Subsolul Bibliotecii Nationale in anii trecuti de ZiaristiOnlineTV

La mulți ani, Biblioteca Națională a României!

25 iunie 1955 – 25 Iunie 2015.

Agonia continuă și programată a Bibliotecii Naționale a României

Biblioteca Națională a României s-a inființat in 15 octombrie 1836.
In 15 aprilie 1901 a fost desființată.
Timp de 54 de ani, între 1901 – 1955, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională prin desființarea ei de către chiar Parlamentul României de atunci !
In 25 iunie 1955 prin H.C.M. nr. 1193 s-a redeschis Biblioteca Națională a României care a functionat cu numele Biblioteca Centrală de Stat până in anul 1990.
Timp de 25 de ani, între 1990 – 2015, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională funcțională, sub privirile nepăsătoare ale Parlamentului României de azi !

Noul sediu al BNaR s-a numit ani de zile Biblioteca Națională a României – SAMSUNG, prin asocierea cu firma luminoasă care exista pe frontispiciu. Abia la sfârșitul anului 2014, după 3 ani de zile de la inaugurare, a apărut și numele Bibliotecii Naționale printr-o firmă fără lumini, pe o bucată de pânză albă.

Din anul 2013, numele Bibliotecii Naţionale a României la nivelul trotuarului. Să nu se observe numele Bibliotecii Naţionale a României. Idee care se înscrie in mod “natural” in sabotarea continuă a Bibliotecii Naţionale a Românilor din anul… 1836 !

Fără numele pe frontispiciu, cum ar fi meritat, totuși, din anul 2012, la propunerea lui Vali Constantinescu, Stația RATB din fața sediului primei Biblioteci a României s-a numit BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

În 25 iunie 2015 se împlinesc 60 de ani de la înființarea Bibliotecii Naționale a României. M-am gândit ca la această zi aniversară să amintesc despre Biblioteca noastră Națională, sperând ca și Guvernul României să observe că nu există o bibliotecă națională funcțională pentru secolul al XXI-lea, nici acum în anul 2015, cu un sediu nou de 4 ani de zile. Situația Bibliotecii Naționale a Românilor fiind mult mai rușinoasă cu cât este unică nu numai în lume dar și în Europa de Est.

În Biblioteca Națională, deși s-a schimbat directorul de aproape un an de zile nu s-a întâmplat nimic în favoarea unei adevărate biblioteci naționale de secol 21 !

Acum nu mai există un director, ci … manager interimar de aproape un an de zile. Au fost concursuri pentru ocuparea unor posturi, prea multe posturi de șefi, persoane care nu s-au remarcat prin nimic au ajuns directori, prea multe evenimente dedicate … copiilor. Da, da, mult prea multe evenimente pentru copii. Nu am nimic în contra copiilor, am patru copii, i-am crescut și în Biblioteca Națională, cu plăcerea de a se afla între Cărți și de a citi mult și de toate, așa cum ne-a învățat pe toți membrii familiei mele soțul meu și tatăl lor, Theodor.
Dar, ”acțiuni” cu copii, se puteau face dacă ar fi suficient personal și numai dacă BNaR era GATA, funcțională, complet funcțională.
NU este !
În aceste condiții, ”acțiunile” heirupist-comunistoid-bolșevice cu ”Copiii, Tovarăși” sunt și … joase intelectual și perfide (șmecherie penibilă), mai corect spus, dată fiind aceeași linie de tergiversare a devenirii BNaR ca funcțională: acoperă cu intenția clară de păcălire, gravele disfuncționalități prezente în BNaR, instituție sabotată în mod temeinic și ”perfect” justificat încă din … 1836, Una Mie Opt Sute Treizeci și Șase !
Numai în luna mai 2015, trei acțiuni cu/despre copii : http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ro.htm
Totuși, este vorba de Biblioteca Națională, unde utilizatorii capătă permis după vârsta de 16 ani.

Cât privește problemele de bază ale BNaR mi se par la fel, în aceeași stare de acum doi ani.
Nu am citit despre un plan, un proiect național de rezolvare a milioanelor de publicații fără acte financiar-contabile, nimic despre proiectul Lives-Ro, despre Catalogul Partajat, nimic despre Evidența Bibliotecii – Catalogul Topografic dispărut ca și alte cataloage, care au dispărut pur și simplu după mutarea bibliotecii în noul sediu din Bulevardul Unirii.

Prea multe posturi de șefi în câteva luni, după septembrie 2014, cu noul manager interimar, iar acolo unde ar fi o necesitate angajările noi, nimic. Nu am zărit printre posturile scoase la concurs, așa, vreo 20 de posturi de bibliotecari, cel puțin, care să lucreze în prelucrarea milioanelor de publicații care stau grămezi-grămezi, de 60 de ani și stau în continuare și de peste 3 ani de la inaugurarea noului sediu al Bibliotecii.

Nu am auzit nici un cuvânt despre starea unor ziare importante pentru utilizatorii Bibliotecii precum ”Universul”, ”Bilete de papagal”, ”Adevărul – 15 august 1888, ”Adevărul literar și artistic”, București 1920, etc., etc.
Nici un cuvânt despre rezolvarea catalogului Bibliotecii Naționale.

Cititorii au o Lista cu cote disponibile și acum, în anul 2015, o mică parte din total ! De aceea, cred că era nevoie de mai mulți angajați pentru prelucrarea publicațiilor care zac de zeci de ani fără a fi înregistrate în cataloagele bibliotecii.

