Va rugam insistent… timpul artistului e la fel de pretios ca si arta lui, nu il irositi!

Aflam cu uimire de pe pagina de Facebook a artistului ca interviul pregatit pentru Observatorul Cultural nu s-a mai publicat!

O perioda buna cineva lasa revista in atriumul galeriei, o gaseam aici regulat! Apoi au inceput sa-l curteze pe artist ca sa obtina un interviu. In cele din urma s-a agreeat asupra intrebarilor! Ulterior Paul Hitter a luat pozitii taioase la adresa Institutului Ellie Wiesel pe tema legii 217/2015 fapt care, presupunem, ca a dus la refuzul publicarii interviului. 

Exista cenzura in Romania? Probabil ca DA! 

E cenzura intereselor!

PS: Multumim ca ne-ati “livrat” revista o perioada “gratuit”! Daca ni se parea interesant continutul cu siguranta ne abonam, asa cum facem cu multe ziare si reviste care ne intereseaza, atat din tara, dar mai ales din strainatate.

Paul Hitter: Facebook: “Cenzura functioneaza. Ca asa e in tenis. Stiu, suntem liberi, democrati, rahat. Depinde ce spui si pe cine deranjeaza. Interviu refuzat de Observatorul Cultural. Am sters numele intervievatoarei, ea nu are nici o vina.Trebuia sa apara in Iunie, apoi in Iulie, August….. mda…

Intrebari pentru Paul Hitter de **************
pentru revista Observatorul Cultural”

“Pe 13 iunie 2015 pictorul Paul Hitter a sărbătorit la Clubul Țăranului 5 ani e expresionism balcanic, curentul artistic pe care l-a lansat în anul 2010 cu o expoziție în aceeași locație, cu muzică lăutărească și curatoriată atunci de Simona Vilău. E un bun moment să aflăm ce presupune acest stil neconvențional, colorat și foarte politic chiar de la Paul Hitter.

Reporter: Dragă Paul Hitter, ai un nume care de la început creează confuzie – nu pare unul românesc dar ești născut la București. Te amuză confuziile pe care le creează oamenilor propriile clișee legate de naționalitate și etnie? Cât de mult mai contează în zilele noastre, în marele secol multicultural, să ai origini ”sănătoase/nesănătoase”?

