Blog News from Independent Journalists
O, luptătorule şi biruitorule, Mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte această rugăciune a smeritului tău rob, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, ca să Te preaslăvim în veci.
Gând de duminică – a femeilor mironosiţe Mergeţi şi spuneţi ucenicilor şi lui Petru Şi s-a făcut a treia zi dimineaţa, când mironosiţele femei, înfruntând teama cu speranţa iubitoare au…
În apărarea profesorului Ioan Aurel Pop. De ce președintele Academiei Române NU a fost nici colaborator nici informator al Securității. Patru jurnaliști și cercetători CNSAS explică. Colegiul CNSAS se autosesizează?
Spunea Mircea Vulcănescu că „e una să vorbeşti despre Adevăr şi alta să vorbeşti în Adevăr”. A confirmat-o murind în temniţa de la Aiud rugând pe cei din jur: „Să nu ne răzbunaţi.”
“La o săptămână de la pătimirile Domnului izbăvitoare de moarte şi dătătoare de viaţă veşnică o cinstim pe Maica Sa preasfântă şi Maica noastră, mereu în prejmă, gata să ne ajute câteodată chiar fără ca noi să luăm aminte.” – Elena Solunca Moise
Hristos a biruit păcatul ca noi, urmându-I, să facem la fel urcând spre veşnicie; a biruit moartea, ca acei care cred în El să intre în seninătatea vieţii veşnice; a biruit întunericul ca noi să trăim în lumina cunoştinţei.
E sărbătoare în sufletele noastre şi aşa o trăim chiar dacă mâine începe Săptămâna Patimilor mântuitoare; o sărbătoare în care plecându-ne genunchii inimii spunem ca odinioară: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă.”
Spunând îngerul Mariei „Domnul este cu tine” o face şi pentru noi care înălţăm imn de slavă: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi/ căci cu noi este Dumnezeu.”
Şi un sfat pe care îl putem urma la orice încercare: cum a apărut un gând străin în minte, să-l retezăm cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Puterea Crucii lui Hristos de a fi armă împotriva diavolului se naşte din jertfa Sa, jertfă a Iubirii care „nu cade niciodată”, din biruinţa Învierii, certitudine a învierii noastre.