„M-am născut odată cu România cea Mare şi sunt legat ombilical de ea. Nici o tentaţie, şi vă închipuiţi că au fost deajuns de multe, nu a reuşit să mă smulgă mai mult de două săptămâni de ea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi-L rog fierbinte să aibă grijă de România. Vă mulţumesc, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Am călătorit frumos împreună. Dacă viaţa e o călătorie scurtă, să o facem la clasa l“, a spus Radu Beligan la aniversarea a 93 de ani, înregistrat de Ziaristi Online (Video mai jos).
“Secretul longevităţii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Iubiţi ce vretţ, dar iubiţi. Nimic nu este mai dezastruos decât infirmitatea inimii.
Şi fiindcă am acest prilej, daţi-mi voie sa vă declar ceea ce n-am putut să fac până acum: să vă declar că vă iubesc! Da, vă iubesc pe dumneavoastră, spectatorii mei credincioşi care m-aţi făcut ceea ce sunt astăzi.
Poate nu ştiti cine sunteţi: sunteti cei pentru care trăiesc şi care mă fac sa trăiesc.
Odată am fost întrebat care este cuvântul pe care l-am rostit cel mai des în viaţa mea. Am răspuns spontan: mulţumesc!
Vă mulţumesc tuturor celor prezenţi aici, astă seară, pentru toată iubirea cu care m-aţi onorat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi îl rog fierbinte să aibă grijă de România”, a mai spus Maestrul.
Dumnezeu să-l ierte!
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Video / Sursa: Ziaristi Online
Pingback: Radu Beligan: “Îl rog fierbinte pe Dumnezeu să aibă grijă de România!” VIDEO / FOTO IN MEMORIAM | Victor Roncea Blog