popor”?