O vorba populara la rusi e ca daca tot trebuie sa ai de-a face cu dracul, macar sa fie un drac pe care-l stii. „Dracul pe care-l stii” e si un titlul aparut in publicatia moscovita „Russia Profile” despre iminenta revenire a lui Putin la Kremlin. Ideea comentatoriilor rusi, dar si a unora din afara Rusiei, e ca pe Putin il cam stim cu totii. Il stim, dar cel putin in doua ipostaze.
“Dar atunci, în 1941, nu eram într-o campanie electorală, ci într-o luptă pentru existenţa statului român, asta uită majoritatea analiştilor de pe ecranele televizoarelor.”
Acum devine şi mai clar cu ce scop va veni zilele acestea la Chişinău patriarhul Rusiei Kirill – să le comunice moldovenilor opinia lui Dumnezeu faţă de viitorul Transnistriei! Reşetnikov e convins în sinea sa că opinia lui Dumnezeu coincide sută la sută cu opinia Rusiei…
Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.
“Expresia cu rădăcini atât de vechi şi sens de nobil blazon nu poate, pentru o minte normal constituită, să îmbrace sensul pe care al vrea să i-l dea întovărăşind-o cu un adjectiv care denotă numai neputincioasă ură, cei care nu se pot mândri cu o astfel de origină, certificatul lor de origine etnică, fiind pierdut undeva pe drumul de departe şi până aici. “
La ora actuală, România are două perspective clare de viitor în față: cea a prăbușirii economice și sociale din lipsă de contributori și cea de a doua cu care se confruntă actualmente țările occidentale, a migrației excesive și a noilor minorități etnice și culturale scăpate de sub control.
În aceste zile se împlinesc trei ani de la evenimentele numite generic Războiul ruso-georgian, un război scurt, de cinci zile, dar plin de învăţăminte politice şi militare, mai ales prin prisma atitudinii şi comportamentului agresiv al Rusiei, care se poate oricând repeta, dar şi prin performanţa neconcludentă a armatei ruse, care este departe de a fi ceea ce speră să arate, mai ales în confruntarea cu un adversar net inferior din punct de vedere militar aşa cum este Georgia. Articolul este scris acum un an, dar evenimentele de până acum îl confirmă.
“Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.” – Ion Antonescu, 8 decembrie 1940
Am menţionat în articolul precedent (Robert Gates, Libia şi NATO) unele dintre realizările internaţionale ale Rusiei din ultima vreme. Împotmolirea NATO în Libia, implicit cu scăderea de credibilitate a alianţei ca şi o forţă coerentă, discursul lui Robert Gates în care se avansa ideea abandonării NATO de către SUA, visul de şapte decenii al Rusiei, respectiv scoaterea americanilor din Europa, precum şi altele. La acestea se adaugă şi evenimentele ultimelor zile.
Întrebarea de bază rămâne. Va abandona SUA NATO? Și dacă da, atunci când? Indiferent când, nu știu câți vor fi bucuroși, dar știu cine va fi fericit: Rusia. Astfel s-ar împlini visul ei de şaptezeci de ani: scoaterea americanilor din Europa.