Pe nimeni nu interesează Biblioteca Națională, pe nimeni nu interesează soarta patrimoniul scris al României.
O indiferența totală a tuturor Românilor, mă gândesc la intelectualii acestei țări, ONG-uri societatea civila, (avem așa ceva ?!), jurnaliști (cu mici excepții, „Cotidianul”, „Natiunea” , unele ziare au preluat la care se adauga si comentariile mele precum si acesta : http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/responsabilitatea-pastra-memoria-dialog-claudia-serbanuta, este de neînțeles nepăsarea celor care ar fi trebuit să vadă adevărul celor spuse în toate intervențiile mele.

Multe materiale scrise în on-line și memorii către Ministerul Culturii. Mă întreb dacă Ministerul Culturii are în obiectivele sale și Biblioteca Națională. Poate, pe hârtie MCPN este ordonatorul principal de credite, dar, în practică, nu s-a văzut în ultimii 25 de ani că Ministerul Culturii ar avea grijă de Biblioteca Națională.
Chiar și acum cu noul ministru al Culturii, domnul Ionuț Vulpescu m-am adresat iarăși către MCPN, cu mare speranță, iar rezultatele au fost fără nici o speranță. După ce am așteptat luni de zile o audiență, repet, luni de zile cu cereri scrise, mi s-a acceptat o întrevedere cu secretarul de stat Alexandru Oprean. Nu cred ca știa despre problemele semnalate de mine relativ la Biblioteca Națională. Am lăsat un CD, câteva pagini scrise si … nici un răspuns. Sunt convinsă că materialul meu , ca de obicei, a ajuns pe masa directorului/manager al BNaR. Chiar dacă eu nu am primit nici un răspuns, măcar de aș fi văzut că se întâmplă ceva semnificativ la Biblioteca Națională. Este inexplicabil ce se întâmplă la Biblioteca Națională și asta de zeci de ani.

Unii vorbesc de un blestem.
Eu nu cred că Indolența, Prostia, Nepăsarea, Sabotarea să fie Blestemul Bibliotecii Naționale a României !
Este vorba de oameni, de oamenii puși peste Cultura Română nu numai acum în ultimii 25 de ani, ci încă de la înființarea Bibliotecii Naționale a Românilor.
Timp de 54 de ani, între 1901 – 1955, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională prin desființarea ei de către chiar Parlamentul României de atunci !
Timp de 25 de ani, între 1990 – 2015, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională funcțională, sub privirile nepăsătoare ale Parlamentului României de azi !
Ziua de 25 iunie 2015 marchează 60 de ani de la înființarea Bibliotecii Centrale de Stat, este adevărat, dar ar fi trebuit să se spună și atunci în 1955 și în continuare că este vorba de fapt de re-deschiderea Bibliotecii Naționale a României. Aceasta pentru că înființarea Bibliotecii Naționale a Românilor a fost în 15 octombrie 1836, iar după 65 de ani, în anul 1901 a fost desființată la propriu, iar colecţiile ei au fost cedate Bibliotecii Academiei.
54 de ani, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională.
Deși Biblioteca Națională funcționa cu toate atribuțiile unei biblioteci naționale de la înființare, din 1836, totuși a fost desființată în anul 1901 de chiar Parlamentul României.

Așadar, în 25 iunie 1955, regimul comunist a hotărât să re-înființeze Biblioteca Națională a Românilor.
Teama și lipsa de educație a liderilor comuniști plus lucrarea Nisiparilor au lăsat lucrurile în adormire fără a menționa mereu și mereu actul nesăbuit al Parlamentului României prin desființarea Bibliotecii tuturor Românilor în anul 1901 și că în 25 iunie 1955, de fapt, Biblioteca Națională a fost deschisă din nou după 54 de ani de pauză nepermisă.

În anii comunismului, bănuiesc că nu se spunea că nou înființata Bibliotecă Centrală de Stat, din iunie 1955 este continuatoarea Bibliotecii desființată în anul 1901 pentru că era vorba de frică față de forma inițială a Comunismului la putere, ca nu cumva să se greșească cu ceva, teama de urmări dacă ar spune cum era cu Biblioteca Națională.
Era și părerea că acea bibliotecă din 1836 era creația boierilor vremii, ori, ei comuniștii vroiau o bibliotecă nouă, să fie numai creația lor. Complet greșit.

Ca și în alte cazuri, pentru România, au greșit pe spinarea Românilor.
Dar, de ce greșim în continuare ?
Cine ne împiedică acum, după 1990, să vorbim deschis despre Biblioteca Națională a României ?