Paul Hitter: La inceput nu prea m-au amuzat aceste confuzii de care vorbesti, este adevarat le-am resimtit din plin in unele perioade ale vietii. In Romania , in general in scoala primara si in liceu, atunci chiar au durut. Mai ales cand la catalog ni se cerea numele tatalui si eu spuneam simplu: Arpad… Apoi m-am facut mai mare si rau, oamenii nu au curaj sa imi spuna intotdeauna in fata ce gandesc. Deci apelativele de “bozgor” s-au mai rarit. Dar, ironia sortii a facut ca, dupa ce ani de zile am fost privit ca maghiar sau neamt in Romania, sa trec granita si sa fiu privit ca Roman in Ungaria, si ca Roman Tigan in Germania. Eu fiind corcit, cred ca intr-adevar inteleg foarte bine ce inseamna multicultural, in rest, mai ales la noi, uneori am impresia ca vad o mare gasca de maimutoi, care se dau drept fini intelegatori ai valorilor europene si multiculturale, dar sunt sigur ca in cazul unor confruntari ca in fosta Iugoslavie, multi si-ar schimba parerea, si ar uita de tot multiculturalismul, ar pune mana pe o sapa si ar iesi la vanatoare de oameni. Cat despre originile sanatoase sau nesanatoase, cred ca in Romania, s-a ajuns la un alt soi de discriminare. Este amuzant sa imi amintesc de femeile Feseniste care ii aclamau pe mineri cand au venit in 1990 , si pe tovarasul Iliescu, ele gandind atunci ca “intelectualii” sunt niste nenorociti, si sa compar cu marea gasca a celor spoiti cu un strat subtire de cultura si activism, care urasc de moarte o alta parte a poporului roman. Grozavia sortii, mie mi se par la fel de tampi ca Fesenistele de care vorbeam mai sus. Tampenia este ca Fesenistele alea, erau chiar inculte, de obicei oameni simpli, prima generatie de oameni veniti de la tara la Bucuresti, fara pretentii. Ei, acum se schimba chestiunea, ca pe de o parte, oamenii astia noi, chiar se cred cineva, se cred toleranti, deschisi catre dialog, culti dupa cum am mai spus, dar toata toleranta dispare daca ai cumva “tupeul” sa ai alta parere. Deci, daca vrei sa ai origini sanatoase trebuie neaparat sa fii ca ei. Alta parere nu se accepta. Esti privit cu condescendenta. Cat despre originile sanatoase sau nesanatoase la nivel European, eu vad lucrurile cam asa: Sunt cazuri in care nu conteaza ce origini ai, dar in cele mai multe cazuri conteaza. Eu am simtit pe pielea mea cat de greu a fost sa fiu acceptat in Germania, in Franta am cam banuit, nu vedeti ca intr-un fel sau altul, castele inca exista? Sunt doar cateva personaje de alta etnie decat cea majoritara, care ajung in pozitii cheie. Cred ca este ceva uman pana la urma, oricat ne-am da cu capul de pereti, poate ar trebui sa acceptam ca daca am fi pusi sa alegem intr-o situatie limita dintre unul de-al lor si unul de-al nostru, am alege unul de-al nostru. Restul sunt minciuni poleite frumos, care ne fac sa ne simtim mai bine cu noi insine. Fluturam cuvinte ca sa le fluturam, oamenii lupta pentru protectia animalelor, apoi isi castreaza pisica. Unde a disparut dintr-odata mila, sufletul acela curat si special? Ne place sa fim buni, dar numai cand asta nu implica riscuri. Cat de ipocriti putem fi?

Reporter: Cum te uiți la picturile tale din 2010 acum la cinci ani după acea primă expoziție în România? Ce s-ahimbat mai mult în acești 5 ani – pânzele tale sau tu însuți?

Paul Hitter: Am crescut impreuna, eu si tablourile. In 2010, era dorinta mare , mare de tot, ca o explozie, sa fac mult, sa pictez cat mai mult. Uneori greseam, dar cred ca atunci era important sa lucrez mult, mult de tot, sa gresesc, stiu, multi vor spune ca nu exista greseala, dar sa nu ne aplecam urechea asupra lor. Este cred eu important sa ai criterii. Am inceput sa le am cu timpul. Lucrez in continuare mult, mult mai mult decat multi din colegii mei de breasla, din pacate ei sunt de multe ori ingropati in lupte intestine, in mici ciupeli, in gasti si gasculite, dar sufera la capitolul productivitate din acest motiv. In 2010 nu aveam nici o rama la tablouri. Acum am toate tablourile inramate in expozitii. Acum pictez mai linistit, incerc sa ma tin in frau, sa am rabdare, ma gandesc mai mult la notiunea de respect fata de privitor, incerc sa ii dau acestuia cat mai mult si cat mai multa calitate. M-am linistit, acum pot spune ca incep sa actionez ca un chirurg. Sunt inca aici, vedeti voi, eu nu am beneficiat de burse, pile, smecherii, gasti si alte chestii din astea nasoale. Stiu, este epoca in care cu cat stai mai mult in carciumi si pupi in fund tot felul de oameni, reusesti mai mult. Dar daca as fi facut asta, arta mea ar fi suferit, si cum m-as fi simtit sa fiu acolo sus, dar pozitia mea sa nu fie acoperita de multe tablouri bune? Asa ca , imi continui drumul in 2015, drumul acela drept, simt ca drumul drept imi ofera o sansa de a deveni legendar. Este greu, dar sunt calit, si ma voi cali in continuare, si intr-un fel sau altul voi reusi. Cu fiecare tablou pictat reusesc. Daca mai sunt oamenii adevarati pe lumea asta, eu sunt unul dintre ei, fara false modestii si rahaturi, sunt mandru sa o spun. Eu ma bucur ca am reusit sa sparg si niste bariere de preturi pe care le aveam. In momentul in care vinzi cu zece mii de dolari in acte un tablou, parca ceva s-a schimbat. Chiar si in Romania, tin sa spun cu mandrie ca au fost oameni care au strans bani ca sa cumpere de la mine. Faptul ca Galeria Artxpert ma reprezinta de doi ani, a impins lucrurile in sus, in mod firesc.

