Ioan Aurel Pop: "A fi naționalist înseamnă a-ți iubi propria națiune și a le iubi și pe celălalte. Să comunicam suflet către suflet!" VIDEO: Președintele Academiei Române într-o conferință extraordinară despre Evul Mediu urmată de aniversarea Unirii, la Patriarhie - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ioan Aurel Pop: “A fi naționalist înseamnă a-ți iubi propria națiune și a le iubi și pe celălalte. Să comunicam suflet către suflet!” VIDEO: Președintele Academiei Române într-o conferință extraordinară despre Evul Mediu urmată de aniversarea Unirii, la Patriarhie

„Luminile Evului Mediu întunecat” – Ioan Aurel Pop: “Omul, cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu”

VIDEO:

de Marius Nedelcu, 25 Ianuarie 2019 / Ziarul Lumina

La Universitatea de Arhitec­tură și Urbanism „Ion Mincu” din București a avut loc miercuri, 23 ianuarie, conferința „Luminile Evului Mediu întunecat” susţinută de prof. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. În cadrul întâlnirii academicianul a arătat specificul lumii medievale apusene și a demontat unele concepții greșite despre această perioadă istorică, ce s-a remarcat prin creativitate, legături familiale puternice, onoare și o relaţie puter­nică cu Dumnezeu și Biserica.

La conferința moderată de etnologul și teologul Costion Nicolescu au participat și pr. prof. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul Uni­ver­sității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, gazda întâlnirii, care și-a exprimat satisfacția că studenții acestei instituții au putut participa în perioada sesiunii la o conferință pe o temă atractivă dedicată reevaluării Evului Mediu. Invitații au fost prezentați de Costion Nicolescu, care a spus că societatea românească are nevoie de astfel de dezbateri și a evidențiat că preșe­dintele Academiei Române, prin discursul științific, rigoare și cali­tățile didactice, are de îndeplinit o slujire frumoasă pentru neamul nostru, de redeșteptare și reașe­zare în normalitate.

În continuare, academicianul Ioan Aurel Pop a susținut confe­rința „Luminile Evului Mediu întunecat”. „Valorile Evului Mediu se bazau pe ierarhie, credință, supunere, privilegiu, onoare, comunitate sau corporație. Omul Evului Mediu nu putea trăi în afara unei societăți organizate. Orice analiză a lumii medievale trebuie să pornească de la aceste concepte. Evul Mediu întunecat este un clișeu născut din considerente anistorice, nepotrivite investigării trecutului.(…) Lumea modernă, mai ales prin Revoluția franceză, a aruncat un oprobriu greu, apăsător, pe care Romantismul a încercat fără prea mare succes să îl îndepărteze, pentru că a alunecat și spre o imagine ușor idealizată a Evului Mediu din care proveneau ruine fascinante, cavaleri în turnir, onoare cavalerească, romane galante etc.”, a explicat președintele Academiei Române.

Departe de a fi o perioadă de stagnare sau de involuție, Evul Mediu a adus o contribuție majoră la dezvoltarea artelor frumoase, culturii și la îmbogățirea vieții omului. „Cine mai știe că Evul Mediu a inventat cartea sub formă de codice când în antichitate erau folosite numai volumina, adică suluri, și atunci s-a inventat cartea propriu-zisă. La noi, în limbaj bizantino-slav, codicele se cheamă sbornic, la plural sbornice. Cine mai știe că Evul Mediu a inventat muzica bazată pe ritm, nu pe măsură, care e foarte modernă. Cine mai știe că Evul Mediu a inventat teatrul participativ, în care trupele de teatru umblau prin târguri și prin sate, iar 5-6 actori jucau împreună cu publicul și îi îndemnau pe cei din public să intre în jocul lor și erau răsplătiți la final cu un ban. Cine mai știe de gama muzicală. În antichitate nu se foloseau notele, cum le foloseau medievalii. În Evul Mediu s-a inventat romanul care nu era în antichitate”, a spus prof. dr. Ioan Aurel Pop.

Întrucât evenimentul a făcut parte din seria de conferinţe „Cuvântul Crucii” şi a fost organizat în cadrul expoziţiei „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”, pr. prof. dr. Constantin Coman a vorbit despre Crucea ca lepădare de sine și asumarea condiției smerite nu numai la nivel personal, ci și la nivelul mai larg al popoarelor. Părintele profesor a arătat că Crucea ca jertfă și lepădare de sine este un demers pe care Dumnezeu îl oferă omului ca soluție la toate problemele și provocările. De asemenea, a arătat că poporul român, în mod umil și jertfelnic, a salvat aproape 500 de ani, în timpul ocupației turcești, toate centrele ortodoxe din răsărit nu prin cruciada armelor, ci prin danii și daruri, adică prin jertfirea celor trebuincioase acestui neam și oferirea altora.

La final, academicianul Ioan Aurel Pop a răspuns și unor întrebări venite din partea auditorilor.  Conferința „Luminile Evului Mediu întunecat” a fost organizată de Asociaţia Eleon.

VIDEO integral, aici:

Preşedintele Academiei: Unirea de la 1859 – mărturia puterii unei naţiuni renăscute; să nu ne lăsăm copleşiţi în vremuri grele

Unirea de la 1859 a fost mărturia puterii unei naţiuni renăscute, a afirmat, joi, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a îndemnat să nu ne lăsăm copleşiţi în vremurile grele pe care le trăim în prezent

Foto: Mircea Florescu / Basilica.ro

“Poate că astăzi trăim vremuri grele. Şi ni se repetă mereu că trăim vremuri grele, că suntem mai risipiţi ca altădată, când educaţia nu mai există la temelia succesului în viaţă şi când elevii şi studenţii sunt învăţaţi de părinţi lor şi de către profesori că nu se mai pot instrui şi realiza la casa lor. În aceste momente ne vine greu să credem că a existat vreodată o concentrare de energie românească ca la 1859. Ne întrebăm unii dintre noi dacă toate au fost aievea şi dacă nu cumva alţii ne-au dăruit toate acele împliniri. Acest sentiment de nimicnicie şi de ticăloşire – aş zice eu – face parte din existenţa noastră tragică, cum ar spune un mare filosof, dar nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi. Ne-am purtat crucea ca popor şi ca naţiune prin această lume în epoci mult mai întunecate. Ne-am văzut satele arse şi risipite, ne-am plâns fii şi părinţii sacrificaţi, ne-am trezit cu limba înstrăinată, cu biserica interzisă şi cu istoria hulită, dar nu ne-am plecat niciodată definitiv. Istoria unirii noastre este istoria vieţuirii noastre, iar unirea politică de la ’59 a fost mărturia puterii unei naţiuni renăscute. (…) Dacă România întregită este edificiul nostru naţional, atunci Unirea de la 1859 este, fără-ndoială, temelia acestui edificiu”, a spus Pop în Aula “Teoctist Patriarhul” de la Palatul Patriarhiei, la sesiunea “Unirea Principatelor Române, bază a statului român modern”.

El a subliniat că “momentul 1859 a fost posibil datorită antecedentelor istorice, dar şi datorită inteligenţei elitei noastre, care a acţionat corect în 1848-1859”.

“Atunci, pe fondul realităţilor existente şi care însemnau unitate de origine, de credinţă, de limbă, de nume, de cultură, de tradiţii, intelectualii şcoliţi în Occident, aflaţi la curent cu marile transformări din Europa, au susţinut, promovat (..) şi au construit unitatea naţională. (…) Şi trebuie să vă spun că în fruntea acestor acţiuni se aflau studenţi, studenţii români de la Paris, studenţii români din Occident. Erau studenţi la ’48 şi care în ’59 erau destul de maturi ca să se gândească la binele naţiunii”, a punctat preşedintele Academiei.

Acad. Pop a explicat că “actul de la 24 ianuarie s-a făcut cu succes în urma îmbinării judicioase dintre factorul intern şi extern, dintre interesele Marilor Puteri şi interesele naţionale române”.

“Marile Puteri aveau nevoie de un pion puternic, care să susţină interesele lor la Dunărea de Jos, în coasta Turciei, Austriei şi Rusiei, iar tinerii români voiau un viitor pentru naţiunea lor, iar acest viitor era de neimaginat fără sincronizarea cu Europa. O naţiune mică precum cea română n-avea cum să-şi decidă singură destinul pentru că risca să fie strivită, dar nici n-a stat pasivă la cheremul marilor puteri. Dubla alegere a prinţului Alexandru Ioan Cuza, obţinerea recunoaşterii dublei alegeri, unificarea instituţiilor, marile reforme ale modernizării au fost nu creaţii ale Marilor Puteri, ci creaţii ale acestei naţiuni”, a spus Pop.

Patriarhul Daniel a afirmat că “Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească este de fapt ‘Unirea de bază’, deoarece ea a constituit temelia pentru formarea statului român modern, în anul 1862, numit România”.

Unirea de la 1859 a fost “temelie pentru obţinerea independenţei naţionale româneşti (9 mai 1877) în urma Războiului de Independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, şi mai ales temelie pentru Marea Unire din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918”, a explicat patriarhul.

Patriarhul Daniel a mai arătat că Unirea Principatelor a fost bază pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un argument solid pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie în anul 1925.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române au fost pomeniţi la Sfânta Liturghie oficiată joi în Catedrala Patriarhală.

Sursa AGERPRES/ Autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea

Biserica a coagulat sufletele și i-a strâns pe români la un loc. Credința și biserica, mână în mână. Politehnica din București de exemplu a fost fondată de părintele Arhidiacon Gheorghe Lazăr.
Acad. Ioan-Aurel Pop via Averea Bisericii

Preluare: Ziaristi Online

Cititi si Ioan Aurel Pop îi dă replica lui Lucian Boia: DE CÂND SUNT ROMÂNII ROMÂNI. Despre propaganda neagră a celor ca Boia: “Acest sentiment de ticăloșire și de nimicnicie nu trebuie să ne poată copleși”

Foto Alina Bianca Bălan

3 comments

  1. Pingback: Ioan Aurel Pop îi dă replica lui Lucian Boia: DE CÂND SUNT ROMÂNII ROMÂNI. Despre propaganda neagră a celor ca Boia: "Acest sentiment de ticăloșire și de nimicnicie nu trebuie să ne poată copleși" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  2. Pingback: Ioan Aurel Pop îi dă replica lui Lucian Boia: DE CÂND SUNT ROMÂNII ROMÂNI. Despre propaganda neagră a celor ca Boia: "Acest sentiment de ticăloșire și de nimicnicie nu trebuie să ne poată copleși" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.