Este de neînțeles de ce nu se subliniază că actuala Bibliotecă Națională este chiar Biblioteca Națională a României înființată în octombrie 1836 de către Românii cu dragoste de țară care au dorit o mare bibliotecă pentru toți Românii.
Nici un director de după 1990 nu a vorbit de drumul sinuos al Bibliotecii Naționale a României. De ce nu am spune ? Nicăieri nu s-a făcut un Istoric al Bibliotecii, respectând etapele corecte ale Bibliotecii Naționale.
Mai mult, am observat că se spune greșit – chiar de către oamenii BNaR – un altfel de istoric, vorbind ca dată a constituirii Bibliotecii Naționale undeva după 1859 … De neînțeles.
Bibliotecă Naţională a României s-a înființat în 15 octombrie 1836 prin Ordinul emis de Eforia Şcoalelor.
În anuul 1836 s-a realizat primul catalog general al Bibliotecii Naţionale de către de Iosif Genilie. Cum să trecem peste acest an ?
În iunie 1838 Biblioteca Naţională deţinea deja 10.000 de volume.
În 1844 colecţiile Bibliotecii Naţionale ajunseseră la 14.000 de volume.
În anul 1859 August Treboniu Laurian a ajuns directorul Bibliotecii Naţionale și tot atunci a început reorganizarea Bibliotecii Naţionale după principiile biblioteconomiei moderne , dar Biblioteca Națională exista deja, nu s-a constituit în 1859.
În 23 octombrie 1864 domnitorul Al. Ioan Cuza i-a schimbat denumirea din Biblioteca Naţională în Biblioteca Centrală a Statului.
În 25 iunie 1955, redeschiderea Bibliotecii Naționale a Românilor după desființarea nepermisă și fără vreo justificare după 15 aprilie 1901.
De aceea și tristețea mea pentru situația actuală a BNaR.
Nu este admisibil ca la 25 de ani de după 1989 să nu avem o bibliotecă națională funcțională.
Ce-i împiedica pe cei din 1901 să nu desființeze cea mai mare Bibliotecă a Românilor, să nu desființeze singura Bibliotecă a tuturor Românilor ?
Sau cine i-a obligat să o desființeze ?
Am putea face legături interesante cu sabotarea continuă a BNaR și în prezent.
Cine a hotărât aceasta ? Unde erau intelectualii României ?
Cine și Ce-i împiedica pe cei de după 25 iunie 1955 să vorbească de redeschiderea Bibliotecii Naționale României desființată în 1901 de niște Anti-Români ?
Cine și Ce-i împiedică pe cei de după 1990 să se ocupe serios de Biblioteca Națională să facă o adevărata biblioteca națională funcțională, demnă de secolul al XXI-lea ?
Unde sunt acum intelectualii României ? Unde sunt ONG-urile, altfel foarte vocale în tot felul de chestiuni stranii.
De ce se fac că nu văd că actuala Bibliotecă Națională nu are decât vreun milion de publicații, mai puțin și decât o Bibliotecă Județeană ?

Corect era ca prin înființarea BCS/BNaR în 1955, toate publicațiile înglobate în fondurile Bibliotecii Academiei în anul 1901 prin desființarea Bibliotecii Naționale să fie redate Bibliotecii Centrale de Stat. Erau câteva zeci de mii de publicații, dicționare, hărți, cărți rare, cărţi în limba română, dar și în limbile franceză şi greacă. Nu s-a întâmplat așa ceva. După înființarea din 1955, colecțiile Bibliotecii s-au format din toată producția de tipărituri apărute în România. Și cum se cerea ”culturalizarea” maselor, erau destule publicații. Exista multă literatură rusă, adevărat multă de propagandă, așa erau timpurile. De asemenea colecţiile Bibliotecii Naţionale au fost completate și cu publicaţiile unor biblioteci şi colecţii vechi, de renume, precum Biblioteca Ateneului Român, Biblioteca Aşezământului I.C.Brătianu, fondul St. Georges, Fundaţia Mihai Kogălniceanu, Colecţia Saint-Georges, colecţiile Constantin Karadja, Al.Cantacuzino, S.Fotino, publicații recuperate din fondurile fostelor fundații de la Roma – V. Pârvan și Paris – N. Iorga și mai târziu erau trimise la BCS/BNaR tirajele excedentare sau nevandabile ale unor tipărituri prin editurile Kriterion, Meridian, Sport-Turism, Politică, colecţia de periodice a fostei edituri „Adevărul”, bibliotecile lui Sextil Puşcariu, Valeriu Branişte. Unde sunt toate acestea ?

Cumplită prigoana împotriva cărţilor și împotriva unor persoane.

Dar, eu văd partea bună a lucrurilor, măcar, s-a reușit ocrotirea cărților prigonite dacă pe oamenii prigoniți ai acelor timpuri nu-i putea ocroti o Bibliotecă !
Nu este mai bine că multe publicații au fost strânse la un loc decât să aibă loc distrugerea lor prin foc sau aruncate la coșul de gunoi ?
Este foarte clar că printre politrucii anilor `50 au fost unii mai cu inimă și minte care au hotărât strângerea la un loc a unor fonduri destinate distrugerii, precum colecțiile de mai sus.
Toate aceste cărți au fost distruse după anul 1955. De ce ? Și astăzi în anul 2015 milioane din aceste publicații de atunci stau stivuite, fără acte financiar-contabile, neprelucrate.
De ce în zeci de ani nu s-a găsit o minte luminată nici până în 1989, dar mai ales după 1989, în plină democrație și mai ales după noiembrie 2011, cu un sediu nou să se preocupe de aceste publicații ? De ce nimeni nu se gândește, nu vorbește de modalitatea de prelucrarea a milioanelor de publicații confiscate ?
Oare, mai există ?

Imediat după 1990 trebuia să se înceapă cu informatizarea bibliotecii. Mai ales că în anul 1979 la propunerea și ideile singurului director adevărat pe care l-a avut Biblioteca Națională a României, Angela Popescu-Brădiceni s-a inițiat primul mare proiect de informatizare a unei biblioteci din România. Proiectul a devenit operațional din anul 1982, iar instrumente biblioteconomice si informatice create atunci au stat la baza informatizării a multor biblioteci din țară. Și Biblioteca Națională a început din anul 1982 trecerea în format electronic, a cărților românești și a tezelor de doctorat. Și ? Toată acea muncă a bibliotecarilor dintre anii 1982 – 1990 a fost degeaba. Totul s-a pierdut.
Blestem ? Sau Neglijență crasă ? Sau sabotaj la fel de clar ?

