Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990?
Marian Munteanu: Poate că cineva doreşte să ajungem, în sfârşit, un stat de drept. Vom vedea, căci e drum lung până acolo. Evident, era o obligaţie elementară a autorităţilor, obligaţie neonorată de multă, multă vreme. Rămâne să vedem dacă va fi rezolvat dosarul respectiv (şi mă refer inclusiv la elucidarea blocajelor de până acum – cum ar fi, printre altele, asa-zisa “anchetă” coordonată de domnul general Dan Voinea, care ridică, şi ea, multe semne de întrebare).
Reporter: Aţi fost iniţiatorul şi coordonatorul demonstraţiei studenţeşti din Piaţa Universităţii, din 1990, fiind principalul promotor al nonviolenţei ca atitudine civică în România postdecembristă. Evenimentele din 1990 au fost terminate în mod violent, prin intervenţia minerilor, sub guvernarea lui Petre Roman şi preşedinţia lui Ion Iliescu. Procurorii militari au stabilit că, în urma evenimentelor din iunie 1990, 1300 de persoane au suferit vătămări, iar 100 au decedat. Cine sunt, în opinia dvs, vinovaţii pentru acele evenimente şi de ce nu au fost până acum pedepsiţi?
Marian Munteanu: E vorba de două tipuri de responsabilităţi – una penală şi una, la fel de importantă, sau poate chiar mai importantă, de natură morală şi politică.
Cu privire la aspectele penale, e limpede că mobilizarea, deplasarea şi dirijarea unei mase atât de mari de persoane ar fi fost de neimaginat în absenţa implicării active a autorităţilor centrale şi locale. Nu mă refer doar la transportul minerilor, organizarea acestora şi orientarea către anumite adrese punc¬tuale din Bucureşti ci şi la concursul nemijlocit al forţelor de ordine.
Apare, aşadar, ca evidentă responsabilitatea guvernului, începând cu primul ministru de atunci, Petre Roman, a unor persoane decidente din ministerul de interne, ministerul transporturilor, procuratură etc., inclusiv a unor autorităţi la nivel local (fie aflate în subordinea directă a guvernului, fie obediente politic Frontului Salvării Naţionale). Este foarte posibil să fi participat şi anumite structuri şi servicii speciale, secrete, dar, cu privire la intervenţia acestora, trebuie să ne clarifice cei care au acces la informaţiile respective. În acelaşi timp, putem vorbi de o gravă responsabilitate – morală, cel puţin – atât a fostului preşedinte, Ion Iliescu, care nu a luat măsurile ce-i stăteau la îndemână în vederea descurajării acţiunilor violente ale minerilor, cât şi a altor politicieni, care i-au fost alături în felurite chipuri, mai mult sau mai puţin făţiş, cauţionând atrocităţile “mineriadei”. De asemenea, nu trebuie uitat rolul instigator, complice (poate chiar premeditat) al unor persoane decidente sau active din mass-media. În fine, dacă va fi cercetată blocarea sau subminarea investigaţiilor în timpul diferitelor administraţii ulterioare anilor 1990-1991, e posibil să apară şi alte complicităţi sau subordonări. Desigur, doar prin evaluarea atentă şi corectă a organelor judiciare competente vor putea fi stabilite responsabilităţile efective şi luate măsurile care se impun.
Reporter: Ar putea fi acuzat Ion Iliescu pentru omor?
Marian Munteanu: Este posibil. Personal, m-am limitat să mă refer doar la responsabilitatea morală şi politică a acestui personaj, în termenii precizaţi mai sus, întrucât nu deţin probe directe cu privire la acţiunile sale concrete (eventuale ordine date unor persoane, blocarea investigaţiilor etc.). Am ales întotdeauna să fiu corect şi să mă limitez la faptele dovedite, chiar dacă mulţi şi-au format deja o concluzie cu privire la cazul respectiv. Am obligaţia civică să apăr principiul potrivit căruia şi un presupus criminal are dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Ancheta va lămuri, sper, aceste lucruri.
Reporter: Aţi “beneficiat” de un tratament inuman în timpul Mineriadei din 1990. V-aţi adresat instanţelor de judecată din România sau din străinătate pentru a vă face dreptate?
