Blog News from Independent Journalists
Schimbarea pe şest a denumirii Liceului “Mircea Vulcănescu” din Sectorul 4 al Capitalei, la presiunile Institutului “Elie Wiesel”, a lăsat bouche bée conducerea instituţiei de învăţământ
„Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului.”
Pilda sutaşului este şi un antidot foarte eficient pentru cei care respectând „litera”, ucid spiritul.
Sf. Ap. Pavel: ”M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”
Suntem prea purtaţi de „grija lumească” pentru a mai cerceta tezaurul trecutului cu bogăţia lui de încercări, cu înfrângeri şi biruinţe în care am afla răspuns eliberator.
Sâmbătă, 24 iunie 2017, la ora 17:00, la Palatul Suțu din Piaţa Universităţii, are loc vernisajul expoziției „București, de ce îl iubești. Foto-interviuri”, realizată de artista Cristina Nichituș Roncea.
Iniţiată de comunitatea La Blouse Roumaine – cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu – , ia noastră spune lumii întregi povestea sufletului românesc
Petitie: “SOLIDARITATE CU RADU GYR. Cerem Primariei Cluj Napoca sa nu schimbe numele strazii Poetului Inchisorilor.”
PSD să nu insulte sufletele a zeci de milioane de români, să nu batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie mare
„Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine…”