Blog News from Independent Journalists
Cum să iertăm celor ce ne-au greşit când simţim încă durerea răului pe care ni l-au făcut? Răspunsul e simplu de exprimat, dar mai dificil de urmat
Gala Premiilor UZPR 2015 este programată pentru ziua de miercuri 16 martie 2016, de la ora 17,00, la sala de spectacole ARCUB din Bucureşti, de pe strada Lipscani
Analistul Corneliu Vlad şi profesorul Radu Ciuceanu i-au pus la aceeaşi masă pe doi mari inamici, aflaţi chiar în acest moment în plin război: Rusia neoimperială şi Ucraina în curs de disoluţie
DNA îşi dovedeşte o largă independenţă de acţiune solicitând arestarea a patru evrei israelieni chiar în timp ce preşedintele de la Sibiu, Klaus Iohannis, efectuează o vizită prelungită la “Micul Licurici”, după cum a poreclit Ion Cristoiu statul Israel.
Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare vă invită joi, 10 martie a.c., începând cu ora 16.30, la lansarea volumului generalului Vasile Mălureanu
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu pare că şi-a revenit la forma de altădată, din primii săi ani de mandat, de dinainte de a fi căpuşat de “intelectualii” săi trădători
Continuăm serialul despre “Problema Basarabiei”, de Ion Constantin
Delegaţii celor peste 20 de Filiale şi Grupuri ale UZPR din ţară, l-au reales, pe Doru Dinu Glăvan, în unanimitate, în calitate de preşedinte, pentru următorii patru ani.
Darren White: “85% din Parlament e corupt, toți iau mită. O știu și ei, se supără când eu vorbesc despre asta… “
Lansarea cartii publicistului Corneliu Vlad are loc la sediul Institutului Naţional Pentru Studiul Totalitarismului,