Marian Munteanu: Nu. Am aşteptat rezolvarea întregului dosar, deoarece am vrut ca dreptatea mea să fie o părticică din dreptatea făcută nouă, tuturor. Căci marea victimă a aşa-zisei “mineriade” este poporul român.
Reporter: De ce nu aţi acceptat certificatul de revoluţionar, deşi aţi participat la evenimentele din 1989?
Marian Munteanu: Pentru că nu am recunoscut vreo autoritate morală a regimului Iliescu-Roman de a acorda asemenea certificate sau distincţii. Acceptarea unui asemenea “certificat” ar fi însemnat să validez moral un regim instalat prin necinste, înşelăciune şi teroare. Îmi permit să reamintesc cuvintele lui Avram Iancu, pe care le-am pus ca deviză a Ligii Studenţilor încă din decembrie 1989: “Nu ne-am luptat pentru jucării”.
Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la starea ţării după 25 de ani de tranziţie spre democraţie?
Marian Munteanu: România a cunoscut o agresiune cumplită în aceşti ani, iar românii au fost furaţi, minţiţi şi înşelaţi de o grupare politică transpartinică, formată din indivizi fără scrupule şi apărată mediatic de o mafie propagandistică ticăloasă. Aproape tot ce a fost menţinut sau creat în anii anteriori, cu sacrificii şi suferinţe, a fost irosit, furat sau vândut pe nimic. Resursele umane şi materiale ale ţării au fost batjocorite şi risipite şi, poate lucrul cel mai grav, educaţia şi cultura au fost dezorganizate şi compromise – fie prin dezinteres, fie prin promovarea unor pseudovalori şi a unor administratori incapabili. Rezistăm încă doar datorită vitalităţii incredibile a acestui popor şi a unui număr relativ restrâns de lideri responsabili, care au rămas loiali României şi românilor.
Reporter: Cum apreciaţi implicarea serviciilor de informaţii în viaţa politică şi economică din ultimii 25 de ani?
Marian Munteanu: În decembrie 1989, conducerea Armatei a început cu stângul gestionarea acestui compartiment al sistemului nostru de apărare. Reconstrucţia serviciilor a fost, ulterior, un proces lung şi dificil, pe care nu îl putem examina aici. Pe lângă anumite elemente şi condiţionări complexe, interne şi externe, trebuie avut în vedere că serviciile sunt, totuşi, doar un instrument al arhitecturii statale. Eficienţa lor depinde în mare măsură de cine şi cum utilizează acest instrument. Oricum, sunt sigur că au rămas destule lucruri de făcut şi în acest domeniu.
Reporter: După 25 de ani de la Revoluţie, constatăm un eşec al clasei politice, acoperită, în mod evident, de flagelul coruptiei. Cum credeţi că poate fi reformată clasa politică? Introducerea examenului de competenţă politică, aşa cum aţi vrut să o faceţi pentru înscrierea în “Mişcarea pentru România”, poate fi o idee, încă?
Marian Munteanu: Am susţinut şi am aplicat principiile meritocratice în toate zonele în care am fost prezent, de la fondarea Ligii Studenţilor în decembrie 1989, până la proiectul de program prezidenţial din septembrie 2000. Din păcate, au fost mult prea puţini cei care mi s-au alăturat în acest efort. Dar principiile rămân valabile şi ar fi bine să fie aplicate de oricine este interesat în ridicarea nivelului administraţiei politice şi statale româneşti.
Reporter: Cu privire la Piaţa Universităţii, scriitorul Eugen Ionesco declara: “Deşteaptă-te Române este un cântec vechi, însă adevărata deşteptare s-a produs acum. Cred că tinerii din Piaţa Universităţii, cu Marian Munteanu în frunte, sunt adevăraţii eroi. Au vrut libertate şi o vor încă, au vrut sinceritate. N-au spus decât adevărul. Ei sunt, cum zice francezul, «en quete de la liberté», în căutarea libertăţii şi au s-o găsească. Eu sunt alături de ei. Am spus de multe ori că uitasem de România de-atâta vreme de când sunt aici; acum însă mi-am recâştigat o inimă de român… Acolo, în România, n-au «jucat», acolo oamenii au trăit şi au murit. Şi mai ştiu că în Piaţă nu s-a propagat violenţa, ci dimpotrivă. Marian Munteanu a cerut discuţii libere, adevăr”. Au găsit tinerii de atunci libertatea si adevărul? Sau tinerii de atunci au trăit o mare dezamăgire?