Reporter: Modul în care te îmbraci, modul în care vorbești și pictezi sunt toate din același film. E un stil studiat sau spontan?

Paul Hitter: Nu mi-am dat seama ca vorbesc intr-un anumit stil, dar da ma imbrac intr-un anumit stil. Cred insa ca acest stil vine oarecum si din copilarie. Citeam pe atunci carti cu cowboy si cu pirati. Cred ca cea mai mare influenta de acolo vine. Cred ca mai degraba pictura a fost studiata, stilul vestimentar s-a nimerit sa se potriveasca. Tata purta blugi stramti si cizme de cowboy, si cred ca sunt printre putinii copii fericiti care l-au avut pe tatal lor ca idol in copilarie. Nu am petrecut zile intregi cu un plan in minte, prin magazine, cautand ce sa imbrac sau sa dezbrac. Sunt baiat frumos, mie imi sta bine cu orice. Dar daca tot vorbeam de acea schimbare, cred ca a inceput sa ma intereseze tot mai putin ce port la exterior, ci mai mult cum ma imbrac in interior. Dar ca sa ajung cu adevarat la faza asta, am trecut si eu prin nebunia romanului iesit din comunism si scapat in occident. Haine, haine, haine. Apoi am inceput sa schimb domiciliile de 2, uneori 3 ori pe an, si am realizat ca supravietuiesc si cu 5 tricouri in geanta si 3 perechi de blugi. Sunt tot eu. Am inceput sa ma imbrac in pictura. Pacat ca picturile nu se pot purta pe strada. In Romania as avea atunci cel mai mare succes.

Reporter: Ai fost tentat și de o anume teoretizare artistică și ți-ai intitulat stilul ”Expresionism balcanic”. Cum a apărut denumirea aceasta pe care iată, acum o celebrezi la 5 ani de la apariție. Expresionismul german al anilor ’20 te-a influențat în vreun fel? Otto Dix îmi vine primul în minte. Ce presupune acest stil? Include doar pictura sau și alte domenii?

Paul Hitter: Denumirea a aparut intr-o noapte petrecuta in atelier alaturi de un prieten Iugoslav. O luasem deja pe panta balcanica, si la facultate se tot punea problema de stiluri in arta. Eu eram denumit de catre profesorii mei expresionist. Dar temele erau deja balcanice, asa ca alaturarea a venit cat se poate de firesc dupa cateva pahare de vin alb cu ghiata.
Daca ne referim la expresionismul german, trebuie sa spunem ca expresionismul propunea o formula noua, dar pastra temele traditionale. Eu am construit pe acest expresionism si am adaugat si motive sociale si politice. Expresionismul de atunci a fost reacția firească a unui grup de pictori in fata academismului si conceptiilor estetice rigide. La Academia de arta din Germania, am descoperit ca acest Academism exista inca, chiar daca este imbracat sub o haina a inovatiei. Ecuatia este simpla, daca nu pictezi hiper-realist, abstract sau minimalist, esti privit cam ciudat. Este o libertate ipocrita pe care ei o ofera, esti silit sa fii liber, ti se da cu ghiotura. Am hotarat atunci sa fiu liber in felul meu, nu in felul impus de ei.

Reporter:Ai locuit o vreme în Germania, ai studiat acolo, ai muncit ca barman dar ai și expus in galeriile din Germania. Picturile tale surprind foarte multe aspecte din viața de nomad contemporan pe care mulți europeni și-o asumă, fie din nevoia de supravițuire, fie pur și simplu pentru că e distractiv să călătorești și să-și descoperi limitele. Ce ai învățat din experiența ta germană și cum a fost revenirea în România?