S-a reînceput în Biblioteca Națională informatizarea cu cărțile intrate în Bibliotecă, numai după anii 1993 și 1994. În anul 2003 am realizat chiar eu un Proiect de Reconversie, foarte simplu, fără cheltuieli, numai cu personalul existent, prin introducerea fișelor tipărite din catalogul de cărți, într-un catalog electronic. Prin consultarea cu Catalogul Topografic și verificarea cărților cu ceea ce se găsea la raft. Era un proiect simplu, dar foarte clar realizat pe persoane, dar și pe zile, luni, ani. Cu finalizare, în maximum 5 ani. S-a primit cu entuziasm de bibliotecarii implicați, s-a început munca, era realizabil, au fost introduse peste 2000 de cărți și … stop !

Cineva a propus un viitor Proiect rapid, ”științific”, cu o firmă plătită de Ministerul Culturii. După 2008-2009 s-a început acel proiect de reconversie, s-a lucrat puțin, apoi nu au mai fost bani de continuare. Eu aveam mari rezerve și asupra modalității de alegere a fișelor care erau copiate conform proiectului, dar asta este altceva, un fapt prea tehnic, specific BNaR, deci nu insist acum și aici. Dacă va interesa pe cineva …
Oricum nici până astăzi, iunie 2015, nu au fost introduse cărțile în on-line. Au trecut 12 ani de la propunerea mea.
Toate bibliotecile României au făcut chiar o informatizare cu mijloace proprii, chiar dacă într-un mod empiric, după registrele de inventar, după catalogul topografic, dar astăzi sunt mândre că au reușit.
Toți directorii de biblioteci de după `90 au știut că informatizarea este viitorul Bibliotecii și în România.
Numai Prima Bibliotecă a țării, Biblioteca Națională nu poate vorbi de informatizare.
Sunt sigură că dacă Angela Popescu-Brădiceni ar fi rămas la conducerea BNaR încă 1-2 ani se făcea și informatizarea și s-ar fi realizat multe, multe alte lucruri bune.
Trebuia luptat imediat după 1990 să se finalizeze construcția noului sediu și astfel toate publicațiile neprelucrate din Biblioteca Națională, publicații împrăștiate în 59 depozite între 1955-1989 și 28 depozite (17 în Bucureşti şi 11 în provincie) să-și găsească locul lor în catalog, în rafturi și pe mesele cititorilor.
Noul sediu putea fi gata în 1990, cel târziu în anul 1991.
Aici trebuie menționat episodul din iunie 2002 pentru că face parte din istoria Bibliotecii Naționale. Era momentul ca directorul general al Bibliotecii Naționale să se implice în salvarea sediului Bibliotecii care era cât pe aci să dispară din România.

Frica de pierdere a conducerii l-a făcut pe Dan Erceanu să stea pitit, să nu se implice. Tot a pierdut postul de director, dar NU din cauza ”apărării” sediului Bibliotecii Naționale, așa cum a s-a răspândit, mai ales în Mediile Elitei ’Telectuale Fine, ci pentru altele, de i-a trecut milimetric pe la ureche un Glonț Aureus. A procedat exact ca unii de la Revoluție ; nu a fost acolo când a fost Revoluția, dar a fost scris și ștampliat la registre, că fost, acolo unde nu a fost …

Salvarea actualului sediu al Bibliotecii Naţionale a României de către Vali şi Theodor Constantinescu

În anul 2002 Biblioteca Naţională a României a primit o „nouă lovitură” prin HG 578/13.06.2002 care prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, dar în construcție sisifică de atunci și în furt continuu de materiale, aduse ziua și luate, noaptea, cu mare hărnicie și regulat să fie dat Guvernului României.
După 47 de ani, gata-gata să se repete ceea ce se întâmplase în anul 1901, adică, des-FIINȚA-rea Bibliotecii Naţionale.
Pentru că aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României.
Nu voi înceta să repet că dacă intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată precum Biblioteca Pedagogică, în anul 2014.
Dacă nu exista acţiunea curajoasă a soţilor Vali şi Theodor Constantinescu de a prezenta un material în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, doamnei Cristina Modreanu, în care era descrisă situaţia groaznică care se ivise pentru sărmana noastră Bibliotecă Naţională, nu se mai vorbea astazi de sediul nou al bibliotecii naţionale a româniei !
Pentru că NU ar fi existat nici o Bibliotecă Naţională, NU ar fi existat nici un sediu al Bibliotecii Naţionale.
De abia după materialul prezentat de către Vali şi Theodor Constantinescu, în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, a apărut primul articol în presă, în 29.06.2002, în pagina de Cultură a „Adevărului” a unui articol semnat de Cristina Modreanu.
Numai după aceasta, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi a câtorva oameni de cultură români, a sindicatelor, totul contribuind la anularea HG 578/13.06.2002.
Nici un bibliotecar din BNaR nu ne-a spriinit, toți s-au ținut deoparte.
Toți bibiotecarii admiși și acceptați în BNaR s-au precipitat la TV ca … Salvatorii BNaR, după reușita blocării desființării, BNaR.
Fără a menționa ceva despre Vali Constantinescu, măcar, soțul ei, Theodor Constantinescu fiind doar Simplu Cetățean, dar și Cititor Vechi al BNaR , din 1963.
Am reușit !Am reușit ! Am reușit ! Vociferau, sincer Nimeni dintre Bibliotecarii din BNaR.
Ca la Partidul Comunist DIN România, în anii de după ajungerea (punerea de Sesereika …) la Putere : Puțini am fost, mulți am rămas !
Noi, soţii Constantinescu ne-am ales cu o prigoana de 13 ani, acum, în anul 2015 pentru că am fost nişte cetăţeni corecţi, oameni cu iubire şi grijă pentru o Bibliotecă Naţională pentru România. Am încercat să sensibilizăm pe cei în drept despre o situaţie ruşinoasă pentru noi ca Români, cu o situaţie unică în lume, lipsa și chiar dorința de desființare totală a Bibliotecii Naţionale a României.
Nu pot înțelege lipsa unui site modern și un Catalog on-line demn de o pentru Biblioteca Națională a României.
Nu există un Istoric al Bibliotecii noastre Naționale :http://www.bibnat.ro/Scurt-istoric-s2-ro.htm
Un site este ”cartea de vizită” a oricărei instituții. Nici măcar acum, la aproape 4 ani după inaugurarea noului sediu al BNaR, nu există un site modern, nu există un catalog on-line, exista o Listă de cote disponibile ! Este o mostră edificatoare pentru o bibliotecă națională în secolul 21 după 25 de ani de Libertate și Democrație !

