eXpress, Author at Ziaristi Online - Page 418 of 519Ziaristi Online | Page 418

Author Archives: eXpress

BOMBA: Elie Wiesel a subtilizat identitatea unui alt detinut de la Auschwitz. Raportul Final al lui Iliescu asupra Holocaustului ar putea deveni maculatura prin impostura lui Wiesel

„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”

Profesorul Florin Constantiniu: Acordul Averescu-Racovski a disparut din Arhivele MAE. EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE. VIDEO/FOTO/INFO/DOC

“Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”

Enigmele 911. O analiza de Vladimir Alexe

11 septembrie 2001 ramane o data-cheie in politica internationala, pentru ca a devenit justificarea unor actiuni militare ale SUA care vor avea, fara indoiala, grave consecinte in urmatorii ani. De aceea, ramane o chestiune vitala de a sti ce s-a intamplat, in realitate, pe 11 septembrie 2001.

Obiectivele de Politica Externa ale Presedintiei Romaniei 2011 – 2012. DOCUMENT

“Dacă discutăm despre obiectivele noastre în interiorul Uniunii Europene, cu siguranţă unul din obiectivele politice majore ale următoarelor 12 luni este aderarea integrală la Spaţiul Schengen. Sper ca la următoarea întâlnire, în septembrie 2012, să nu mai treceţi prin control de frontieră când veniţi acasă şi din acest punct de vedere şi dumneavoastră aveţi o misiune importantă. Oricum, România va deveni stat membru Schengen în acest an. “