Corneliu Vlad Archives - Page 9 of 11 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 9

Category Archives: Corneliu Vlad

ASPECTE. Un deputat de la Moscova zice că Mama Rusia e tatăl României. Regele Jacuzziurilor se da la fund

Ţipenie însă dacă România oficială trebuie să spună ce e de spus când situaţia o cere. MAE-ul încăput pe mâna pacostei de B. a reacţionat silenţios la spusele incitante ale deputatului rus Markov. Dar cu un, hai să zicem, ministru ca Baconschi şi cu un consilier de-al lui pentru Rusia ca A. Goşu, ce-ar fi de sperat pentru relaţiile româno –ruse?

ASPECTE. Cine e cu adevărat ziarist

Cu alte cuvinte, să trăieşti în primul rând din ce produci ca ziarist, nu din „tunuri”, şantaje, „binemeritari” sau atâtea altele, se ştie prea bine care. Poţi fi oricât de eminent ca eseist, articlier, dezvăluitor sau autor de reportaje, dar dacă principalul câştig vine din altceva, n-ai dreptul la carte de presă, nu eşti de fapt ziarist, ci doar faci şi presă.

ASPECTE: Occidentul nu se prea inghesuie la Dunare

Chiar daca este cel mai mare fluviu al Europei Unite, cu un bazin ce cuprinde o cincime din suprafata continentului, strabate o duzina de tari si in spatiul sau locuiesc o suta de milioane de oameni, Dunarea continua sa ramana un actor subaltern, cu prea putin rol in dezcvoltarea si cooperarea europana. Nici extinderea spre Est a Uniunii Europene nu a adus renasterea sperata a fluviului.

Corneliu Vlad: O carte beton despre excepţionalismul românesc recent. Larry Watts: Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!

Nu ştiu şi nici măcar nu mă interesează dacă harnicul şi laboriosul autor Larry L. Watts este lucrător al CIA sau al altor servicii secrete americane, aşa cum se spune pe la colţuri. Ba poate că ar fi chiar mai bine aşa, după unii care cred că girul faimoasei agenţii americane de informaţii (şi nu numai) ar spori credibilitatea cărţilor sale.

ASPECTE: Instituţiile lumii libere scârţâie

Arestarea ciudată a directorului general al FMI naşte tot felul de supoziţii care merg mult mai departe de soarta penibilului personaj (fost atotputernic). Unii vorbesc de „începutul ostilităţilor în sânul elitelor mondiale“, între Occident şi BRIC, între state şi bănci etc., alţii, mai prăpăstioşi, susţin că „guvernanţa mondială se fracturează“.