Blog News from Independent Journalists
Există o serie de probleme referitoare la utilizarea actuală a dovezilor cu privire la prezenţa sau absenţa sovieticilor şi a „turiştilor“ din blocul sovietic în timpul revoluţiei din 1989. Ele…
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (II Petru 3:13).
Autoritatea Electorala a confiscat de la Monica Macovei, dupa alegeri, 300.000 de lei, pe motiv de “finantari incorecte”
La 25 de ani de la schimbarea violentă de regim din România, încă se bâjbâie în ce priveşte cercetarea istorică a evenimentelor din decembrie 1989. Nici până în ziua de azi, de exemplu, nu există un Fond documentar al Revoluţiei Române, la Arhivele Naţionale.
Dacă Ion Dincă nu ar fi avut grijă de “băiatul lui Mitică”, istoria vieţii lui Trăian Băsescu ar fi fost cu totul alta.
25 de ani în pas cu România Evoluţia instituţională a SRI Serviciul Român de Informaţii împlineşte 25 de ani de existenţă. Un sfert de secol înseamnă mult, mai ales dacă…
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…”
(2 Petru 3:13)
La plecare, Becali a spus că acolo sunt „fraţii lui, călugării” şi că se va ruga pentru România şi oamenii din România.
„…că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea,
şi porţile iadului nu o vor birui.”
Cooperarea Bulgariei în domeniul special cu Federaţia Rusă (dar şi Ucraina) s-a manifestat pregnant în acţiunile informative specifice muncii secrete de informaţii, înregistrându-se şi situaţii ce atestă că, pe anumite tematici, serviciile speciale bulgare au executat sarcini sub coordonarea celor ruseşti.