Blog News from Independent Journalists
Judeţele Harghita şi Covasna sunt pline de statui, de busturi, de însemne ale prezenţei maghiarilor. În Covasna s-a ridicat bustul unui maghiar care a murit în 2002, deci foarte recent. Toţi sunt eroi! În timp ce prezenţa românească este foarte palidă, iar mormintele eroilor români sunt lăsate în paragină sau chiar distruse.
Un grup de intelectuali, în frunte cu A. Pleşu şi G. Liiceanu, – la iniţiativa lui Silviu Brucan – a infiinţat, în luna ianuarie, Grupul pentru Dialog Social.
Ioan Talpes: „România a fost tratată aproape ca un inamic de Rusia, încă din anii ’90”. Ba chiar încă din anii ’60, adăugăm noi.
Liderii români de la Bucureşti nu au fost de atâtea ori oaspeţii Casei Albe, precum liderii români de la Chişinău. Pe la Bucureşti nu s-au perindat atât de mulţi înalti emisari americani şi vest europeni, ca pe la Chişinău. Asta este ceea ce se vede şi ascunde ceea ce nu se ştie…
“Dând la o parte colţul unei cortine”, poţi să dai nu numai peste un portret al lui Ceauşescu (de ce nu şi Iliescu, şi Constantinescu ?), ci şi peste Vladimir Tismăneanu în pantaloni scurţi, dus de mână de Leonte Tismăneanu, în uniformă sovietică. Sau peste H.-R. Patapievici venind gânditor de la Banca Naţională, împreună cu Dionisie Patapievici şi cu inoxidabilul Mugur Isărescu.
“Atunci când faci compromisuri, ai prieteni, când spui adevărul, ai duşmani!” – Ioan Roşca, fost deţinut politic “Urlă haita”. Acesta este titlul profetic al unei cărţi a mărturisitorului Nicolae Purcărea! A…
“Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează.”
Cert este că am citit în revista publică de studii istorice ale CIA o recenzie excelentă a cărții lui Watts, o recenzie lungă și argumentată, de un specialist ce scrie din perspectiva globală fără a fi în mod evident implicat în lupte românești de bucătărie…
O coloana de 12 autoturisme inmatriculate in URSS se deplasau prin municipiul nostru din directia Craiova spre Timisoara. In dimineata zilei de 19.12.89 am aflat ca 24 barbati, cetateni sovietici, se cazasera, cu putin inaintea orei 24, la motelul Gura Vaii.
Sătul, cum suntem cu toţii, de ipocrizia lui Laszlo Tokes şi a acoliţilor săi, Titus Suciu a deschis DEX-ul la cuvântul revoluţionar şi a realizat că decoratul lui Băsescu cu ’’Steaua României’’ ca scânteia revoluţiei, a fost, de fapt, absent la revoluţia timişoreană, s-a ascuns în spatele perdelelor!