Paul Hitter: Cred ca cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost sa raman eu. Nu am devenit neamt, si nici european. Am avut o incapatanare justificata, de a pastra in mine acel ceva cu care plecam de acasa, nealterat. Am ales, ca si in Romania ce iau si de unde si mai ales de la cine, ce fac , unde, cum, cand si cu cine. Eu am ramas Paul Hitter, si ca om, si in pictura. Am asimilat destule lucruri dar sunt acelasi. Sunt mandru sa spun asta, in aceasta epoca a pierderii identitatii. Daca a fost ceva bun de luat am luat, dar am refuzat sa modific ce nu credeam ca trebuie modificat doar pentru a fi mai apreciat sau pentru avantaje de orice fel. In epoca asta, este foarte greu sa mai intalnesti indivizi. Suntem cei mai multi din noi inregimentati, intr-o categorie sau alta. Mi-ar trebui o carte sa explic tot ce am invatat plecat fiind. Umilinta, singuratate, succes, singuratate din nou, sacrificiu, tristete, prietenie adevarata, munca pana cazi pe jos, furat din magazine, oameni care zambesc frumos dar gandesc urat, prietenie falsa, strans din dinti, sa imi urmaresc visul, sunt lucruri de care nici nu pot vorbi, dar cred ca una peste alta, noi le numim simplu: maturitate.

Reporter: Picturile tale au ceva grotesc și violent și sunt adesea supraîncprcate de simboluri. Crezi că asta definește spiritul ”balcanic”?

Paul Hitter: Cred ca daca am avea critica adevarata in Romania, nu ar trebui sa vorbesc eu insumi despre tablourile mele “grotesti si violente”. Sa fim seriosi, grotesti si violente nu sunt tablourile mele, decat in comparatie poate cu Muscatele lui Luchian. Eu si multi altii le gasim frumoase, pline de viata, culoare, curaj, idei, inteligenta, talent. Despre ce grotesc vorbim? A, grotescul pe care il vad in jurul meu transpare uneori in tablouri? Atunci, da, sunt si grotesti. Sunt simboluri in lucrarile mele pentru ca am multe de transmis. Si da, in Balcani dar nu numai, simbolurile au un rol important. Le avem peste tot in viata de zi cu zi. Omuletul verde mergi. Ala rosu, stai.
Dincolo de asta, picturile tale au și un acut mesaj politic, sunt un fel de colecție de simboluri politice amestecate și adesea puse în contexte subversive. Ești un artist implicat politic? Nu e riscant să faci asta în 2015?
Nu este oare ciudat , sa ma intrebi daca este riscant sa fiu implicat politic in 2015? Pai de ce sa fie riscant? Nu traim in libertate si democratie? Sunt implicat politic de afara. Ca Manu Chao. Stiu ca probabil in Observatorul Cultural nu s-a scris de Manu Chao niciodata. Pe youtube cautati: politik kills. Cam asa politic sunt eu. Sa nu o mai dam dupa gard. Mi s-a cerut inca de prin 2012 sa fac niste picturi impotriva lui Ponta. Nu spun de catre cine. Am refuzat. Eu nu fac lucruri la comanda. Nu sunt pro nimeni. Sunt toti aceeasi mizerie. Spre deosebire de multi dintre colegii de breasla , am refuzat sa fiu de o parte sau alta pentru avantaje. Am ramas pictor, artist, om, ce vreti voi. E foame mare in cultura si unii se vand pe un sprit sau o vacanta in tari exotice. Apoi vin si ne tin predici angelice despre coloane vertebrale. Exista inca falsa idee ca “ai nostri” sunt mai buni decat “ai lor”. Cred ca am ratat o mare sansa in noiembrie 2014. Sansa de a spune: nici unul din voi nu este bun. Nu va mai vrem. Vrem altii de la 0. Pe voi nu va vrem. S-a ales iar raul cel mai mic. Si, daca am spus: nu fiti creduli, nu va ambalati, s-a considerat ca suntem ori rusofili ori mai stiu eu ce bazaconii. Vezi, ne ambalam, suntem balcanici.

