“Subl. (r) Ion Soreanu-Șiugariu, n. 6.06.1914 Băița/România, d. 1.02.1945 Brezno/Slovacia, Soldat Român, Poet. Cetățenii orașului Brezno îi dedică recunoştința lor. Niciodată nu vom uita. Onoare în memoria lui.” – Acestea sunt rândurile care erau deja pregătite pentru două plăci de marmură, una pentru podul ce urma să-i poarte numele şi alta pentru locul morţii eroului-martir, la Gara din Brezno. Nu a fost să mai fie aşa din cauza unei directive demente emise ca urmare a unei legi şi mai demente, cunoscută sub numele de Legea “Elie Wiesel”. Detalii cazului sunt disponibile în Dosarul Special elaborat de Ziarişti Online. Astăzi, 28 august 2015, când urma să aiba loc evenimentul mult aşteptat de soţia poetului-erou, Lucia Soreanu Şiugariu, la 70 de ani de la moartea soţului ei, nu mai pronunţăm numele tuturor ticăloşilor implicaţi în această operaţiune anti-românească, de desfiinţare a valorilor naţionale. Reproducem în schimb, In Memoriam Poetul erou-martir, ucis a doua oară chiar de autorităţile statului care ar fi trebuit să-i preamărească jertfa, scrisoarea doctorului Eugen Ciura din Regimentul 27 Infanterie adresată soției poetului, d-na Lucia Soreanu Şiugariu, privind moartea camaradului său, Ion Şiugariu, supranumit Soare:

„Răspunsul meu întîrzie poate mai mult decît s-ar cuveni, dar vina nu este toată a mea. Poşta nu ne-a venit aproape două săptămîni, şi printre scrisorile care au aşteptat în timpul acesta se afla şi a d-voastră. Nu ştiu însă dacă am să fiu în măsură să vă dau toate amănuntele, cu privire la împrejurarea în care Soare al d-voastră şi al nostru a plecat dintre noi. N-am fost acolo nici unul dintre prietenii lui. Aşa încît ceea ce vă scriu am aflat de la oamenii din subordinea lui, de la preotul regimentului şi de la mulţi alţii pe care neaşteptata şi dureroasa veste că Soare nu mai este i-a consternat.

Faptele, prin urmare, au fost acestea:

După ocuparea orăşelului Tisovec, ne-am îndreptat spre oraşul Brezno de pe valea rîului Kran. Şoseaua, minată şi barată de tot felul de obstacole, ne-a obligat s-o apucăm peste creste, unde am dat de nemţi şi unde am stabilizat frontul. Între timp, Brezno a fost cucerit de alte unităţi ale noastre, şi tot efortul s-a concentrat pe păstrarea cu orice preţ a oraşului. Oraşul însă a fost supus zi şi noapte unui masiv bombardament de artilerie, al cărui tir se zice că era dirijat de doi nemţi, care rămăseseră ascunşi în turnul bisericii şi aveau cu ei aparat de radio-emisie.’

Pentru a nu expune primejdiei coloanele aflate în marş, comandantul regimentului a ordonat replierea acestora pe extremele oraşului. Se crease totuşi învălmăşeală prea mare, şi era absolută nevoie de un spirit calm care să ordoneze desfăşurarea acestei mişcări. Deşi colonelul l-a invitat pe Soare în trăsura personală, să-l ducă în spatele frontului (Soare fiind foarte bolnav, dureri atroce din cauza unei infecţii în organism, de neremediat în condiţiile de front), Soare totusi a refuzat şi a rămas pe loc. E chiar ora cînd artileria germană începe să tragă din plin asupra şoselei aglomerate şi a căii ferate care ducea spre oraş. Soare, în clipa aceea, se afla chiar pe marginea şoselei, într-un punct pe care el îl va fi socotit ocrotit de orice primejdie, calm, continuând să dea ordine. Un proiectil însă a căzut foarte aproape, explozia l-a surprins în picioare. Cei de faţă la această nenorocire spun că i-au fost fracturate amîndouă picioarele, a fost de asemenea lovit şi în abdomen. I-au strâns imediat coapsele în moletiere, ca să poată stăpîni pierderea mare de sînge pe care o avea, l-au urcat în ataşul unei motociclete şi au pornit cu el spre ambulanţa regimentară. Soare a mai apucat să spună cîteva cuvinte – „Lucia, te pierd… Salvaţi-mă… ”– după care şi-a pierdut cunoştinţa. În drum spre ambulanţă, cam la vreo zece minute după rănire, s-a stins fără să-şi mai fi revenit.

