Blog News from Independent Journalists
Asociația „Calea Neamului” continuă, până de Ziua Naţională, 1 Decembrie, campania pe care a lansat-o în scopul dăruirii a peste 100 de costume populare românești și peste 1000 de icoane ortodoxe românilor din câteva localități covăsnene și harghitene, în prag de sărbătoare.
Tânărul artist Eugen Mihăescu este invitat pentru prima oară la o recepţie a ambasadei americane. La plecare îşi însuşeşte un cadou inedit. Ce a urmat:
La începutul acestei luni a avut loc o nouă întrunire a Comisiei speciale a Bisericii Ortodoxe Române instituite pentru a analiza canonizarea Părintelui Arsenie Boca
“În cazul Părintelui Arsenie nu există piedici reale şi obiective în calea canonizării oficiale.” – Părintele conf. dr. Irimie Marga în ziarul Lumina al Patriarhiei Române
Toate cuvintele rostite de Hristos sunt împlinitoare de viaţă veşnică; o presimţeau în adâncul cel mai adânc al inimii toţi cei care Îl înconjurau şi-şi aduceau pruncii spre binecuvântare.
Eroismul ţăranilor români care şi-au jertfit viaţa pentru ţară ca soldaţi în Primul Război Mondial a fost evocat în cadrul unei ample manifestări desfăşurate la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’.
“Dar cea mai mare descoperire s-a întâmplat în ziua în care l-am găsit așezat pe banca de sub fereastra lui Corneliu Baba pe însuși Theodor Pallady.” – Eugen Mihăescu
Documentele în facsimil, în care se arată că situaţia Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa se află în atenţia ministerului american încă de la arestarea sa, în 1979
Este vremea de a reînnoi începutul bun al lucrării noastre, al revenirii la firea dintâi. S-o facem cu dăruirea cuibărită în suflet şi sporită de Dumnezeu
Rebel – de Eugen Mihaescu – se citeşte cu pasiunea definitorie pentru lectura unei cărţi de aventuri