După anul 2004, în România, zeci de sate au fost transformate, peste noapte, în oraşe. Schimbarea s-a făcut însă doar pe hârtie. Fără utilităţile promise odată cu urbanizarea şi îndatoraţi de majorarea impozitelor, noii orăşeni au rămas ceea ce sunt de fapt: săteni în toată regula.

Un Reportaj de George Lixandru

Sate „sub acoperire”: Plătesc taxe de oraş, însă duc o viaţă ca la ţară

Eşecul urbanizării forţate a fost unul de proporţii: sute de milioane de euro din fondurile pentru dezvoltare rurală au ocolit noile oraşe, doar pentru că nu se mai numeau sate, iar localnicii au rămas prinşi între taxele „de oraş” şi agricultura de subzistenţă.

Populaţia a fost minţită

Totul începe în anul 2004, înainte de integrarea europeană. Oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumatate din populaţia României trăieşte în mediul rural. Autorităţile de la Bucureşti s-au hotărât să rezolve româneşte această problemă. Pe scurt, să transforme unele sate în oraşe. 55 de comune au căpătat statutul de oraşe. Ţăranii au fost chemaţi la referendum. Li s-au promis câteva schimbări radicale: asfalt în loc de praf şi canalizare în loc de toaleta din spatele curţii. În realitate însă, totul a fost o iluzie. Au devenit oraşe, dar au rămas tot niște amărâte de sate.

Ce prevede legea

Potrivit legii, pentru ca o localitate să devină oraş, trebuie să aibă un număr de minimun 5.000 de locuitori, cel puţin 60% dintre străzi să fie modernizate, să aibă reţea de canalizare şi de apă potabilă funcţionale în procent de cel puţin 50%. De asemenea, trebuie amenajate spaţii verzi, dotări culturale, hotel, spital, depozit de control al deşeurilor etc. Nici astăzi cele mai multe dintre localităţile transformate în oraşe în anul 2004 nu îndeplinesc aceste criterii. „De multe ori ceea ce le face să nu fie oraş sunt de fapt funcţiunile, nu? Şi mare parte au mari probleme cu canalizările, în multe dintre ele poţi să vezi că sunt ficţiuni. În momentul în care au fost declarate oraşe au fost inventate cifre, s-a măsluit un pic realitatea aia şi a rezultat un oraş. După aia oamenii au descoperit care sunt dezavantajele intrării dintr-o dată în regim de oraş.

Un oraş cu 2600 de locuitori şi 12% străzi asfaltate

În județul Buzău, dimensiunile eşecului urbanizării forţate se văd la orice pas în Pătârlagele, de exemplu. În acte apare ca oraş, deşi are doar 2600 de locuitori, și abia de anul ăsta are o canalizare de doamne ajută și o reţea solidă de apă potabilă, pentru că de o alimentare cu gaze nici nu poate fi vorba. Ironia face că în Pătârlagele până și gunoiul este adunat de pe străzi de o firmă de salubrizare aparținând comunei alăturate, Cislău.
Aici, în Pătârlagele, au fost construite o duzină de blocuri, toate în perioada comunistă. Locatarii cresc găini şi raţe în magaziile din spatele blocurilor. Încălzirea se face la soba cu lemne. Cu toate acestea, taxele sunt la fel de mari ca la oraş. Şi salariile funcţionarilor de la primărie au crescut, pe măsură, spun oamenii. „Ca să câştige ei nişte bani, tăticu, şi astea! Ăştia marii, fostul primar şi gașca lui, ca să fie mai mulţi la primărie, să ia bani mai mulţi că e oraş. Şi noi o ducem rău!”, spune apăsat unul dintre localnicii „de la blocuri”.

Comuna cu buletin de oraș

N-am mai scris despre Pătârlagele de cel puțin un an. Pe atunci, era doar o biată comună cu buletin de oraș. Investițiile îl ocoliseră, banii pentru proiectele de dezvoltare se duceau indubitabil spre mediul rural, iar Pătârlagele rămânea, spre dezamăgirea primarului Ion Gherghiceanu, o biată comună care, deși avea statut de oraș, abia se târa prin noroaiele tranziției de toate felurile: tranziția către democrație, tranziția către mai bine, tranziția către orașul visat.
Primarul din Pătârlagele (în trecut Pătârlagi), un oraș din județul Buzău, care are 7.304 de locuitori cu tot cu localitățile Calea Chiojdului, Crâng, Fundăturile, Gornet, Lunca, Mănăstirea și Mărunțișu, precum și satele Mușcel, Poienile, Sibiciu de Sus, Stroești, Valea Lupului, Valea Sibiciului și Valea Viei, Ion Gherghiceanu recunoaşte că satul a devenit oraş deşi nu merită. Transformarea s-a întâmplat dintr-o pură ambiţie locală, exploatată la maxim de primarul de atunci Valeriu Sârbu. „La timpul respectiv, Pătârlagele avea un primar cu relații la nivelul consiliului judeţean şi al prefecturii. Se învârteau niște afaceri. Le-a zis oamenilor: „Bă, noi de ce să nu fim oraș? Facem dracului ceva! Ne dezvoltăm! Nu s-a făcut nimic…”, e supărat Ion Gherghiceanu. Astfel, pe lângă majorarea taxelor şi impozitelor, localitatea a pierdut banii europeni pentru dezvoltare rurală. „Deci noi fiind acuma nici cal, nici măgar, nu putem nici să accesăm fonduri de dezvoltare rurală, că suntem oraş, dar nici oraş nu suntem, că dacă te duci cu un proiect acolo şi vede 2600 de locuitori zice „Du-te, mă, d-acilea! Ce oraş sunteţi voi?””, ne mai zice amărât Ion Gherghiceanu.