Cărți disponibile la Biblioteca Națională – martie 2015. Asemenea Tabel cu cărți disponibile face parte din managementul BNaR ?
Nu există un Catalog on-line BNaR cu cele 13.000.000 UB, în schimb avem Trucuri (?!) în căutare: http://alephnew.bibnat.ro:8991/F
”Trucuri” ? ”Trucuri” pe un site al Bibliotecii Naționale ?
Din DEX : TRUC1, trucuri, s. n. Manevră abilă prin care cineva încearcă să mascheze realitatea; șiretlic, stratagemă, viclenie. Să se confunde TRUC cu Recomandări/Indicații/Sfaturi/Modalități de căutare ? De fapt, dacă mă gândesc la utilizatorii promovați predilect de către managerul Bibliotecii Naționale, copiii între 6-12 ani, nu ar fi de mirare nici acest cuvant … ”Trucuri”
În mai 2015 erau în catalogul on-line al Bibliotecii Naționale a României un total de 900.254 PUBLICATII CARTE, dintre care 823.148 CARTI,
14.183 DICTIONARE și 62.923 TEZTE DOCTORAT

Cum să fie scris pe site-BNaR ca Biblioteca deține 9.000.000 Unități Bibliografice și nu se vede nicăieri aceasta ? http://www.bibnat.ro/Colectii-s63-ro.htm
Iar prin alte locuri – Wikipedia și alte situri sunt alte cifre. Repet, NU se cunoaște numărul publicațiilor Bibliotecii Naționale. Nu se știe.
Cum să se știe numărul de UB al BNaR dacă publicațiile sunt grămezi-grămezi neprelucrate ? Oricare bibliotecă națională dar și altele, mai mici, au trecute pe situl lor cu exactitate numărul exact al cărților, al revistelor, al ziarelor, al manuscriselor, al incunabulelor, etc., etc.
Numai Biblioteca noastră Națională nu are așa ceva.
20 de ani după 1990 nu s-a făcut nimic temeinic în Biblioteca Națională a României
În 1990 a fost o instituție predată ”la cheie” în anul 1990. Totul mergea strună : servicii performante, adevărați specialiști, temeinic pregătiți, cu conștiința valorii lor și a instituției pe care o reprezentau. Imediat după 1990 se puteau face multe, era o libertatea neîntâlnită, timp era, posibilități erau, personal numeros cum nu a mai fost niciodată. Biblioteca Națională era Prima în toate. Cataloagele Bibliotecii Naționale erau unice în țară, cunoscute în bibliotecile din Europa. Realizate profesionist, pe lângă cataloagele pe care le deținea orice bibliotecă, pe autori și pe subiecte (CZU), existau Cataloage de Biografii, de Geografie, de Educație-Învățământ, de Colecții (toate colecțiile României și cele din lume), de Literatură pe gen (romane, romane polițiste, poezii, teatru, etc.), de Literatură pe titluri. Toate s-au piedut, pe multe nu le mai poate prinde nici un catalog on-line și erau magni-fice. Știți ce însemană un Catalog pe Biografii de la A la Z sau să avem astăzi un Catalog de Colecții ?
BCS/BNaR era recunoscută la nivel național și internațional. Paradoxal, perioada comunistă, între 1955 – 1990, a fost cea mai benefică perioadă a Bibliotecii Naționale a României.
Biblioteca trebuia reinventată, se pornea de la o bază solidă. Zeci de ani Biblioteca Națională a funcționat numai in virtutea inerției, un fel de „a trai din osânză”. Nimic nou, nimic îmbunătățit, nici o dorință de depășire a ceea ce a fost, de a crea ceva nou. Ceea ce scriam în august 2006 descrie exact situația BNaR, pierzându-se și ce fusese realizat http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-08-16/situatia-incredibila-a-bibliotecii-nationale.html
Chiar am propus încă din 2013, dar cine să audă că ar fi bine ca una din sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale a României să poarte numele Directorului care a făcut ceea ce este chiar și astăzi, Biblioteca Națională a României, ANGELA POPESCU-BRADICENI. Nu numai ca era un om cu o cultură solidă, dar chiar iubea Biblioteca Națională.
În mare parte noul local s-a construit după planurile și “gândirea” celei care a fost director între anii 1955 – decembrie 1989, chiar daca s-a “umblat” mult la construcție. Angela Popescu-Brădiceni merită să-i fie cunoscut numele de către toți Bibliotecarii României, de către utilizatorii Bibliotecii. Ar fi ca o recunoaștere binemeritată.
Conducătorii BNaR de după 1990 au crezut că dacă se ocupă de multe acțiuni festive, gen Cămin Cultural, vor cuceri și se vor uita marile probleme ale Bibliotecii, dar și funcțiile importante ale unei biblioteci naționale de a conserva, cerceta, dezvolta și a pune în valoare patrimoniul de documente deţinute în colecţiile sale, chestiuni existente doar pe hîrtie.
Așa cum o spune și misiunea Bibliotecii Naționale afișată pe site.
Vezi Misiune/Viziune–BNaR : http://www.bibnat.ro/Misiune-si-viziune-s3-ro.htm
Iată și acum, la zi aniversară, 25 Iunie 2015, Biblioteca Națională a României afișează un program pentru copii între 6 și 12 ani

