”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”

de Elena Solunca Moise

Ziua își potrivește pasul cu noaptea și, ca, prin miracol, pământul, eliberat de îmbrățișarea înghețată a iernii, ivește iarba trebuincioasă viețuitoarelor, se îmbracă haină nouă să primească după cuviință întoarcerea păsărilor într-un reînnoit imn al bucuriei mărturisitoare că Dumnezeu este cu noi. Așa a fost atunci, de mult, când Fecioara Maria cu inimă sfioasă a primit pe Îngerul Gabriel, ”îngerul darului”, care i-a spus: ”Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine” – salut și îndemn deschizător de orizonturi cu care a început o nouă era în devenirea omului ca ființă spre înviere. Mântuirea începe cu salutul-îndemn ”bucură-te” și se sfârșește cu darul pe făcut de Hristos înaintea Înălțării: Pacea Mea o las vouă. Mai înainte însă, bucură-te, semnul de bun augur sub care începe drumul spre mântuirea omului. Trecuseră veacuri și veacuri de când omul rătăcea în orizontul morții, care făcea, cum se tânguia Ecleziastul, să se simtă abandonat într-o lume unde totul este zădărnicie și vânare de vânt. Cum s-a spus,moartea a intrat în om printr-o femeie și tot printr-o femeie, Fecioară de această dată, a fost biruită pentru totdeauna. Prin Eva-viață a intrat în lume moartea; prin Maria, Fecioară și Mamă, moartea a fost biruită de Hristos, Cel care în cer nu are mamă și pe pământ nu are tată.

Fecioara, simbol al curăției sufletești desăvârșite, se face Maică a vieții fără sfârșit anulând prin ascultarea supusă, înfeudarea aducătoare de pieire a Evei. Într-o zi ca aceasta, Fecioara, uimită, a întrebat ce este acest salut neobișnuit care și pe vestitor l-a cutremurat, dar împlinindu-și misia pe care o avea a continuat: ”Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu/ Și iată vei lua în pântece fiu și vei chema numele lui Iisus / Acesta va fi mare și Fiu al celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele Său/ Și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit.” Din pruncie, când părinții Ioachim și Ana au adus-o la templu, Fecioara și-a petrecut timpul spre veșnicie unind rugăciunea cu studiul Sfintei Scripturi și cu făptuirea mâinilor, care s-o ferească de trufie. Cunoștea, fără îndoială, că Fiul lui Dumnezeu se va întrupa dintr-o fecioară, cum o spusese proorocul Isaia, ”Evanghelistul” Vechiului Testament care scris că ”iată, fecioara va lua în pântece Fiu și vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte și cu miere până la vremea când va ști să arunce răul și să aleagă binele”.

Știind că Domnul-Dumnezeu face toate pe care le voiește, Fecioara Sfântă nu a întrebat ”de ce” , întrebare la care nu-i este dat omului a primi răspuns, cum spunem în rugăciune: ”Miluiește-ne pe noi Doamne, că nepricepându-ne la nici un răspuns, această rugăciune îți aducem Ție: miluiește-ne pe noi”. Oare putem spune că știm a răspunde câne ceea ce considerăm astfel aduce cu sine noi semne de întrebare? Doar mila Domnului, expresie a iubirii Sale ne poate ridica din prăpastia zilelor la fel, a indistinctului în care vremelnicia este una și aceiași cu zădărnicia. În înțelepciune ei, mirându-se de așa minune, a întrebat ”cum”, apoi a și motivat ”de vreme ce eu nu știu de bărbat”. În consecință, Gavriil, îngerul darului, nu a explicat, ci a descris pe îndelete cum ”Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiu al lui Dumnezeu se va chema.” Mai mult, i-a dat un plus de convingere, spunându-i că, ruda sa Elisabeta, soția lui Zaharia, ”a zămislit fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă”. Fiul ce urma a se naște era Sf. Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Terminând cele ce avea de spus, vestitorul Nașterii Fiului lui Dumnezeu a asigurat-o ”că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.” Pildă de supușenie evlavioasă față de cuvântul pe care Îngerul i l-a adus, a rostit cuvintele pe care se întemeiază mântuirea oamenilor: ”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Nimic mai mult, într-o înțelegere desăvârșită și asumare totală a misiunii pentru care era destinată. Împlinindu-și misiunea, Gavril închinându-se a plecat.

