Blog News from Independent Journalists
Sunt cel puţin câteva mii de chiriaşi care plătesc de la 100 de euro pe lună pe cameră până la câteva sute dar banii se duc la proprietari neimpozitaţi. Doar două-trei mii de proprietari din Buzău din câteva zeci de mii îşi declară în prezent veniturile şi sunt impozitaţi cu 16%.
“Cuvintele nespuse ale poetilor” se va desfasura in data de 9 ianuarie pe str. Toma Caragiu (intrare din Ion Ghica) nr. 3, Piata Universitatii, vis-a-vis de Cinema Pro, mai exact in spatele Muzeului de Istorie al Bucurestiului (Palatul Sutu), la orele 18.30.
“Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul şi Inspecţia Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuţiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informaţii în presă.”
„M-am născut în oraşul Boldeşti-Scăieni judeţul Prahova şi am copilărit într-un loc unde pentru localnici, mirosul de petrol şi gaze era o normalitate. “
Sa inteleg ca de maine as putea publica niste caricaturi in care sa pis in freza religia iudaica, ba chiar si holocaustul, in numele satirei, umorului si al artei, a liberatii de expresie?
“Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român.”
Profesorul Scurtu nu se îndoieşte de implicarea serviciilor secrete ruse în blocarea Comisiei dar observă cu regret că şi cele româneşti au acţionat, din păcate, la sugestia unor lideri politici, pentru sabotarea Comisiei şi menţinerea acestui diferend major dintre cele două state, român şi rus.
Nadia şi Felix Tătaru, deşi oameni cu funcţii importante, care le fură cea mai mare parte a timpului, gândesc cu totul altfel educaţia.
Acest număr este dedicat în mare parte unei pagini interzise o vreme și apoi uitate din istoria noastră, războiul româno-ungar de la 1919 care a implementat prin forța armelor hotărârea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1919.
Printre puţinele lucruri bune apărute în ultimii ani în altfel foarte gălăgioasa (până la cacofonie) viaţă cotidiană bucureşteană e şi un anticariat în plin centrul Capitalei : Anticariat Unu, pe Strada Academiei, la numărul 4-6.