Băncuța de la capătul podului. Fostele mari proiecte

Lucrurile au mers tot mai prost după „rebranduirea” satului Pătârlagele. Până şi primarul o recunoaşte. Poate că de asta și ajunsese, anii trecuți, ca pe lângă pavelele din centru şi utilităţile de la liceul Radu Vlădescu, să adauge printre proiectele cu care se lăuda „construirea” unor băncuțe la capetele unor poduri din localitate.
Altfel, oricine trece prin Pătârlagele  are o dilemă: de ce a devenit comuna oraş? Cândva existau o fabrică de tricotaje și una de chirpici în zonă, care s-au închis după Revoluţie. Astăzi, şomajul este în floare. Atunci, după ce a fost declarat oraş, în anul 2004, aşteptările localnicilor au fost uriaşe. Şi dezamăgirile pe măsură. „Ne gândeam şi noi la vremea respectivă că o să avem nişte facilităţi. Noi am intrat cu titlul ca oraş, dar beneficiile au fost mai rele ca la comună”, ne mai spune Ion Gherghiceanu.
Dacă este să privim logic, din aprilie 2004, satele din jurul Pătârlagelui au devenit, teoretic, cartiere. Amintesc, însă, mai degraba de Evul Mediu. Zona Mușcel – sau, mai degrabă, cătunul Mușcel – e formată din circa o sută de locuinţe, răsfirate pe un deal. Iarna, oamenii se tem că vor fi luaţi pe sus cu tot cu case, aşa de tare bate vântul aici. Despre canalizare ori asfaltare nici nu putea fi vorba până anul acesta. „Perioada 2007-2013 a fost o perioadă în care orăşele noi formate şi celelalte oraşe mici şi mijlocii nu prea am avut acces pe tot ce a însemnat accesarea de fonduri europene”, spune Ion Gherghiceanu. „Nici nu putem, însă, să ne mai gândim la ideea de a ne reîntoarce la statutul de comună, deoarece, de acum fondurile se îndreaptă spre localităţile mici. Şi să ne întoarcem la ce? Am pierdut o dată când am devenit oraş şi acum devin comună? Şi fondurile, pentru cine sunt? Pentru oraşele mici! Pierd iarăşi?”, se întreabă și ne întreabă primarul din Pătârlagele. Și are dreptate. Deoarece, abia anul acesta locuitorii din Pătârlagele au avut partea lor de avantaje ca oraș.

…și actualele realizări și proiecte

Astfel, azi, Ion Gherghiceanu se poate lăuda pe bune cu  o reţea modernă de alimentare cu apă şi un sistem de canalizare bine pus la punct. Toate acestea, prin proiectul care s-a derulat în colaborare cu Compania de Apă Buzău. Printr-un program de in­vestiţii în v­aloare de pes­te 48 de mi­lioane de lei peste o mie de gospodării din satele Crâng şi Muscel vor beneficia de sistemul de cana­lizare. Per ansamblu, investiţiile s-au concretizat în construirea a trei foraje noi şi a unei staţii de tratare a apei potabile, reabilitarea staţiei de pompare, construirea unei aducţiuni pe o distanţă de 4,5 kilometri, construirea unui rezervor în satul Mușcel, extinderea reţelei de alimentare cu apă cu 12,2 kilometri, construirea unei staţii de pompare a apei potabile, extinderea reţelei de canalizare cu 14,5 kilometri, construirea a 14 staţii de pompare a apei uzate, precum şi reabilitarea staţiei de epurare. „A fost vorba des­pre un proiect cofinanţat prin POS Mediu, care a vizat îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a populaţiei prin creşterea accesului la servicii moderne de apă şi canalizare”, ne zice cu mândrie primarul. Aceeași mândrie o ghicim în vocea lui și când ne vorbește despre grădinița cochetă, cu aere justificat europenești, construită de curând la Mușcel.
Tot anul acesta, autorităţile locale din Pătârlagele intenţionează să co­nti­nue şi programul de asfaltare a dru­murilor. Este vorba despre re­abi­li­tarea a circa 2,3 kilometri spre Sibiciu de Sus şi circa un kilometru spre Valea Viei. “Ne dorim să avem drumuri bune şi să ne modernizăm. As­fal­tarea celor trei ki­lometri de drum cos­tă în jur de 10-12 miliarde de lei vechi, bani pe care îi va plăti primăria”, ne mai spune Ion Gherghiceanu.

Regularizarea pârâului Muscel

În planurile prima­rului de la Pătâr­lagele intră şi construirea unui pod peste pârâul Valea Sibiciului, la Drăgănoi, și regularizarea pârâului Muscel, deşi fondurile destinate acestui proiect sunt, în prezent, sistate. “Este foarte important să demarăm lucrările de regularizare a pârâului Muscel, în condiţiile în care ar ajuta la asigurarea unor zone cu locuinţe. În aceste zone există un risc mare de alunecări de teren”, a precizat prima­rul Ion Gherghiceanu.

În loc de epilog

Așadar, la plecarea din Pătârlagele, avem motive să împărtășim mândria primarului Ion Gherghiceanu: orașul a reușit să facă pasul la care facem referire în titlul reportajului. În altă ordine de idei, statisticile recente susţin o singură concluzie: în România, 35 de municipii şi 215 oraşe cu o populaţie sub 25.000 de locuitori nu au atins încă indicatorii de urbanizare minimi din lege. Ţara noastră este în continuare, cu sau fără noi oraşe peste noapte, statul european cu cea mai mare populaţie în mediul rural.  Iar Pătârlagele începe să se detașeze frumos de rural.

Un Reportaj Gazeta lui Buzoiuanu

Sursa: Ziaristi Online