Reporter: În descrierea de pe site-ul tău scrie că ești ”unul din cei mai influenți gipsy artists”. Cum ai ajuns să îți asumi o astfel de identitate artistică? Și de fapt, ce presupune ea?

Paul Hitter: Chestia asta cu “asumatul” este atat de uzitata, o auzi prin toate gurile in Romania acum. Este o asumare totala. Si o cerinta imensa de a “ne asuma”.Un soi de reflex verbal. Sa isi asume domnule. Ha ha! Eu sunt si pictez. Ii las pe altii sa isi asume.
S-a spus in multe locuri ca as fi “Gipsy Artist”. Pentru ca pictez ce pictez. Am umblat prin Europa din festival in festival, festivaluri Gipsy. Nu stiu de ce se incearca mereu sa para totul un soi de laborator in care eu mi-am creat o identitate. Daca exista, aceasta identitate mi-a fost creata de viata, de lucrurile pe care le-am trait, situatiile in care am fost, simpatii si antipatii. De multe ori Romii au fost mai corecti si mai buni cu mine decat Romanii. Am fost cumva adoptat de aceasta lume, si am adoptat-o si eu la randul meu, asa ca in momentul de fata, aceasta identitate artistica, fie!, presupune doar sa fiu eu, sa imi vad de picturile mele, de temele mele, si de viata mea, asa cum o duc, semi nomad, apropiat de oamenii simpli. Si daca doresti, pe site acolo scrie Gipsy artist pentru ca vine de-a dreptul natural. Doar nu era sa scrie Zulu artist. Nu pictez Zulusi.

Reporter: Acum se dezbate acut problema românilor și a romilor care nu mai au nevoie de permis de muncă și au invadat state ca Germania, Franța și Marea Britanie la cerșit, activitate criminalizată în unele state și pedepsită prin lege. Sunt tratați ca o ”problemă” cu care statul român nu e în stare să aibă de-a face. Tu ai interacționat îndeaproape cu romi plecați la muncă în străinătate (în special cei care cântă pe străzi). Cum vezi problema asta? Unde e de fapt responsabilitatea pentru drama lor?

Paul Hitter: Statul Roman nu este in stare sa aiba de-a face cu mai nimic. Statul Roman nu mai exista decat pe hartie. O hartie murdara dintr-un sertar. Cheia Sertarului este la altcineva. Dar sa nu uitam ca aceste state despre care vorbesti mai sus, au furat institutionalizat din Europa de est, din colonii. Mi se pare penibil sa se planga acum, dupa ce ani de zile au profitat la maxim de alte parti ale lumii. Si inca o fac. Chiar credeti in salvatorii Romaniei veniti din Vest? Pai in 50 cand se bagau elitele Romaniei in puscarii si lagare unde erau? I-am asteptat pe Vestici ani de zile. Dar ce sa ma mai mir, cand a existat intr-o tara ca Germania un zid al Berlinului. Dar, ce ne facem nu cu Romii plecati la munca in strainate, ci cu vesticii care vin la munca la noi? Cred ca asta devine deja mai stringent. Doar ii vedem pe baietii aia care taie paduri, nu? Oare ce e mai rau? Sa intinzi mana dupa ce canti, sau sa te infigi aici in Romania cu tupeu si sa iei cat mai mult poti duce? Dar miile de tineri romani care muncesc pe salarii de nimic, mici in comparatie cu profitul companiilor sau cu salariile altor cetateni Europeni? Nu suntem cumva si noi cersetori? Ca sa nu vorbim de banci, IMF , Banca Mondiala si alte mizerii. Eu nu pot spune in acest moment cu exactitate cine este responsabil de Romilor. Cred ca difera si de la caz la caz. Unii oameni chiar nu vor, altii chiar nu pot, altora chiar nu li se da voie. Chestia cu cantatul, poate va suna ciudat, dar nu este neaparat o tragedie pentru ei. Unii chiar isi sustin familiile cu banii castigati afara. Din pacate, nu cred ca vorbim deja doar despre Romi. Cine este responsabil pentru lumea a treia de pe tot globul? Si daca vrei, cred ca noi toti suntem intr-o mai mica sau mai mare masura reaponsabili pentru drama lor. Dupa cum spuneam mai sus, noi abia abia ne suportam intre noi, cand avem optiuni sau pareri diferite, ce sa mai vorbim despre acceptarea altor etnii. Sa revin iar la “conflictul” cu etnicii maghiari? Sunt vinovati si politicienii, ei se folosesc de Romi dupa bunul plac.In campaniile prezidentiale in Franta, Anglia, in Romania, sa nu uitam ca domnul Presedinte-nu spun care- in loc sa faca cu adevarat ceva pentru Romii saraci, el se ducea sa danseze cu ei, mai ales cu aceia cu care facea afaceri murdare.Pai el e Rona Hartner? Paul Hitter ? Gogol Bordello? Noi nu avem puterea decat de a schimba idei si conceptii, dansul avea puterea prin partidul dansului de a schimba calitatea vietii acestor oameni. Politicienii insa, baga chestii la inaintare ca sa ascunda coruptia din sistem. Abia astept sa vad si eu domnule un protest in Anglia, si cetateanul englez sa demonstreze pentru cel Roman: sa iasa in strada si sa strige: vreau salariu de 1500 de euro pentru cetateanul Roman. Ca la preturi suntem mai scumpi decat Germanii la unele produse! Pai egalitatea asta, familia unita, Europa, este sau nu este?