Sf. Maxim Mărturisitorul, care dedică și o lucrare Maicii Preasfinte consemnează că, astfel, ”omul avea să facă arătată prin sine marea taină a țintei dumnezeiești: unirea armonioasă a extremităților din făpturi între ele, unire ce înaintează în sus și pe rând – de la cele imediate la cele depărtate și de la cele mai de jos la cele mai înalte, sfârșindu-se cu Dumnezeu… În sfârșit, unește prin iubire și firea creată cu cea necreată( o minune a iubirii lui Dumnezeu față de noi), arătându-se una și aceiași – în mod nemijlocit și în chip curat – cunoștință de neînțeles și de netălmăcit despre Dumnezeu”. Prin Maica Fecioară, ”născătoare de nesfârșită rugăciune” chipul lăuntric al lui Dumnezeu se face taină a ”Luminii care luminează pe tot omul ce vine pe lume”. De aceea, cuvintele, rosturi ale existenței, i se închină într-o smerită recunoștință: Bucură-te, Mireasă pururea Fecioară, ce ne stai înainte pildă de sfințenie și ajutor neprețuit pentru a o dobândi cu slabele noastre puteri. Uneori, simți cum cuvintele se torc în tăcere și lasă loc lacrimilor să le toarcă înțelesul de neînțeles dătătoare de liniște senină pregătită să întâmpine Soarele Dreptății. Sfințenia Fecioarei-Mame dă îndrăzneală să ne ridicăm genunchii plecați și să primim darul bucuriei că ”Dumnezeu este cu noi”, cu fiecare ce-l caută și cere întru Adevărul care ne face liberi după ce minciuna vrăjmașului și credincioșenia nesăbuită a Evei ne-au împins spre destinul ”ființei spre moarte”. Atunci am pierdut statutul de ”coroană a creației” aruncați pe tărâmul ambiguității din care Fiul lui Dumnezeu, făcându-se Fiu al Omului și primind coroana de spini a jertfei ne cheamă în miezul nopții, spărgând veșnicia morții: ”veniți de luați Lumină!”

Să laude sufletele noastre pre Domnul

Rostuind, întrebarea ”cum?” Fecioara Maria nu voia să i se întâmple ca odinioară Evei cea care s-a lăsat lesne pradă minciunii șarpelui. Când suntem sfătuiți să fim înțelepți ca șarpele și blânzi ca porumbelul e un îndemn să ne curățim sufletul și mintea ca să fugim din întunericul indistinctului păgubitor pe Calea pe care ne e mereu înainte Hristos: ”Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze Mie.” Nu, Dumnezeu nu a făcut păcatul, care este rodul otrăvit al minciunii spuse de vrăjmaș, al mândrei întruchipată în coarnele ce nu-i recunosc decât mândria nemăsurată din care se trag toate păcatele. I-a mai făcut Îngerul un dat Fecioarei dezvăluindu-i taina pe care Elisabeta o păzea cu strășnicie. Ani la rând în care a așteptat, fără însă a dispera, să aibă prunc, l-a primit la bătrânețe pe cel ce avea să fie Înaintemergătorul Domnului: ”Așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea”. Acum, întâmpinând-o pe Maria, Elisabeta a adăugat: ”Că iată cum a venit la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.” Bucurându-se și recunoscându-L pe Domnul.

Îndelunga răbdare a cei pentru care ”Dumnezeu este jurământul” nu avea, în sfârșit, a se mai teme și nici a se rușina: ”Dar ce-mi este mie să vină Maica Domnului meu.” Răspuns-a Fecioara: ”Mărește suflete al meu pe Domnul și să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile că mi-a făcut mie mărire Cel puternic și Sfânt este numele Lui și mila lui din neam în neam spre cei ce se tem de El”.

Cuvintele relatate de Evanghelistul Luca, departe de a avea un doar un caracter circumstanțial, sunt deplin adevărate pentru Maica Domnului și Maica noastră care rămâne de-a pururi mărită – de când Pruncul Hristos era în pântece, la nașterea Lui și până la adormirea și urcarea ei la cer. Ascultarea Măicuței noastre se face împreună lucrătoare cu Dumnezeu la reînnoirea lumii, făcându-se pildă tuturor ce se recunosc fii ai ei, deveniți astfel când Hristos pe cruce, arătându-pe Ioan, cel mai mic între apostoli a zis: ”Iată fiul tău” iar lui ”Iată mama ta”. Există oare o noblețe mai aleasă decât să te numești fiu al Maicii preacurate? Cum întrebarea este retorică, ne rămâne s-o ascultăm împlinind porunca cea nouă a iubirii care să cuprindă până și pe vrăjmași. E greu pentru omul singur, dar mult mai ușor când urmezi pe Hristos, Biruitorul lumii, nu unul care să asuprească, asemenea atâtor oameni, ci al răului, al minciunii și întunericului, Dăruitorul păcii.