Curios însă că directoarea ”mazilită” în august 2014 vorbea de câte ori avea ocazia de un rol patrimonial al Bibliotecii Naționale, dar și de un rol metodologic.
Iar, în practică promova … Festivalul Berii !
Se și insufla o idee zice-se modernă cum că Biblioteca este un spaţiu comunitar. Iar ”modelul de bibliotecă „depozit plus sală de lectură“ e un model de secolul al XVIII-lea”. Vorbe mari și snob de ”specialitate”, destinate a anestezia decidenții culturali și a umple de respect simpli cetățeni neștiutori de rosturile adevărate al unei Biblioteci Naționale, tocmai din cauză că BNaR nu există practic, în termenii Legii.
Și asta îi dădea dreptul Bibliotecii Naționale s-o țină mai întâi într-o liniște desăvârșită (imediat după 1990), apoi a urmat o perioadă de ”hăhăială” a întregului Colectiv Decizional care se traducea prin ”inteligență” modernă, relaxare boemă (1996-2006), ca să urmeze activități vesele, sa ni se spună cu aer doct că Biblioteca este o instituție în care intri fără să plătești, să se facă expoziții, să fie un spațiu mare de informare sau ca “ceea ce s-a schimbat în bibliotecile din România este faptul că bibliotecarii sînt tot mai atenţi la problemele comunităţii”… cât despre cărți, ele pot putrezi liniștite că nu avem ”resursă umană”! (după 2006 – … … )
Și dacă tot nu ne întreabă nimeni, nu interesează pe nimeni, ce ne pasă ?
Cum să spui că această ”instituţie de cultură administrează patrimoniul cultural naţional de publicaţii: cărţi, periodice, manuscrise, carte veche, incunabule, hărţi, fotografii, materiale audio-vizuale şi documente electronice”, iar numărul publicațiilor variază de la un interviu la altul, când 9.000.000 UB, când 12.500.000 UB, când 13.000.000 UB, uneori au apărut și 14.000.000 UB, iar în realitate, catalogul Bibliotecii abia deține vreun milion de cărți, iar despre altele precum reviste, ziare, manuscrise, incunabule, etc., etc. nu se știe nimic, nici ca număr, nici starea în care se află.
După august 2014, noul director de aproape un an de zile, Claudia Șerbănuță, deși, interimar, își spune manager promovând alt gen de acțiuni, pentru copii în detrimentul celor destinate adevăraților utilizatori ai unei Biblioteci Naționale.
Și din septembrie 2014, noul manager nu pomenește nimic despre publicațiile BNaR, în schimb ne vorbește despre problemele comunității, ni se bagă în cap că ”Bibliotecile s-au schimbat. Bibliotecarii …sunt tot mai atenţi la problemele comunităţii …” și exemplul dat de managerul interimar al BNaR este proiectul „Te iubeşte mama“, dedicat copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Proiectul a fost iniţiat de o mamă plecată din ţară … Copiii vin la bibliotecă şi discută cu părinţii pe Skype”.
Revin cu mare respingere : se mizează pe înduioșarea firească a tuturor când este vorba de copii, ca să se acopere gravele neîmpliniri, cronice, de decenii, din BNaR, rostogolite în același mod în care Politicienii Români au rostogolit până azi, din 1859 toate gravele probleme ale României, scoasă din Întunericul Turco-Fanariot și aruncată direct, fără tranziție direct într-o Modernitate, care nu putea fi decât strâmbă și care a mers continuu strâmb.
Despre problemele cărei comunități ?
Am mai spus-o : Comunitatea specifică Bibliotecii Naționale a României este poporul român întreg, cu gravele lui probleme …
Problemele comunităţii pentru Biblioteca Naţională trebuie să depăşească Bucureştii.
Biblioteca Naţională trebuie să fie un mijloc de informare şi cunoaştere pentru toţi Românii din toată ţara, pentru toţi Românii de dincolo de graniţele ţării, New York, Londra, Paris, Roma, Madrid, precum și Model Metodologic, așa cum era în timpul Directoratului General al Angelei Popescu-Brădiceni, pentru Bibliotecile României. Cum sa fie dacă nici catalog on-line nu există ?
O altă greșeală mare a conducătorilor BNaR de după 1990 a fost îndepărtarea rapidă a ”bătrânilor” bibliotecari și împânzirea Bibliotecii Naționale cu absolvenți de Biblioteconomie
Dacă prin anul 2000, în Biblioteca Națională bibliotecarii cu studii medii îi depășeau pe cei cu studii superioare din cauza perioadei de relaxare ”dolce farniente” și de hăhăit despre care vorbeam, când angajările s-au făcut după bunul plac, acum în BNaR, cea mai mare bibliotecă a țării este împânzităv cu absolvenți ai Facultății de Biblioteconomie pentru că directorul demis era profesor acolo și-i trebuiau studenți.
Unii ar fi făcut această facultate de bunăvoie și pentru aceștia am tot respectul; dar, cei mai mulți nu ar fi urmat-o. Facultatea de Biblioteconomie nu este suficientă pentru a fi un desăvârșit bibliotecar in Biblioteca Națională.