Reporter: De asemenea aș fi curioasa cum au influențat ei pictura ta? Cu unii ai devenit bun prieten și i-ai găzduit în casa ta.

Paul Hitter: Pot spune ca traind cu ei, chiar am pictat despre lucruri pe care le cunosc indeaproape.Am avut modele vii. De la ei am invatat ca suntem toti oameni, ca avem cam aceleasi probleme, aceleasi nevoi primare, ca este bine sa ne pastram identitatea, etnica, umana, sau de ce natura doriti.
Gogol Bordello, Taraf de Hajdouks, Rona Hartner sau Fanfare Vagabondu au devenit în ultimii ani figuri iconice ale ”balcanismului” de export pe care mulți îl critică tocmai pentru că duc stereotipiile despre romi și stilul de viață ”balcanic” până la ultimele limite, servind vesticilor niște spectacole de ”enetertainement etnic” dacă îl putem numi așa. Și asta de fapt accentuează discriminarea acestor comunități reproducând stereotipiile negative. Tu ai lucrat îndeaproape cu ei. Cum te raportezi la aceste critici? Ce ai simțit că ai în comun cu ei?
Cine critica? Nu de alta dar ca sa stiu daca este demn de luat in seama. Care sunt ultimele limite ale stilului de viata “balcanic” ? Care este “balcanismul” de export si care este cel autentic? Cum ati vedea voi un “balcanism” autentic pus intr-un spectacol? Eu pictez ce vad. Sunt multe lucruri adevarate, triste si serioase in tablourile mele. Am pictat despre dragoste, razboi, suferinta, veselie, asa cum este in Balcani. Dar ce era sa fac? Sa pictez viata normala a unui om din Balcani, viata ce se aseamana 80% cu viata unui vestic? Asta ca sa ce? Ca sa fim toti la fel? Accentueaza? Nu cred, eu cred ca apropie. Cat despre Rona, Gogol,cu care nu numai ca am colaborat, dar am devenit chiar prieteni, schimbam intimitati, ei organizeaza spectacole.Adica Show. Despre ce ar trebui sa cante? Despre Metroul din Bucuresti? Uite domne, avem si noi metrou! Despre Universitatea din Iasi? Uite ca exista si un cantec numit Mesecina, poate ar trebui sa ascultati versurile si sa le intelegeti. Vorbesc despre chestii serioase. Sau ce ati dori din partea noastra? Un discurs ca in birourile de la Bruxelles? Ha ha! Sa facem un afis mare pe care sa scrie: ASA NU! ROMII NU SUNT RAI! BALCANICII SE DUC SI LA SERVICIU! NU TOTI BALCANICII BEAU SI FAC CONTRABANDA. Hai ca este amuzant deja. Eu as spune din contra, ca ceea ce facem noi este sa creem punti. Pentru multi dintre vestici, balcanii sunt un loc de vis cu oameni un pic mai nebuni decat ei. Multi vor sa ne cunoasca. Nu cred ca vor neaparat sa cunoasca alti “europeni” civilizati si ordonati care merg pe biciclete si nu injura si isi petrec toata ziua in biblioteca.Si daca ajung sa cunoasca cu adevarat si suferinta de aici, si oamenii seriosi de aici, si lucrurile bune, cred ca asta va duce la un tablou complet. Sa dam domnule foc si portului popular romanesc, ca poate na, ii