A fost înmormântat în cimitirul comunal din Polhora pri Brezno, în ziua de 1 februarie, împreună cu alt sublocotenent – Stoica, tot din unitatea noastră, şi încă şapte soldaţi căzuţi în aceeaşi zi. Slujba au făcut-o preotul regimentului şi preotul satului, au luat parte femei şi oameni din sat, de asemenea un mic grup de partizani slovaci, garda de onoare.

Cînd am aflat şi noi, totul trecuse. Cred c-ar fi zadarnic să vă spun cît l-am regretat şi ce-am simţit, mai ales eu şi Dobrescu, singurii care am mai rămas dintre cei porniţi de la Mogoşeşti o dată cu Soare. Amintirile comune, din peregrinările prin Ardeal şi Ungaria, ca şi din nopţile senine petrecute prin preajma Jitarului, comunitatea de gînduri şi sentimente din atîtea şi atîtea domenii, ne-au ataşat mult. Ultima oară l-am văzut chiar în ziua de sf. Ion, cînd însă, în loc să-l sărbătorim aşa cum proiectasem, am pornit iar pe front – noi pe drumuri ocolite, el de-a dreptul în bătaia focului.

Lucrurile lui se află, toate, predate cu proces verbal ofiţerului cu Îmbrăcămintea Regimentului. Sper ca printre acele lucruri să se găsească şi manuscrisele la care vă referiţi. Mi-amintesc că pe la începutul campaniei pierduse, apoi a regăsit, notele şi studiul despre poezia lui Bacovia. Soare avea însă şi un caiet personal, un fel de jurnal de front, în care scria la răstimpuri, după răgazurile ce i se ofereau. Reţin că intenţiona să-l publice, după ce ar mai fi lucrat asupra lui şi ar fi înlăturat unele pasaje cu caracter prea intim. Mi s-a plâns o dată c-a pierdut nişte foi, fişe de lucru, foarte importante pentru el, dar carnetul principal e posibil să existe. O să mă interesez şi o să fac toate eforturile să vă parvină, o dată cu toate celelalte lucruri personale. La mine, la Sighişoara, a mai lăsat o lădiţă cu cărţi, pe care de asemenea (dacă voi sfîrşi cu bine pe aici) mă voi îngriji să vi le trimit la timpul respectiv.

E tot ce ştiu, aflate de la alţii, eu nici rănit nu l-am văzut. Aşa că toate acestea mi se par de domeniul fantasticului, mintea le acceptă, inima – nu! Şi poate-i mai bine aşa, fiindcă, de cîte ori mă gîndesc la Soare, îl văd mereu tînăr şi frumos, viu de-adevărat, pentru totdeauna…”

Sursa: Ziaristi Online

Citiţi şi Vintilă Horia despre Poetul erou-martir Ion Şiugariu şi generaţia GÂNDIREA: “Eram obsedaţi de ideea unei afirmări europene a culturii româneşti“

DESTIN CATEDRALIC – de Ion Şiugariu: “Ne vom putea face şi noi aripi de şindrilă pentru a intra în moarte”

IMPRESIONANT. Soţia Poetului erou-martir Ion Şiugariu, la 96 de ani, scrie românilor: NU PĂRĂSIM FRONTUL!

Scrisoare reprodusă din volumul “Bolnav de aurora” – de Ion ŞIUGARIU introdus pe Scribd de Angela Miclea-Mureşan şi disponibil mai jos, unde puteţi găsi şi numeroase alte date despre viaţa Poetului.

„Bolnav de aurora” – volum poezii Ion SIUGARIU (nascut SOREANU) by Angela MICLEA-MURESAN