Facultatea de Biblioteconomie îți redă mai mult meșteșugul, tehnica bibliotecară, care dacă nu sunt dublate de cunoștințe generale solide, de limbi străine, si deasupra a tot, să fie o iubire efectiva pentru cărți, nu se va observa ca ai absolvit o facultate. Iar daca mai ești și obligat să faci o asemenea facultate, nu se obține nici măcar tehnica …
Cei mai de ”temut” bibliotecari erau cei care nu vroiau să iasă la pensie. Aceștia știau Adevărul Sordid despre BNaR și deranjau hăhăiala și falsele competențe obținute obligat. Motivația reducerii de posturi și din Cultură în anul 2009 le-a venit ca o mănușă șefilor din Biblioteca Națională și au pensionat și forțat pe mulți bibliotecari care ar fi ajutat la o funcționalitate de secol 21 a Bibliotecii Naționale.
Nu s-a vrut ! S-a dorit, ca de altfel și în alte sectoare ale României îndepărtarea tuturor indezirabililor.
Greșeală imensă pentru Biblioteca Națională. Este foarte adevărat că nimeni nu este de neînlocuit, dar sunt profesii și profesii, aici intră categoric și bibliotecarul, unde experiența, cunoștințele, dăruirea sunt necesare, binevenite, inspiră și dau trăinicie profesiei. Însușiri care se capătă în timp, ca în multe alte profesii.
Digitizarea publicațiilor Bibliotecii Naționale este o acțiune benefică, necesară, importantă pentru o bibliotecă națională în secolul 21, dar sărind etape, prin existența a 13.000.000 Unități Bibliografice fără acte financiar-contabile, înseamnă că avem o Bibliotecă Națională amputată, o bibliotecă șchioapă.
Cercetarea la Biblioteca Națională nu se vede, simpozioanele sunt foarte, foarte puține, domină ”simpozioanele” pentru copii, proiectele, mai toate de pe site – BNaR sunt concepute de alții, cu participarea Bibliotecii Naționale, precum Manuscriptorium, Rediscover, European Library – TEL .
Iar, proiecte care trebuiau rezolvate de Biblioteca Națională au rămas în starea de Proiect de 10 ani, chiar 15 ani.
Câteva exemple: Lives-ro, Lista de Vedete de Subiect Enciclopedică Românească, nu există, după zeci de ani. Termenii traduşi din cele 8 volume RAMEAU (Répertoire d’Autorités Matières Encyclopédique, Alphabétique et Unifié) trebuiau completaţi cu termenii româneşti, adaptaţi la realităţile româneşti lingvistice şi social-economice-culturale. Am putea spune că pe site-BNaR este un fals, întrucât este vorba numai de traducerea Ghidului de indexare – Rameau, instrumentarul francez în care cuvinte precum Franța, este înlocuit cu România, iar francez devine român/românesc. Nu este vorba de un instrumentar românesc. Iar indexare nu se face în singura Bibliotecă din România pentru că se așteaptă … Lives-ro – Lista de vedete românească … Care se ”face” de ani, dar nu este gata și nici nu se mai știe nimic despre …
Ghid românesc, inexistent :
http://www.bibnat.ro/GHID-DE-INDEXARE-LIVES-RO-s125-ro.htm
Fișiere de autoritate, inexistent :
http://www.bibnat.ro/Fisiere-de-autoritate-s38-ro.htm
Catalog partajat, inexistent :
http://www.bibnat.ro/dyn-doc/CNP.pdf
Fondul Documenta Romaniae inexistent. Acest Fond de mândrie pentru poporul Român care reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate. Nu este vorba de ceea ce găsește pe site-BNaR, ultimii ani, ci este vorba de cărțile apărute după 1831 tipărite în alfabet de tranziţie, inclusiv anaforale, legiuri și colecţia de manuale şcolare pentru învăţământul primar şi secundar apărute între 1880-1918 („Casa Şcoalelor”), colecţiile de jurisprudenţă românească, lucrări apărute în Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat până în anul 1918 şi perioada 1940-1944, deosebit de importante pentru cercetarea istorică, publicaţii periodice apărute în secolul trecut precum „Buletinul Oficial”, „Albina Pindului”, „Almanahul România Jună” – Viena, „Convorbiri Literare” etc., tipărituri apărute în perioada interbelică, mai ales în limba maghiară şi germană editate în Transilvania până în anul 1919.
Cât despre Digitizare la Biblioteca Națională, priviți : http://digitool.bibnat.ro:8881/R Sunt vreo 6000 de publicații digitizate. Este foarte bine, dar foarte puține digitizate la Biblioteca Națională. Însă ceea ce este și mai grav, este de cum se aleg publicațiile ? Știu de existența unui protocol, dar când există milioane de publicații neprelucrate cum poți să respecți indicațiile ?
Dacă protocolul îți indică vreun titlu din grămezi ? Cum îl extragi din milioane stivuite ?
Am observat un număr de reviste ”Gazeta Transilvania”, Gazeta săteanului”, ”Realitatea ilustrată”, ”Viaţa românească”, ”Ziarul științelor și al călătoriilor”

