La Conferinţa Românilor de Pretutindeni, organizată de Eugen Tomac şi partenerii săi la Palatul Parlamentului, de Ziua Unirii Principatelor Române, s-a vorbit, evident, de Unire. De re-unirea Basarabiei – azi ciopârţită între Moldova, Ucraina şi Transnistria – cu ţara-mamă. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi-a reiterat angajamentul pentru Proiectul Unirii, ca o consecinţă firescă după integrarea ţării noastre în UE şi NATO. La Conferinţa de la Parlament, Băsescu a anunţat că sprijină necondiţionat crearea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, şi-a arătat îngrijorarea faţă de islamizarea Europei şi a vorbit deschis despre “riscul extrem” care pândeşte România şi Republica Moldova prin continuarea protestelor de stradă ale “opoziţiei” pro-ruse de la Chişinău în conexiune cu ridicarea subiectului în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse convocat de Putin în urmă cu două zile. “Vorbim de o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României”, a afirmat Băsescu.
“E o situaţie extrem de riscantă astăzi, în Republica Moldova”, şi-a început discursul pe această temă fostul şef al statului. “Cum-necum, Republica Moldova are un Guvern, dar un Guvern puternic afectat din punct de vedere al credibilităţii, de influenţa acestui… mogul e puţin spus… acestui… domn, Plahotniuc, care, în loc să fie împreună cu Filat în puşcărie, el stă si face guverne.” După ce a creionat situaţia financiară precară a Republicii Moldova, susţinând că România trebuie să livreze chiar acum 50-60 de milioane din împrumutul de 160 de milioane de euro, acordat pe termen lung. “Interesul nostru este ca Republica Moldova să nu o ia spre Est”, a afirmat Băsescu, amintind convocarea Consiliului de Securitate rus de către Putin. “Acesta este semnalul că Vladimir Putin nu va tolera foarte mult timp starea de instabilitate de la Chişinău”. “Vladimir Putin este un perfect vânător de oportunităţi să mai calce în picioare o ţară sau un teritoriu pe care să şi-l subjuge”, a mai spus Băsescu. “Pentru noi, un Guvern controlat de la Moscova la Chişinău este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Avem şi-aşa o frontieră vulnerabilizată profund – frontiera de nord, cu completare la Marea Neagră – , frontiera cu Ucraina, şi-asta ne-am mai lipsi acum, să avem vulnerabilă şi frontiera de Est, cu Republica Moldova, care are vreo 680 de kilometri. România este extrem de interesată într-o Republică Moldova ori unionistă, ori pro-Vest, dar niciodată pro-Est! Pentru că o Moldovă controlată de la Moscova este o vulnarabilitate extinsă pentru noi, după ce că avem la 180 de km Transnistria, cu resurse militare suficiente, ale Federaţiei Ruse acolo, să mai avem şi de-a lungul frontierei un stat ostil, sau un stat nesigur în relaţia cu România”, a mai afirmat Traian Băsescu. “Să nu credeţi că greii Rusiei au discutat la Consiliul de Securitate câte flori să trimită la Chişinău. În mod cert nu aceasta au discutat”, a conchis fostul preşedinte.
Fostul deţinut politic din Grupul Ilaşcu, Alexandru Leşco (foto dreapta), cu 12 ani de temniţă în Transnistria, consideră, de asemenea, că forţele militare ale Rusiei pot intra oricând, cu mare uşurinţă, în Basarabia. Filmările mai jos. De asemenea: Băsescu despre parteneriatul cu SUA şi despre cum a reacţionat Voronin după ce i-a propus Unirea Republicii Moldova cu România.
Citiţi şi: Riscul unui război în Basarabia şi la Marea Neagră? Să ne ferească Dumnezeu!
Traian Băsescu: “Securitatea României nu poate fi garantată decât de Statele Unite. Şi-apoi, să fim sinceri: cel mai bine e să ai cel mai bun aliat cât mai departe de frontierele tale…”
Băsescu: “I-am propus lui Voronin Unirea. El să fie preşedintele României Mari, eu vicepreşedinte. Apoi a început să dea cu pietre… ”
Alexandru Leşco: “Situaţie periculoasă în Republica Moldova…”
La Conferinţă am avut bucuria să mă reîntâlnesc cu un vechi camarad de-al Părintelui Gheorghe Calciu, fostul deţinut politic Neculai Popa, cu 14 ani de temniţă, de la 19 la 33 de ani, acum în vârstă de 85 de ani, unul dintre co-organizatorii evenimentului, ca preşedinte al Consiliului Româno-American. Iată filmarea cu alocuţiunea sa emoţionantă:
Sursa: Victor Roncea Blog
Preluare: Ziaristi Online
Pingback: Băsescu: Ţinta protestelor filo-ruse de la Chişinău, “o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României”. VIDEO RONCEA RO. Băsescu: “I-am propus lui Voronin Unirea Republicii Moldova cu România. A început să arunce cu pietre…”
Pingback: Un studiu cel puţin interesant – Joseph Livni: Creştinismul şi obştiile romȃneşti. Paralele Israel – România | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!