La distanţa de 150 de ani de la naştere, viaţa şi faptele protoiereului Alexandru Baltaga rămân în mare parte necunoscute, el fiind unul dintre cei mai mari martiri pe care i-a dat Basarabia de-a lungul zbuciumatei sale istorii.

Documentele de arhivă arată că Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie anul 1861 „în familia preotului din satul Lozova Ştefan a lui Andrei Baltaga şi a soţiei legitime a acestuia Elena Prohorievna, ambii cu prima căsătorie, de credinţă ortodoxă”.

Educat în smerenie faţă de cele sacre, tânărul Alexandru, după Şcoala parohială din Lozova, îşi continuă studiile la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care-l termină în anul 1883, fiind coleg de promoţie cu Alexandru Ciugureanu, tatăl lui Daniel Ciugureanu, viitorul prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România.
Activitatea de păstorie a sufletelor şi slujitor al lui Dumnezeu o începe la 3 decembrie 1883, fiind numit paroh la Biserica cu hramul „Aleksandr Nevski” din localitatea Călăraşi-sat, hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886, iar la 2 februarie 1896 – preot la aceeaşi biserică la care, cu permisiune prin derogare de la reglementările vremii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi permite activitatea până la sfârşitul vieţii.

A fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost şi un activist pe tărâmul obştesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia. Timp de 22 de ani (1903-1925) este preşedinte al Congresului Eparhial. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul” (alaturi de IPS Gurie Grosu, primul Mitropolit al Basarabiei – practic cei doi sunt intemeietorii presei religioase romanesti din Basarabia – nota Ziaristi Online. În perioada 1899-1918 este învăţător la şcoala primară din Călăraşi. Nu în zadar, în toamna anului 1917, la organizarea Sfatului Ţării, preoţimea basarabeană l-a delegat deputat în forul legislativ al Basarabiei – Sfatul Ţării. Mandatul său, validat la prima şedinţă a Sfatului Ţării – 21 noiembrie 1917, îl deţine până la ultima şedinţă – 27 noiembrie 1918. A fost singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Ţării. Cum era firesc, la ceasul deşteptării, 27 martie 1918, Alexandru Baltaga votează pentru Unirea Basarabiei cu România.

Ulterior este desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare continuându-şi activitatea ecleziastică şi cea obştească. Educă doi copii adoptivi, Vsevolod şi Margareta.

Năpasta se abate peste el odată cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940. În acele zile de restrişte Alexandru Baltaga rămâne la Călăraşi, alături de enoriaşii săi. Soţia şi copii reuşesc să se refugieze peste Prut. Arestul preotului este sancţionat de Iosif Mordoveţ, locţiitorul şefului NKVD-ului moldovenesc, în primele zile de după ocupaţie, iar dosarul lui, pentru comoditate în anchetare, este împreunat cu cel al altor deputaţi în Sfatului Ţării capturaţi de comunişti: Tudor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Teodosie Cojocaru, Teodor Uncu, Vladimir Bodescu, Ion Ignatiuc, Constantin Bivol, Ion Codreanu, Ştefan Botnariuc, fostul ministru Emanoil Catelly şi Luca Ştirbeţ, cu numărul 824.

Bogata experienţă acumulată de NKVD în cei 22 de ani în RASS Moldovenească şi URSS şi-a spus cuvântul. Lui Alexandru Baltaga, deja la 31 august 1940, i se aduce învinuirea: „În anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru [deputat] activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha pământ”. În consecinţă, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacţionare a burjuaziei mondiale (art.54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene), „fapte” care erau pedepsite cu ani grei de gulag, inclusiv cu moartea.
Iată cum a decurs ancheta acestui „proces”.

La 31 august 1940 este interogat pentru prima dată. Convins despre justeţea votului din 27 martie 1918, Alexandru Baltaga declară în legătură cu cele incriminate:
Anchetatorul Cerepanov (călăul tuturor figuranţilor acelui dosar): Sunteţi acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, aţi votat dezlipirea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru?
Parintele Baltaga: Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluţiei şi, pentru a o evita, am votat unirea.