După ce criterii ? Importanță ? Nu se vede ! După alfabet ? Nu este așa. Atunci ?
Am observat digitizat Monitorul oficial din 1862 și 1863, cum s-au ales acești ani ?
De asemenea apare Calendarul ”Universul ” cu anii : 1926, 1928, 1932 ?!
După ce criterii și de ce nu ar fi fost mai interesant de digitizat un mare ziar ”Universul” pe care Biblioteca Națională îl are de la prima apariția din 20 august 1884 și până prin 1953.
Unde este pe site-ul Bibliotecii Naționale a României catalogul on-line de periodice (catalog de titluri) de dinaintea digitizării ? Nu există …

Mai întâi să vadă tot Românul care sunt publicațiile vechi ale bibliotecii, ziare, reviste, almanahuri , calendare, monitoarele oficiale de până în 1950 și chiar toate periodicele până în zilele noastre și după aceea să urmeze digitizarea.

În condițiile date, cu un sediu nou, cu spațiu suficient pentru lucru, cu bibliotecari dispuși să se implice, nu trebuie decât un management adecvat.
Biblioteca Națională a României nu are așa ceva.
Nici la 4 ani de după inaugurarea noului sediu nu s-a găsit un manager de Bibliotecă Națională în România. Cu asta trebuia început aici, imediat după aprilie 2012. Aceasta trebuia să fie prioritatea pentru managerul Bibliotecii Naționale, publicațiile !
Scuza cu lipsa ”resursei umane” (așa le place managerilor BNaR să traducă lipsa de personal) nu se explică atâta timp când în 4 ani s-au făcut zeci de angajări, dar nu în prelucrarea Colecțiilor. Unde sunt cei angajați în ultimii 4 ani? La ce bun atâtea posturi de directori ?
Pentru mine, NU mai este speranță în privința existenței unei adevărate Biblioteci Naționale !
Cu atâtea dovezi, cum să nu crezi că este o Dispoziție Secretă ca România sa nu aibă o Biblioteca Națională funcțională ?
A avea o clădire nouă nu înseamnă automat că Biblioteca are și servicii moderne de care au nevoie Românii și nu numai. Dar, cine să vadă ?
Vreau să subliniez – dacă va vedea cine trebuie – că Biblioteca Națională este încă un proiect neterminat.

”Evenimentele” prezentate de ”managerii” Bibliotecii Naționale de până acum nu înseamnă servicii nici măcar pentru comunitate, după cum le place chiar lor să spună.

De fapt, vor să ne îndepărtăm de la adevăratele probleme ale unei biblioteci naționale.
La Biblioteca Națională este un mare dezastru și cei care trebuie să vadă, nu vor să vadă iar cei care trebuie să facă, nu fac, profită de șefii mai mari necunoscători.

De ce sunt aceștia necunoscători ?
Nu vor să știe ? Nu sunt lăsați să știe ?

Cum aș putea eu să mai sper, când persoane precum Mircea Diaconu, Dorel Vișan vorbesc de valoare, de competențe, de ștergerea Identității Naționale ?
Acestora, in ultimii ani le-am descris direct, personal, verbal sau în scris situația de la Biblioteca Națională și de ce nu pot aborda această problemă prin emisiunile la care sunt invitați să arate ”starea națiunii” ?
I-am receptat și drept Români Patrioți, le-am dat materiale scrise la care nu am primit nici un răspuns.
Ba, mai mult am remarcat o tăcere jenată și chiar fereală, ca pe vremea lui Stalin în Rusia sau a unora precum Ana Pauker, Vasile Luca in Romania …

Chiar merităm atitudinea acestora și a altora față de noi, soții Constantinescu care – practic – am blocat, desființarea Bibliotecii Naționale prin acțiunea noastră din 2002 ?
Când le spui se crispează.
Tac, evită subiectul, se fac ”chinezi”.

Ne mai sfătuiesc unii jurnaliști să spunem, să nu tăcem.
La ce bun ?

Eu am spus și familia Constantinescu este pedepsită pentru că eu împreună cu soțul meu am dorit să avem o Bibliotecă Națională pentru ca Românii să fie mai deștepți. Toți bibliotecarii din Biblioteca Națională dar și cei din țară știu de suferințele mele și atunci ați crede că ei vor mai critica vreodată ceva din România ? Categoric, NU !

Cum să mai existe speranță când după materialele mele din presă, cu multe, multe alte intervenții și memorii adresate premierului României, guvernanților, miniștrilor din MCPN, altor miniștrii din Romania, parlamentarilor, comisiilor de cultură din Parlamentul Romanii, șefilor din principalele partide din Romania – PSD, PNL, PDL, jurnaliștilor, tuturor televiziunilor din Romania, multor oameni de cultură din Romania cu funcții de conducere care se puteau implica prin funcția lor ca Biblioteca noastră Națională care se năruie interior până la dispariția scontată de către Cei-CARE ne vor deznaționalizați, nu au avut nici un ecou, nu a făcut ca măcar unul singur, numai unul să constate că România nu are cu adevărat o Biblioteca Națională !?

Nici o țară din lume nu are o situație asemănătoare cu aceea de la Biblioteca Națională a României.
Nici o țară din Estul Europei nu se prezintă precum România, practic fără Bibliotecă Națională.
DE CE ?

Ce „directivă” există să nu se vorbească si mai ales să nu se rezolve milioanele de publicații din Prima Bibliotecă a țării care zac fără acte financiar contabile și alte câteva mai puține, vreun MILION de cărți deja cotate/inventariate, dar NU sunt la raft nici în noul sediu !?

DE CE ?
CINE ține în loc Biblioteca Națională a României ?

Știu guvernanții toate acestea ?
Știu !
Singura mea bucurie în această chestiune, este încercată atunci când citesc comentariile cititorilor, atât de corecte, în cea mai mare parte. Cele peste 30.000 de accesări ale materialelor mele despre BNaR apărute în presa on-line dovedesc ca oamenii citesc, știu, află.
Cum să nu te bucure aceste cuvinte titrate de cei de la ”Ziariști online” cărora le multumesc si pe aceasta cale : Strigatul de jale si disperare al unei bibliotecare timp de 42 de ani la Biblioteca Nationala a Romaniei (Samsung) http://www.ziaristionline.ro/2014/06/10/strigatul-de-jale-si-disperare-al-unei-bibliotecare-timp-de-42-de-ani-la-biblioteca-nationala-a-romaniei-samsung/

Nu lăsați să piară
Biblioteca Națională !

Vali Constantinescu

Sursa: Ziaristi Online