place vre-unui strain si va crede ca Romanii umbla in Ii toata ziua buna ziua. In primul rand, eu ca pictor, pictez ceea ce multi nu au avut curaj sa faca de mult timp. Sa picteze lucruri pe care le vad. Poate sa imi spuna cineva ca nu pictez ceea ce vad? Ca inventez? Nu cred. Cred ca subestimati publicul vestic. Daca pictez si partile negative ale Balcanilor , nu cred ca un om cu scaun la cap va spune: vedeti, daca si Paul Hitter picteaza asa, inseamna ca e chiar asa! Pai inseamna ca si Kusturica este de doi lei. Asa este, toti Romii sunt hoti! Romanii sunt lenesi! Toti sarbii sunt cetniki! Unguroaicele sunt toate actrite porno! Pai atunci Creanga nu trebuia sa mai scrie domnule Povestea unui om lenes, ca poate citeste vre-un vestic si nu mai dam bine in Europa. Dar de fapt, oricum in ochii multor contemporani, Creanga este un idiot. Eu pictez, Rona ,Gogol Bordello, Taraful canta, vesticii privesc, danseaza, despre ce stereotipii vorbim? Chiar crezi ca aia nu stiu ca Romilor le merge rau? Stereotipii? Eu cred ca este adevarul. Sunt diferite bucati de adevar. Toate laolalta fac un intreg. Sau ce, voi aici in Romania nu ati vazut Romi furand? Romi dansand? Romi pesti? Romi maestri ai instrumentelor? Romi talentati? Romi saraci? Romi bogati? Romi seriosi? Eu i-am vazut pe toti. Cred ca important este ca aceste spectacole de “entertainment etnic” exista, altfel nu stiu cine ar mai vorbi despre Balcani in aceasta epoca a egalizarii musamalizarii si inregimentarii. Dar filmul Aferim la ce categorie il trecem? Mi s-a spus acum cativa ani, ca daca as fi pictat altfel despre Balcani, as fi putut expune la nu stiu ce festival de Film Balcanic la Bucuresti. Dar domne, sa pictez ceva asa, ceva ce nu este eventual. Nu artistii fac stereotipurile, nu Romii, ci exact cei care nu vor sa patrunda in mediu cu adevarat. Hai sa pictam balcanii aia frumosi, sigur! Ca sa explic pe intelesul tuturor: pictez expresionist, deci clar lucruri care misca. Nu pictez propagandist neaparat, ci expresionist. Daca adopt teme din balcani, din lumea Roma, un om cu scaun la cap, caruia ii plac tablourile mele, poate ca va fi tentat sa afle mai multe despre aceste doua lumi. Prin temele mele tragice, comice, puternice, atrag atentia. Restul nu depinde de mine. Sau poate va doriti un flyer printat de la Uniunea Europeana, in care sa ni se explice intr-un limbaj de lemn cat de rau si cat de bine si cum si ce sa facem ca sa. Prin lumea Romilor si a Balcanilor eu atac deja teme universal valabile. Simplu.

Reporter: Ai avut expozitii in mai multe colturi ale Europei și în SUA. Cum e receptată arta ta acolo față de România? Ai simțit ca ești tratat ca artist român sau altfel? Și de fapt creușit să aduci împreună identitățile tale multiple – român, gypsy, balcanic, est-european etc? Care din ele predomină?

