Un articol primit la redacţia Ziaristi Online şi titrat de noi RECVIEM PENTRU UN VIS # COLECTIV. Mărturisirea unui ex-rocker a întrunit un număr ridicat de aprecieri – de ordinul miilor. Ieri, la o lună de la tragedie, autorul anonim al acestui text a revenit cu câteva precizări, printr-un comentariu postat la articol, pe care îl reproducem aici:

Rezumatul ideilor textului:

– Indiferent de genul muzical, puterea unei opere de artă de a transcende este calitatea care îi conferă adevărata valoare
– Indiferent de cât de perfectă e o operă de artă din punct de vedere al creativităţii, inteligenţei, etc., valoarea ei esenţială este dacă a fost creată prin revelaţie divină; orice creaţie umană făcută prin revelaţie divină este superioară oricărei creaţii umane făcută fără acea revelaţie.
– Orice operă de artă care este realizată prin inspiraţie, este realizată prin inspiraţie divină sau inspiraţie demonică; nu există alt tip de inspiraţie.
– Arta de inspiraţie divină poate fi (şi uneori este) de un Frumos care place doar sufletului, nu şi simţurilor (auz, văz). Frumuseţea divină depăşeşte plăcerile simţuale; de aceea uneori psaltica sau icoanele li se par urâte oamenilor care-L resping pe Dumnezeu; aceştia resping şi prezenţa Lui în orice.
– Arta de inspiraţie demonică poate fi (şi de multe ori este) plină de calităţi precum frumuseţe, inteligenţă, putere de seducţie, cu cât o asemenea artă are mai multe calităţi, cu atât ea are mai mare putere de distrugere a integrităţii sufleteşti.
– Arta de inspiraţie divină are simultan toate cele 3 atribute caracteristice şi nedespărţite ale prezenţei Divinităţii într-o faptă: Adevăr, Bine, Frumos, toate unite prin Har şi dătătoare de Har.
– Arta de inspiraţie demonică are doar 1 sau 2 din cele 3 atribute, şi acelea fragmentar (nu întregi, precum întregi sunt Adevărul, Binele şi Frumosul dumnezeieşti)
– Principiile de mai sus sunt adevăruri revelate, care ţin de ortodoxie şi care nu se predau nicăieri la nici un Conservator (ele vin prin cunoaşterea Ortodoxiei şi prin experienţă profesională, combinate)
– Un alt motiv al textului (pretextul care l-a declanşat) a fost necesitatea de a denunţa un tip de afirmaţii relativizante care subminează ortodoxia din interior, prin preoţi sau clerici care primesc aclamaţiile presei atee în timp ce aceeaşi presă atee are o atitudine deosebit de acidă faţă de orice este curat ortodox (Evanghelie, Predanie, Sfinţi contemporani, clerici integri dpdv dogmatic). Când te laudă vrăjmaşul lui Hristos, nu e clar că te laudă tocmai pentru aceasta?
– Unii cititori s-au smintit de nominalizarea preoţilor, dar a nominaliza nu e un păcat, decât atunci când e vorba de un păcat personal, nu când e vorba de dogme. Păcatele personale se mustră în taină, faţă către faţă, iar păcatele care ating dreapta credinţă se mustră neapărat nominal şi neapărat în public, dacă ele au fost făcute în public. Aşa poruncesc Sfintele Canoane.
– Tinerii de la #Colectiv au fost ucişi cu intenţie; iar spre stupefacţia generală, tineretul care a ieşit pe străzi nu a cerut să se facă dreptate, ci să se mai facă o nedreptate, adică au strigat împotriva Celui Drept. O asemenea rătăcire este mai tristă decât moartea fizică. Moartea spirituală a tineretului este cu adevărat prilej de doliu naţional. Dar din moartea spirituală se poate învia: prin Hristos. Orizontul cunoaşterii ortodoxe este nu doar larg şi luminos, este nesfârşit; Poporul Român trebuie să o regăsească, dacă vrea să trăiască. „Vrem spitale, nu catedrale” e cel mai abject şi mai marxist slogan din istorie; o istorie care nu aparţine unui popor spiritual. Numai un bolnav ateu vrea la spital în timp ce dărâmă o catedrală; un om de spirit vrea să fie sănătos tocmai ca să viseze catedrale ale nemuririi.

Sursa: Ziaristi Online