Blog News from Independent Journalists
“V-am citit aceste adevăruri ca să vă amintiţi că neamul acesta românesc urcă de veacuri Golgota istoriei, refăcând neîncetat, în spirit, drumul lui Iisus.” – Părintele Gheorghe Calciu
„Dacă veţi avea încredere în credinţă şi în rugăciune, nu veţi face numai această minune, ci veţi muta şi munţii si veţi face şi alte minuni mai mari”.
Omilie despre rugăciune, pocăinţă şi nevoinţe la români rostită de Arhim. Hariton Negrea
Reacția a numeroși intelectuali la apariția lui Marian Munteanu pe scena vieții politice mi s-a părut rușinoasă și, în același timp, înfricoșătoare. Regret că am asistat la ceva atât de murdar.
Nota: Având în vedere intrarea în Săptămâna Mare postările noastre se vor acorda la marele eveniment al creştinătăţii, al lumii: Patimile, Răstignirea şi Învierea Domnului Nostru, Iisus Hristos
Un sondaj secret intrat în posesia redacţiei Ziarişti Online îl indică pe Marian Munteanu câştigător la alegerile pentru Primăria Capitalei
Sf. Mare Mucenic Gheorghe ne e alături, înţelept sfătuitor şi apărător de nebiruit când îl chemăm.
La 30 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui român Mircea Eliade semnalăm o lucrare excepţională
“Eu cred ca Marian Munteanu este legionaroid, cred ca este un personaj cu potential violent major, cam ca legionarii care stateau cu Biblia intr-o mana si pistolul in cealalta.”
De ce ONG-urile n-au spus de Marian Munteanu că a fost şi agent CIA