Paul Hitter: In general in Europa am expus in locuri in care oamenii intelegeau despre ce pictez, veneau pentru ca ii interesa subiectul, iar in momentul in care expuneam, eram tratat in primul rand ca artist. Cred ca am ajuns sa am doar doua identitati in general: Om si Artist. Pictor. Clar sunt privit ca ceva exotic, dar asta pe mine chiar nu ma deranjeaza. Fac parte daca vreti din acea rasa de artisti din care faceau parte Dali, Picasso, Frida Kahlo. Sunt un Picasso roman. Am avut oameni care au plans in fata tablourilor mele. In fata lucrarii cu Imigrantul, un om, si-a amintit de bunicul sau evreu, care a ajuns pe Elis Island cu un cufar in spate, exact ca in tabloul meu.Acel om a inceput sa planga in fata tabloului meu.Arta mea a fost cumparata, si este cumparata in mod curent in afara Romaniei. Si nu doar tablouri ci si print-uri. Asta ma bucura cel mai mult. Ajung si in casele oamenilor care nu isi permit inca un tablou original. Cum ar putea sa nu le placa arta mea? Eu pictez din suflet, asta se simte, oricat am vrea sa o dam dupa gard, oamenii simt. Mi s-a mai reprosat ca sunt un pictor bun dar las de dorit ca om. Asta in dialogurile, si comentariile de pe Facebook, in Romania. Ca om, foarte putini ma cunosc. Dintr-o postare, sau o parere, nu cunosti un om. Daca bei o bere cu mine nu ma cunosti. Daca ne intalnim de 3 ori pasager, nici atunci nu ma cunosti. Si ce legatura are una cu alta? Eu dau pictura. Ca om, poate ne vom cunoaste, poate nu. Oricum nu poti multumi pe toata lumea niciodata. Unii te injura altii te aplauda. Dar vedeti, in Romania in loc sa se scrie de bine despre mine, de obicei sunt cumva luat la puricat asa cu un soi de rea intentie. Hai sa ii gasim o slabiciune, sa il terfelim, sa il ducem in jos langa noi. As dori sa spun doar atat: am pictat peste 50 de lucrari anul trecut! In ultimii 5 ani, poate 200 de lucrari. Tot stati pe Facebook, intrati pe paginile altor artisti, veti vedea ca freaca menta in cele mai multe cazuri. Stiu, veti spune: Calitatea nu este acelasi lucru cu cantitatea. Calitatea o vor judeca criticii, aceia care nu prea exista la noi. Ar fi frumos sa se gandeasca pozitiv totusi despre mine. Sunt un om care lucreaza, imi dau sufletul acolo, nu ma menajez. Nu lenevesc. Ar fi frumos sa am parte de mai mult respect. Lui Picasso, daca ar trai, ati avea curaj sa ii spuneti ca face un soi de entertainment etnic? Si el a fost preocupat de o anumita zona etnica. Nu uitati, la el in casa, veneau parintii celor de la Gipsy Kings si cantau.

Reporter: Și la final, cum te salvează pictura? Cine mai are nevoie de artă într-o lume atît de materială?

Paul Hitter: Fie ca vrem sau nu vrem sa vedem asta, totul in jurul nostru este schimbat de arta. Arta este folosita in toate mediile. Avem arta peste tot. In ziare, in reclame, pe ambalaje, pe tricouri si asa mai departe. Avem mai multa nevoie de arta decat credem. De arta adevarata mai ales. Arta care sa spuna ceva cu adevarat pentru toata lumea. Arta cu care oamenii in general sa poata relationa. Arta eleveaza spiritul. Arta ne facem mai buni, ne da o zi mai buna, o idee mai buna, un sentiment mai bun. Pe mine ma salveaza, ies din aceasta lume uneori mult prea gri pentru gustul meu, intru in tabloul la care lucrez, ajung in alta dimensiune, in care rearanjez eu lucrurile.

Sursa: ArtXpert Gallery via Ziaristi Online