CUVÂNT ÎNAINTE
Cartea de faţă e construită din câteva dintre zecile de polemici purtate de autor de-a lungul anilor. Aici, m-am oprit asupra unor dispute care s-au ivit după 1989. Am căutat ca volumul să aibă coerenţă arhitectonică, asigurată şi de arcuirea între ideologia „corectitudinii politice”, ultim avatar al marxismului cultural, şi filosofia creştină transmodernă.
În cultura noastră, predomină polemicile cu mize mici, transformate repede în atacuri la persoană. Asemenea „războaie” inutile fac, ce-i drept, deliciul vieţii literare şi culturale. Actanţii se bucură sau suferă după împrejurări, nealegându-se cu nici un spor de adevăr, nici pentru ei, nici pentru mentalitatea publică. Se mulţumesc cu micile victorii personale, mărunte câştiguri narcisiste pentru ei sau pentru grupul comiliton.
Cu toate acestea, spiritul critic începuse promiţător în cultura noastră. Dacia literară, prin gândirea echilibrată a lui Mihail Kogălniceanu, îşi propunea să urmeze regula unei culturi civilizate: „Critica noastră va fi nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana”. Norma se referă, desigur, la critica literară, îndeobşte, dar ea este valabilă pentru orice tip de polemică. Spiritul critic al Daciei literare va fi extins la întreaga cultură, ba chiar şi la viaţa politică, prin cartea lui G. Ibrăileanu Spiritul critic în cultura românească. Ibrăileanu a înţeles că rostul spiritului critic este tocmai… înţelegerea şi nu îngenunchierea adversarului, terminată cu o „execuţie”. Noua ideologie politically correct face alergie tocmai la adevăr, cum observa Jean Sévillia. De aceea, am şi intitulat prezentele pagini Polemici incorecte politic. A nu polemiza cu ură, ci cu seninătatea minţii, cu simpatie dacă nu cu dragoste pentru emul. Criteriul fundamental pentru intrarea în „luptă” trebuie să fie cel eminescian al adevărului. Calitatea unui preopinent se verifică după cum este dispus să intre în logica adevărului. Desigur, de cele mai multe ori adevărul este crud, cum spunea Eminescu, dar numai el ne slujeşte cu adevărat. Slăbiciunea polemistului român se verifică în confruntarea cu adevărul. Fireşte, şi el pretinde că luptă pentru adevăr, numai că îl confundă cu minciuna micului său orgoliu, prizonier fie al narcisismului funciar, fie al unei ideologii de grup. Aici trebuie căutată cauza pentru care cele mai multe polemici purtate în cultura românească au eşuat, dovedindu-şi lamentabila zădărnicie. În perioada interbelică, o polemică inutilă a fost confruntarea dintre tradiţionalişti şi sincronişti, imitată la fel de ineficient de disputa postbelică dintre protocronişti şi sincronişti. Mircea Eliade a subliniat, în publicistica lui interbelică, întreaga inutilitate a războiului dintre „tradiţionalişti” şi „europenişti”. Altfel spus, el a pus diagnosticul corect: lipsa unei mize majore, care i-a condamnat pe combatanţi să rateze adevărul. Dacă marii scriitori interbelici i-ar fi urmat, ideologic vorbind, pe E. Lovinescu şi pe Nichifor Crainic, ei ar fi eşuat catastrofic în plan literar, cum s-a întâmplat cu talentele risipite în proletcultism, fie că s-au chemat Petru Dumitriu, Mihail Sadoveanu sau Mihai Beniuc.
Din nefericire, vechile metehne ale intelighenţiei româneşti au răbufnit şi după 1989. Postmoderniştii îi declară „expiraţi” pe cei care nu gândesc în cheia „corectitudinii politice”, noua ideologie îmbrăţişată cu entuziasm. Mizele majore ale culturii şi civilizaţiei româneşti sunt din nou ocultate. Julien Benda observa meteahna aceasta şi-n sânul culturilor occidentale. De aceea, el a vorbit de „trădarea cărturarilor”. Putem reitera acuzaţia şi faţă de intelighenţia postcomunistă, impasibilă faţă de profunda criză a valorilor naţionale şi refugiată în narcisismul mizelor minore. Eseurile din acest volum vor să atragă atenţia asupra adevărului României profunde. Necesitatea adunării lor într-o carte o las la aprecierea cititorilor.
Prezenta ediţie este adăugită cu o polemică ivită la apariţia cărţii lui Adrian Marino Viaţa unui om singur (2010 ) şi se datorează iniţiativei d-lui Petru Ioan, cunoscutul logician, directorul Editurii „Ştefan Lupaşcu”, căruia îi aduc mulţumirile mele şi pe această cale.
AUTORUL
Theodor Codreanu
Vezi si Polemici incorecte politic. Theodor Codreanu: De la marxism la “corectitudinea politica”
Profesorul Theodor Codreanu despre necesitatea permanentei lui Eminescu: ŞANSA DE A FI REACŢIONAR
