Cea mai importantă mutare a Rusiei, după negocierile cu Germania asupra Transnistriei, s-a petrecut de curând: numirea ca reprezentant special al Rusiei pe lângă Transnistria a lui Dmitri Rogozin în 21 martie, fostul ambasador rus la NATO între 2008 şi 2011, acolo unde s-a remarcat ca şi un interlocutor foarte vocal.
Merită reţinut un citat al lui Mannerheim, valabil şi astăzi, când vedem că politicienii noştri nu prea se ocupă de acest lucru ci doar de campania electorală: Premisa indispensabilă a oricărei politici externe independente este existenţa unei apărări naţionale solide.
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari.
Ca și concluzii, nu vreau să intru prea mult în comparații, dar mie mi se par cei ce încearcă să destabilizeze România în situația politică externă actuală la fel de iresponsabili, sau orbiți de temele electorale, ca și Andronicus Ducas. Iar rezultatul în mod sigur, va fi identic. Dumnezeu să aibă în pază România!
Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.
Majoritatea dintre noi este de acord că astăzi România este lipsită de repere morale, iar mass-media este printre principalii vinovaţi de asta, dar nu numai ea, suntem şi noi cei vinovaţi, fiindcă girăm prin interesul nostru emisiunile şi apariţiile de această natură. De aceea avem clasa politică pe care o merităm, de aceea trăim aşa cum trăim, fiindcă în loc să muncim şi să ne facem treaba, fiecare în treaba lui şi pentru bunăstarea lui, căscăm gura şi stăm ca la meci în faţa dezbaterilor sterile din politica internă, în timp ce plan extern se petrec mari mutaţii şi evenimente care ne vor afecta direct, fără milă, iar noi habar nu avem de ele. Şi nimeni nu ne atenţionează.
O iniţiativă interesantă a doi europarlamentari, unul român şi unul polonez, îi cheamă pe esteuropeni la o acţiune fără precedent la un asemenea nivel, la boicotul produselor olandeze.
Anul acesta se împlinesc două sute de ani de la anexarea Basarabiei de către imperiul ţarist. Este important, în acest context, să ne aplecăm mai mult asupra acestei provincii româneşti înstrăinate, recăpătate şi din nou pierdute, care nici astăzi încă nu şi-a găsit calea şi drumul, care încă bâjbâie şi ezită între cele două direcţii diametral opuse ce i se deschid, spre est şi spre vest. Dar pentru asta este necesar să vedem cum s-a făcut această anexare a Basarabiei de către Rusia la 1812.
Niciun indiciu nu arată cum că România ar putea fi cruţată de efectele unui nou cutremur geopolitic, ba dimpotrivă. Prea le stăm la toţi în gât. Putin chiar ne-a ameninţat direct în 2008, pe chestiunea transilvană. Este normal ca ungurii să încerce să profite oricând de vreo dificultate a României, aşa au făcut şi în 1940 şi de câte ori au avut ocazia.
“Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că Ruşii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea braţului, ci şi prin urmările demoralizatoare ale înrâuririi lor.”