Tot la 31 august 1940 este interogat încă o dată. Anchetatorul insistă.
Anchetatorul Cerepanov: Care au fost motivele pentru care preoţimea în general dar şi Dvs. aţi votat unirea cu România?
Parintele Baltaga: Mie, basarabeanului naţionalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruşi Pavel, Serafim ş.a. faţă de preoţimea basarabeană. Prelaţi înalţi ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în şcolile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca şi slujba religioasă să se ţină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulţămiri între preoţimea basarabeană faţă de biserica rusă şi Rusia în general.

Mai este interogat doar o singură dată – la 10 februarie 1941.

Anchetatorul Cerepanov: Confirmaţi mărturiile anterioare precum că, în calitate de reprezentant al preoţimii, aţi jucat un rol important în smulgerea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România?
Parintele Baltaga: Confirm. Într-adevăr, preoţimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziţiei României în Basarabia, fapt care-l recunosc.

După asemenea răspunsuri soarta îi era decisă.

Ancheta preliminară este terminată la 13 mai 1941, iar a doua zi procurorul RSS Moldoveneşti, S. Bondarciuc, aprobă rechizitoriul şi trimite dosarul Judecătoriei Supreme. Anchetatorul propunea „judecarea” cauzei în regim închis. În legătură cu începerea operaţiunilor militare de la 22 iunie 1941, Alexandru Baltaga nu apucă să fie condamnat în Moldova. Alături de ceilalţi deputaţi-confraţi de dosar, este de urgenţă evacuat în renumita închisoare din or. Kazan, RASS Tătară. Odată ajuns la destinaţie, mai avea de trăit până la 7 august 1941 când a decedat la spitalul închisorii. Maşina sovietică de exterminare şi-a făcut datoria în cel mai scurt timp posibil. În certificatul de moarte diagnoza este următoarea: inflamaţie intestinală. Avea 80 de ani împliniţi şi a fost decanul de vârstă al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării la acea vreme.
Abia peste un an, la 29 septembrie 1942, anchetatorul semnează decizia privind clasarea dosarului în legătură cu decesul „inculpatului” Baltaga.

Reabilitarea vine peste 50 de ani – la 10 iulie 1991. În anul 1995, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, s-a pus problema studierii vieţii sale pentru canonizare.

Opera: Situaţia catastrofală a băncii clerului ortodox din Basarabia, 1926.

Distincţii: a) Ecleziastice: Nabederniţă, 1895; Scufie Sinodală, 1895; Camilavcă Sinodală, 1899; Crucea de aur a Sfântului Sinod, 1903 ş.a. b) Laice: Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer, 1923; Ordinul „Coroana României” în grad de comandor, 1928; Ordinul „Ferdinand I”, în grad de cavaler; 1935. Crucea „Sf. Ana”, cl. II ş.a.

În total, la arestare au fost confiscate 11 ordine şi medalii. Nici la Serviciul de Informaţii şi Securitate al R. Moldova, la care am apelat pentru informaţii, nu am aflat nimic despre soarta acestor distincţii.

La distanţa de 150 ani de la naştere, în lipsa unui loc de veci, credem că e binevenită ridicarea unui cenotaf în curtea Bisericii „Aleksandr Nevski” din Călăraşi, locaşul unde a păstorit preotul Alexandru Baltaga întreaga sa viaţă. Totodată, şi unei şcoli de la noi i-ar face cinste numele lui Alexandru Baltaga.

Mihai Taşcă,
Dr. în drept

Surse: Timpul.md si Basarabeni.ro

Bibiliografie recomandata:

• Adrian Nicolae Petcu, Alexandru Baltagă, in Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului communist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 68–71

• Elena Postică, Maria Praporscic, Vera Stăvilă, coordinators, Cartea Memoriei: catalog al victimelor totalitarismului communist, Editura Ştiinţa, Chişinău, vol. 1, 1999, vol. 2, 2001, vol. 3, 2003
• Iurie Colesnic, Basarabia Necunoscuta, 5+ volumes, Editura Museum, Chişinău, 1993-
• Alexandru Chiriac, Mic dicţionar al membrilor Sfatului Ţării din Chişinău, in Patrimoniu, revistă de lectură istorică, 2 / 1991, Chişinău
• Alexandru Baltagă, Situaţia catastrofală a băncii clerului ortodox din Basarabia, Chişinău, 1926
• Luminătorul (periodic al Mitropoliei Basarabiei), 1908