Fecioara Maria este cu adevărat fericită, mai mult decât toate fericirile laolaltă tocmai pentru că, prin Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, toate au devenit posibile. Ei i-au fost dăruite toate încununate cu a celor ”curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” E fericirea care au trăit-o și păstori care umblau noaptea cu oile lor și cărora îngerul le-a vestit Nașterea cea mai presus de fire și le-a îndrumat pașii spre peștera unde era Hristos: ”Nu vă temeți. Căci iată vă vestesc vouă bucurie mare care, care va fi pentru tot poporul/Că vi s-a născut astăzi Mântuitor Care este Hristos Domnul în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle, ”. Evanghelistul Luca dă apoi mărturie că ”împreună cu îngerul, mulțimi de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și cântând: ”Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bună-voire”. Așa se face că Născătoarei de Dumnezeu și veșnicei Fecioare i se aduc și i se vor recunoaște mulțimi nenumărate de însușiri pe un urcuș ce-și are capăt pe pământ spre a se odihni în nesfârșire. Minunea este că Fecioara, în curăția ei ascultătoare, s-a făcut locaș al nesfârșitului care este Iubirea lui Dumnezeu. Dacă ura, chiar și când se ascunde în minciună, sfârșește irevocabil, în moarte, iubirea este fără sfârșit și, cu dreptate, se spune că acela ce nu iubește, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi o recunoaștem pentru că pe Fiul Său, Unul Născut L-a dat ca viață să avem,iubirea nu are sfârșit și cel ce iubește pe Dumnezeu Cel de necuprins este El însuși Iubire. Curăția sufletească a Fecioarei Maria a făcut-o vrednică a fi Maică a lui Dumnezeu, amintind de starea cea dinainte de păcat. Rămâne pentru noi a nu osteni să mărim pe Domnul a cărui milă se revarsă asupra noastră și s-o facem cu suflet curat și fapte vrednice de chipu-i de neșters din inima noastră.

Minunea – lucrul lui Dumnezeu

Spunea Psalmistul că ”minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate că înțelepciune Le-ai făcut” iar sufletul neîntinat înalță imn ”Binecuvântează suflete al meu pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui…Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui binecuvântează suflete al meu pe Domnul”. Domnul Însușii binecuvântează pe cei care Îl ascultă arătându-se vrednici lucrători ai asemănării cu El după chipul pe care îl poartă ca o pecete neștearsă în adâncul cel mai adânc al sufletului. Răsplată sunt, paradoxal, fericirile care anticipează pe pământ venirea împărăției cerurilor. Să nu perpetuăm amăgirea că împărăția cerurilor se asemănă celor pământești, nu este ”mâncare și băutură” cum atrage atenția Apostolul neamurilor, ci ”În toate se adeverește bunătatea și puterea lui Dumnezeu. De-a lungul anilor, nu puțini s-au întrebat de ce a trebuit ca Fecioara să fie logodită cu bătrânul Iosif și răspunsul s-a arătat – era nevoie de un martor al fecioriei ei și de un apărător în fața celor care din răutate ar fi spus vorbe necuvioase. Spunând, ”Domnul este cu tine”, îngerul nu a făcut o constatare de moment ci a vorbit de o prezență continuă. Iisus este deopotrivă Fiu al Tatălui ceresc și al Fecioarei Maria, părtaș al veșniciei Tatălui, fiind ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut nu făcut, prin care toate s-au făcut”. Lumea a fost recreată prin Fecioara Maria pentru că a dat naștere Însușii Creatorului lumii, ”Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, prin care toate s-au făcut”.Taina cea sălășluind în afara timpului a primit să fie îmbrățișată de timp și Cel necuprins își face locaș în el prin zămislire netrupească și de aceea îngerul nu poate să spună decât: ”Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine.” S-a pus capăt împărăției morții printr-o nouă naștere și mărturisim în Crez că Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut a coborât din cer ”s-a întrupat din Maria Fecioara și s-a făcut om”. Sf. Efrem Sirul vede aici că ”a locuit în pântece și l-a curățat și a sfințit locul de naștere al durerii și al blestemelor…Aceasta s-a făcut pentru a vesti că focul vieții care avea să vină la sfârșit, udând și umezind pântecele Fecioarei l-a îmbrăcat așa cum focul cuprinde rugul”. Este ca o îmblânzire a tuturor celor aflate în luptă printr-o amplă și fără de pereche recuperare a unității din diversitatea căderii. Păcatul a fost ispășit prin durerea Celui Întâi Născut, viclenia șarpelui prin simplitatea porumbelului care s-a odihnit deasupra capului lui Hristos când glasul Tatălui a mărturisit: ”Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit”. Mai târziu, la Schimbarea la Față, Tatăl a desăvârșit zicerea: ”Acesta este Fiul Meu mult dorit. Pe El să-L ascultați” iar la nunta din Cana Galileei, unde Hristos a făcut prima minune Maica Domnului a spus : ”Faceți tot ce vă spune El”. Aceștia sunt pașii pe drumul desăvârșirii la care îndeamnă Hristos întru de-a pururi și urcat la ce, rămâne cu noi: Fiți desăvârșiți cum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este!. Pentru toate, suntem îndreptățiți să spunem întru împreună trăire de gând și suflet cu Sandu Tudor: ”Cununa Laudelor o ai pentru aceasta Preacurată/ fiindcă în tine doar ca niciodată/ inima omului/ cu inima Domnului/au bătut laolaltă.”

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Citiți și Buna Vestire, adevărata zi a mamelor creştine. Părintele Justin Pârvu: “Creşteţi copiii cu inima la Hristos!” La Mulţi Ani!