Marian Munteanu: Libertatea şi nevoia de adevăr sunt sădite în fiinţa fiecăruia om. Ele sunt, aşadar, constante antropologice, componente fundamentale ale însăşi naturii umane. Aşa am fost creaţi. Dacă vom înţelege acest lucru, vom depăşi orice primejdii. Dezamăgirile, dacă apar, au şi ele leacul lor.
Reporter: Cum comentaţi declaraţiile fostului lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, potrivit cărora are o mare satisfacţie că dosarul mineriadei va fi redeschis, sus¬ţinând că pentru fostul preşedinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă – “condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii”?
Marian Munteanu: Nu mă interesează declaraţiile acestui personaj, fost colaborator al domnului Iliescu. În general, mulţi dintre foştii colaboratori apropiaţi ai domnilor Iliescu şi Roman din anii 1989-1990 (observaţi că nu spun complici) ar trebui să fie mai rezervaţi cu privire la acest subiect.
Reporter: De ce aţi ales să ieşiţi din viaţa politică şi din cea publică?
Marian Munteanu: Nu avea rost să mă lupt la nesfârşit cu o maşinărie de denigrare, care a promovat – şi pe alocuri încă promovează – nenumărate minciuni despre mine. Ar fi fost o pierdere de vreme, nu pentru că maşinăria era prea puternică, în sine, ci pentru că mulţi oameni cinstiţi sau bine intenţionaţi, mult prea mulţi, fie au crezut enormităţile vehiculate des¬pre mine, fie s-au ferit să mi se alăture, pentru a nu deveni, la rândul lor, ţinte. Nu poţi fi de folos cu de-a sila. Dacă oamenii au ales să aibă reţineri faţă de mine, le-am respectat decizia.
Reporter: Aţi făcut comerţ cu arme?
Marian Munteanu: Aţi ales una dintre cele mai amuzante enormităţi vehiculate despre mine. Spun amuzante, deoarece nu am făcut comerţ cu nimic, niciodată, darămite cu… arme! Această acuzaţie face parte din lunga campanie de discreditare, prin care s-a lucrat asiduu pentru îndepărtarea mea din viaţa publică încă din 1989 (am fost, succesiv sau simultan, acuzat de extremism, de legionarism, că fabric sau vând armament, că aş avea afaceri dubioase, că aş fi miliardar, că aş fi agent al unor diverse servicii secrete româneşti şi/sau străine etc.). O nebunie în toată regula. Dacă cineva s-ar osteni să caute o singură dovadă în sprijinul acestor mizerii, va constata că nu există decât vorbe goale, repetate schizofrenic timp de 25 de ani. Interesant – şi foarte măgulitor pentru mine – este însă că mai toate campaniile împotriva mea au plecat sau au fost susţinute de înalţi reprezentanţi ai establishment-ului politico-propagandistic. Adică, altfel spus, m-au înjurat tocmai profitorii acelui regim transpartinic de care aminteam.
Reporter: Cu ce vă ocupaţi acum?
Marian Munteanu: Din punct de vedere profesional, caut să finalizez o serie de cercetări etnologice şi antropologice, la care lucrez de mulţi ani. În acelaşi timp, colaborez, periodic, cu unele entităţi private, fiind consultant în management şi design organizaţional, resurse umane şi alte domenii din aria mea de expertiză.
Pe plan civic, particip la acţiuni de reconciliere şi dialog în cadrul unor structuri neguvernamentale internaţionale, în principal în relaţia cu SUA, UE şi ţările din Sud-Estul Europei.
Urmăresc cu destulă atenţie evenimentele politice, dar nu sunt implicat în activitatea niciunui partid.
Reporter: Vă mulţumesc!