Blog News from Independent Journalists
”Tu neîntreruptă Bucurie și Festine/ Tu Domnul marelui praznic al vieții ne dai povață/ Cine nu ospătează singur, ci cu Tine/Transfigurează orie-mbucătură în viață!” – Vasile Voiculescu
“M-am simțit întotdeauna aproape de Dumnezeu când mi-a mers bine, pentru că am văzut atunci semnul grației divine și am avut comunicarea cu Dumnezeu foarte lesnicioasă.” – Florin Constantiniu
“Idealul nostru de Reîntregire Națională poate fi realizat doar prin oameni politici cu conștiință românească!” – Ștefan Secăreanu
Statul român, prin actuala preşedinţie a Uniunii Europene, se pregăteşte să-i declare pe toţi cetăţenii europeni, nu numai pe cei români, drept infractori prezumaţi.
Deputatul Daniel Gheorghe a avut o intervenție remarcabilă în apărarea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, atacat de “rechini imobiliari” care țintesc desființarea reputatului Institut fondat și condus de venerabilul Radu Ciuceanu, fost dețiunut politic și luptător în rezistența armată anticomunistă.
Urcând treptele smereniei reale ajungem slujirea semenului, după cum Hristos Însuși a făcut-o: ”Căci Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci să slujească”.
”Fac ca pomul iarna în grădină,/În pământ genunchiul înfig/ Și cu inima în sus către lumină/Tac și aștept ca soarele să vină…/Iar în viscole mă vaier și Te strig.” – Vasile Voiculescu
La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul “Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.
Academician Dinu C. Giurescu (1927-2018) va fi omagiat marţi, 12 februarie 2019, cu prilejul lansării volumului de convorbiri “Mărturia unui istoric singuratic”, publicat la Editura RAO
Pentru a proteja demnitatea fiecărei persoane, cer Congresului să adopte o legislație care să interzică avortul copiilor în ultimul termen al sarcinii. – Donald Trump