BLOG NEWS Archives - Page 204 of 500 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 204

Category Archives: BLOG NEWS

Blog News from Independent Journalists

La praznicul Sfintei Cuvioase Maici Parascheva – mult folositoare. Smerenia şi milostenia – cale a îndumnezeirii – de Elena Solunca Moise

Trăitori într-un timp al egoismului atroce şi egolatriei nemăsurate care amăgesc cu aşa-zisa încredere în forţele proprii e aproape imposibil să înţelegi cum smerenia poate fi putere. De ce să te smereşti, să fii umilit, batjocorit şi alţii să ţi-o ia înainte pe nedrept? Da, s-o faci pentru că Hristos, Biruitorul lumii a fost Cel dintâi care s-a smerit pe Sine, făcându-se om ca omul să se poată îndumnezei.

Maica Neonila: România între religia numărului şi Iubire

Lumea nu este doar informaţie. Ea este în primul rând şi în toate sensurile, taină. Matematica însăşi este un drum către Taină. Toate ştiinţele, artele şi credinţele, merg relativ cu Taina prin puterea cuvântătoare, al cărei apex de abstracţiune nu este numărul, ci tăcerea uimită, dumirită, transfigurată, stare în care sufletul priveşte creaţia şi pe Creator de pe culmea cuvântului.

Unitatea de măsură între ce se vede şi ce nu se vede este duhul, care nu este din lumea aceasta, iar dacă duhul prin darul dumnezeiesc din el poate sintetiza orice lucru creat, o va face dându-i NUME.

Cine mai are urechi de auzit? Părintele Constantin Sturzu despre pelerinajul la sfintele moaşte şi agresiunea anticreştină. VIDEO: IPS Teofan despre “valurile de paganism” din cotidian

Mântuitorul “a strigat: cine are urechi de auzit, să audă” (Luca 8, 15). A strigat – ca nimeni să nu poată să spună că nu a auzit, că nu a fost suficient de puternic mesajul. A strigat – ca să nu poată să spună cineva că Domnul nu a fost suficient de determinat. A strigat – ca noi să nu avem nici o scuză, să nu putem afirma nici unul că mesajul nu a fost chiar pentru noi, personal.

Hei rup Andrei Şerban. Amestec de “fuck you” şi experiment studenţesc în “Omul cel bun din Seciuan” al comunistului Bertolt Brecht

Găselniţe ieftine, teribilisme, care ne fac să ne întrebăm, oare nu se repetă paradoxul mortal, când teatrul brechtian era frecventat, altfel spus, anulat, tocmai de cei împotriva cărora era adresat? Spectatorii dedublaţi, ca ofiţerii sub acoperire, au un nou prilej, osificat, să râdă de asemenea gogoaşe.

Premieră naţională: Un fost deţinut politic numit secretar de stat. Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, numit la Secretariatul pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Octav Bjoza se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA

Două noi concursuri DOXOLOGIA: Fotografie şi Eseu pe tema Pelerinajului: “Un pas mai aproape de cer”

În preajma marelui pelerinaj la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, Departamentul media şi comunicaţii al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin intermediul portalului DOXOLOGIA, a pregătit două concursuri speciale pentru toți cei care văd în pelerinaj o cale spre mântuire, o cale pe care au încercat să o parcurgă cel puțin o dată în viață.

Ilie Bădescu despre interviul gen „povestea vorbii” şi metodele Noologiei. „Poveste vieții” este „povestea cuvântului”

În orice vorbire cineva narează și, la prima vedere, putem crede că cel care narează este vorbitorul însuși. În realitate, cel care narează este „cineva” dinlăuntrul narării, ceva care se și desfășoară și totodată se structurează și se tâlcuiește, este vorba însăși, Cuvântul. El se autonarează pentru a-și dărui înțelesul, a se tâlcui, a se lăsa tâlcuit.

A X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare. Înarmaţi-vă cu cărţi!

În perioada 15–18 octombrie 2014, la Galeria Artelor a Cercului Mili­tar Naţional, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei, 70 de ani de la eliberarea nord-estului Transilvaniei şi 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial.