Redăm, fără alte comentarii, un articol republicat de Ziaristi Online în 2014:

O analiza din mai 2013 a colegului nostru Răzvan Belciuganu, specialist in probleme de intelligence, ne apare azi intr-o noua lumina:

Teama Moscovei: Arme nucleare ale SUA la Deveselu

de Răzvan Belciuganu

Anatoli Antonov, ministrul adjunct al Apărării din Federaţia Rusă, a avut de comunicat la Forumul Securităţii Internaţionale, ediţia 2013, desfăşurat la sfârşitul lunii aprilie la Geneva, câteva mesaje bine pregătite de Moscova. Ţinând o prelegere despre „Paşii de urmat în dezarmarea nucleară”, demnitarul rus nu s-a oprit la dezvoltările îngrijorătoare actuale ale situaţiilor din Coreea de Nord sau din Siria şi Iran, ci a vizat Scutul Antirachetă American din Europa.

Dovedindu-se a fi, astfel, unul dintre principalele obiective ale diplomaţiei de la Moscova, abordarea subiectului de către Anatoli Antonov a fost făcută într-un stil retoric, care viza diseminarea opiniilor sale cât mai mult. Că poate Washingtonul, şi nu numai, ia aminte.

„Dacă ne imaginăm că SUA decid o lovitură asupra celor pe care-i consideră inamici, este imposibil să detectezi care rachetă este nucleară şi care nu, în 15 minute”, a spus apăsat ministrul adjunct al Apărării din Federaţia Rusă, cu referire directă la Scutul Antirachetă American din Europa şi care are elemente şi în România. Demnitarul rus nu s-a declarat convins că acest scut nu vizează, de fapt, limitarea capabilităţilor strategice ale Federaţiei Ruse şi nu potenţiala ameninţare iraniană a ţărilor NATO din Europa. În favoarea tezei sale, Anatoli Antonov a precizat că, de exemplu, Moscova îşi are şi îşi păstrează armele nucleare pe teritoriul său, pe când Statele Unite ale Americii nu se rezumă exclusiv la spaţiul american în privinţa rachetelor sale, ci le deplasează în Europa.

Audienţa a fost formată din profesori universitari de la marile universităţi ale lumii, cercetători ai unor institute prestigioase din domeniul relaţiilor internaţionale, diplomaţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, precum ONU, NATO etc. În mod evident, ministrul adjunct al Apărării al Federaţiei Ruse a dorit ca discursul său să pară a îndemna, cât mai mult, la un dialog, pe care Moscova îl vrea angajat cu Washingtonul, ca între titani, şi nu cu ţările care au elemente ale scutului american, aşa cum e şi România. Sigur că un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU are alte pârghii pentru discuţii cu un omolog, însă prilejul Forumului pentru Securitate Internaţională de la Geneva s-a vrut a potenţa demersurile jocului strategic al diplomaţiei Moscovei.

NATO, o alianţă nucleară

Anatoli Antonov a primit replica de la directorul Diviziei de Cercetări a Colegiului de Apărare al NATO, Karl-Heinz Kamp. Dacă demnitarul rus a minimalizat, voit, rolul NATO şi a marşat pe dimensiunea americană a scutului antirachetă, oficialul NATO a inclus demersurile americane în concepţiile largi ale Alianţei. Karl-Heinz Kamp a punctat că NATO rămâne o alianţă nucleară, în scopul apărării statelor membre, şi că este preocupată de modernizare. De asemenea, cercetătorul Colegiului de Apărare al NATO a trecut în revistă diversitatea de concepţii ale statelor membre, privind capabilităţile nucleare. De pildă, Franţa consideră aceste arme ca ţinând de suveranitatea şi identitatea naţională, ţările est-europene le privesc a fi necesare pentru a fi apărate de ruşi, iar pentru alte state au semnificaţie simbolică. Dar, în accepţiunea lui Karl-Heinz Kamp, toate opiniile se rezumă la faptul ca aceste arme să rămână în Europa. Directorul Diviziei de Cercetări a Colegiului de Apărare NATO a mai precizat, fără a respinge dialogul cu Moscova, că prima misiune a Alianţei este aceea de a contracara ameninţările, abia apoi venind cea de control al armamentelor.

Întreaga discuţie a privit, aşadar, şi România, pe teritoriul căreia se vor instala elemente ale Scutului Antirachetă American. Faptul că numele ţării nu a fost pronunţat, că la Geneva nu s-a auzit de Deveselu, iar preocupările internaţionale ne includ, cu ştiinţa sau fără ştiinţa noastră, merită a muta agenda de la Bucureşti şi spre subiecte atât de serioase. Ba chiar periculoase. Ministrul adjunct Anatoli Antonov ştie să descopere ignoranţa şi chiar breşele politico-diplomatice în momentul în care îşi construieşte argumentele de negociere. La Forumul de la Geneva, în faţa reprezentanţilor de top de pe tot globul, s-a arătat preocupat şi a jucat minute bune şi cartea îngrijorării într-un domeniu care nu poate să nu îţi dea fiori, cel nuclear. Ȋn România, în schimb, nu vorbim despre faptul că forţele americane pot aduce, sau nu, arme nucleare pe teritoriul nostru şi că statul român poate fi pentru unii strategi militari parte într-un scenariu cu lovituri nucleare.

Siria, importantă pentru Moscova

Dacă abordarea academică a ministrului adjunct al Apărării, Anatoli Antonov, prezentată sacadat la Geneva a ocolit problemele din Siria şi Coreea de Nord şi a tot repetat reacţii asupra Scutului Antirachetă American din Europa, la Moscova, cu ocazia recentei vizite a noului şef al diplomaţiei SUA, discursurile publice s-au inversat. Secretarul de Stat John Kerry şi ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, sub privirea atentă a preşedintelui Vladimir Putin s-au referit mai ales la criza din Siria, atât de importantă pentru Moscova şi pentru că are o bază militară acolo, dar şi la Coreea de Nord, la Iran, la Organizaţia Mondială a Comerţului, apoi la Legea Magniţki, la situaţia organizaţiilor neguvernamentale care activează în Federaţia Rusă pentru protecţia drepturilor omului, la adopţiile internaţionale etc. Despre Scutul Antirachetă American nu au fost făcute comentarii. Este de reţinut, însă, dorinţa lui Vladimir Putin, exprimată sub forma speranţei la întrevederea cu John Kerry, de a se întâlni personal cu preşedintele BarackObama. Semn că lista de chestiuni de dezbătut şi negociat necesită decizii la cel mai înalt nivel.

Revenind la cele întâmplate la Forumul de la Geneva, nu este exclus ca, pe când se pregăteau pentru conferinţă, ministrul adjunct Anatoli Antonov şi colegii săi să fi citit şi să fi înţeles ce au vrut, cu consecinţele de rigoare, de exemplu articolul nr. 3 al unui Aranjament pe baza Acordului româno-american de profil: „Forţele SUA vor notifica cu cel puţin 60 de zile înainte, în cazul transportului de materiale radioactive în sau pe teritoriul României. Autorităţile SUA vor obţine aprobările necesare, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării, pentru orice fel şi orice cantitate de încărcătură radioactivă”. În ceea ce ne priveşte, noi ştim că scutul e scut şi nu arc cu săgeţi!

Sursa: Q Magazine via Ziaristi Online

Foto: Internet